De ce nu mai vreau sa-mi bat capul

Dacă boicotezi, de ce nu taci? Cu cât vorbești mai mult și arunci același venin ca “homofobii”, faci jocul pe care îl blamezi. Trăiască FSN cât liderul său!

Nu sunt de acord cu căsătoriile între denaturați. Fie hetero, fie ce vă vrea sufletul. Nu sunt de acord cu căsătoriile homosexualilor, curvelor și afemeiaților etc. Fiindcă nu au nevoie! Și pentru ce? Ca să fie acceptați de o societate ipocrită și slabă ca voi/noi?

Căsătoria e pentru o femeie și un bărbat ce încearcă măcar să se țină de cuvânt. Cu sau fără copii. Nu există familie tradițională. Momentan sunt doar niște baliverne degenerate în ambele tabere. Și da, PSD a reușit să vă dezbine. Bravo!

Punctul doi e pentru creștini.

Nu vă mai chinuiți să vă luptați împotriva tendinței lumii. Homosexualii sunt acceptați și multe alte rele vor fi promovate ca bune. Știți profețiile. Lumea merge acolo, în punctul acela!

Gândiți-vă la cum să nu vă pierdeți când nu veți mai avea drepturi. De ce tot încercați să amânați inevitabilul?

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

10 motive pentru care trebuie acceptată căsătoria homo

1. Pentru că se supără. Și nu vrem gay nefericiți.

2. Au nevoie de ea mai mult decât oamenii normali. Normalitatea oricum nu mai are sens. Ce e normal în ziua de azi.

3. Pentru că nu mai e la modă să zâmbești și să fii fericit. E la modă să fii happy & gay (vezi și punctul unu).

4. Animalele nu vor mai fi vânate din plăcere și toți vom avea o dietă organică gay. Astfel se va opri holocaustul anorganic (distrugerea în masă a bolovanilor) și vom lansa un atac combatant ezoteric de gradul 1 asupra salatelor marțiene de tip talantular ce rezidă în atmosferă și solurile pământești. De asemea, va fi prezent Lorin Furtună.

5, 6. Se va rezolva problema bisericilor și anume, ele nu vor mai fi. Să uităm de un Dumnezeu pe care l-am dat afară acum ceva timp. Noi ar trebui să fim supărați că S-a supărat, nu El. Vor apărea spitale, ca prin minune, în locul lor, cu tot cu medici competenți și onești (evident existența bisericilor a scăzut nivelul lor de moralitate si creșterea cererii de șpăgi, ca să nu mori).                                        (taie “ca prin minune”, că aduci aminte de biserici, în textul final. pune și tu ceva gay acolo, poponarule! Lasă tu că L-au dat afară pe Dumnezeu din biserică, și biserica din stat, și că odinioară erau toate la un loc, spitale, știință, religie, alea, alea)

7. Femeile nu vor mai fi bătute ca în familia tradițională. Vor fi libere. Nemăritate și nebătute. Iar bărbații care le băteau vor fi gay căsătoriți. Luptele masculinilor se vor ține zilnic live on TV, la orele 17:00, pe progaytv. Altfel nu avem voie să ne batem. Și bătaia să fie gay, totuși.

8. Alături de alcool contrafăcut la cehi si țigări 100% cancer, vor fi legale și drogurile. Că, decât un rău, două, mai bine trei.                                (scoate și tu expresia “mai bine” în textul final că nu e politically correct. se supără băieții, sunt sensibili)

9. Moare Ion Iliescu. Sau nu mai moare dacă devine gay și îl ia de nevastă pe Adrian Năstase. Adi, totuși, e obligat să iși schimbe numele.                                (pe bune? nu folosi în textul final cuvinte ca “obligat”. Poponarii sunt liberi, fac ce vreau. Se pot opri și la 9 motive)

 

10. Străzile vor fi mai vii, mai colorate, pentru că ei celebrează viața. Totul va fi mai cute și luminat. În special străzile cu dead end. (ps: de asemenea nu se va mai preda anatomie în școli, să nu se prindă lumea de faza cu celebrate life)

11. (Ai vreo problemă că sunt 11? Ești heterosexual? Bai, tu esti hetero astazi, in 2018? Ești slab, ești spălat pe creier de mass media și BOR. Și Antena 3. Nu ești cool și la modă, bulangiule! Lăbarule!) Vor fi piste de biciclete peste tot, pace pe pământ, nu va mai fi invidie și sărăcie, și ură, nici beutură scumpă, etc.

Toți vom fi ca un trenulețul gay. Adică fericit.

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, pamflet, personal, religie, satire, scriituri, socializare

Diferențe

Unii oameni se trezesc și, apoi își beau cafeaua. Alții, mai tălâmbi, ca mine, se trezesc pentru a bea cafea. Stau treji la ora două noaptea cu gândul că, de dimineață, ucid o cafea. Mai apoi, sunt dobitocii care beau o cafea să se trezească.

Avem oameni cu scopuri sau fără, decid ei in funcție de priorități. Avem oameni cu scopuri absurde în viață. Dar avem și oameni fără scopuri. Clasa imbecilității, ca și capra aia ce nu gândește. Proasta aia ce era o companie plăcută la beție. Și care credea că e ceva de ea. Ca și prostul ăla ce se plimba pe stradă fără gânduri. Omul făr’ de căpătâi. omul ce nu e alfa, nici omega și nici măcar om.

 

Apoi e doamna cu pricina, pe care o urăsc fără să știu. Hoașca aia ce a ieșit din magazin, pe centru, se uita în dreapta și mergea spre stânga. Vita aia care s-a băgat în mine, apoi a țipat că sunt un golan. O evitasem greșit, ce-i drept. Trebuia să fac un pas înapoi sau să îi atrag atenția că e neatentă. Frumos, elegant, nu să evit dezastrul ce era. Dar cafelele noastre erau monorigine. Eu de cultură de pământ, dânsa, pământ de flori. Ciuta!

Apoi e javra aia, tot femeie și ea. Că mă gândesc serios să nu mai fiu gentleman, că nici ele nu prea sunt feminine. Urlase că avea pălăria prea mare în troleu. Șoferul era tractorist, orașul, bucureștean, iar femeia, pensionară. Eu nu eram. Eram din vestul sălbatec. Dar ea se propti, coaie, cu pălăria aia idioată, la mine în braț. Apoi scuipă ca o viperă și se dete jos. Coaie!

Apoi e dobitocul ăla ciufut. Era și încet, dar e ok, tot te suge cineva și pe tine. Sau sugi tu de pe cineva. Ceva avere, ceva interese. Apoi faci bine, adică pe prostul.

 

Și altele, și alții…

 

Ideea e că toți beau cafea. În afară de atei. Ei nu beau nimic, că n-are rost. Iar unii sunt degeaba. Cafeaua aia lungă și proastă, ca viața ta. Ia, încearcă fără lapte și zahăr!

Leave a comment

Filed under absurde, alegorie, cafenele, cutume, etica, filosofie, foodcourt, lifeitslef, muzica, pamflet, personal, pub-uri, satire, scriituri

bestial și atemporal

Simțeam mirosul de cafea. Nu era făcută. Trebuia să mă ridic pentru asta. Și trebuia să-mi fac ceva la păr. Și să alerg. Sau să fac mișcare, ceva.

Preferam lectura goală -gol?- în loc de altceva. O, lenea asta! Am făcut cafeaua.

Pisica dependentă mă exaspera. Mai dorea iarbă, că voință nu avea nici ea. Mă gândeam la delirul lor, al pisicilor. Ce e acolo?

O dimineață leneșă, era deja ora 2, trecut bine de amiază. Eu mă gândeam la mic-dejun. Ea dormea. Vulpea dormea de parcă ar cugeta la Kant și Descartes. Apoi stătea butuc. Lemn. Leneșă!

Șobolanii mor de sete, iar restul lighioanelor se ascund. Toate dependențele se ascund ziua. Doar unii sunt mai aroganți.

Măcar miroase a cafea!

Și afară stă să plouă.

 

Leave a comment

Filed under absurde, alegorie, cutume, lifeitslef, personal, scriituri

Nu contează cât de lung am părul

Sau momentul acela în care, din cauza globalizării imbecilismului și a pseudo-inovațiilor în arta de a manipula, orice flegmă de om are o scuză.

 

Când îmi recit versurile pittișiane despre lume, îmi dau seama de ce omul acela a inspirat anii 70 și 80. Și nu numai. De ce un mason poate fi clarvăzător și moral în același timp. Că pe el, viitorul nu îl submina ca ființă, ci îl îngrijora ca pe un titan, viitorul vlăstarelor revoltei sale.

 

Acum orice idiot recită sloganul ca pe o scuză. Și nu e nici una, nici alta. Nu contează cât de scurt ai părul, dacă ești un cocalar sau un fătălău, tot acolo e. Celebrul vers nu e o scuză pentru o bere vărsată la un birt de cartier, ci e o acuză la servilismul ieftin ce se poartă și alte obsesii perverse.

Că văd zilnic parașutele umane cum se lingușesc pe lângă cine trebuie, apoi, când se despart, scuipă și înjunghie. Iar când sunt trase la răspundere, îl îmbrățișează pe vehementul NU. Nu eu, nu aici, nu acum, nu ținem țigări, nu respira, nu vorbi, nu gândi, nu pot, toți frustrații, nu manipulării, nu Dragnea, nu noi, nu voi, nu, voi nu, eu, cine? NU!

 

Încă vă plângeți de lipsa democrației și a dreptății în țară. La ce revoluție din întreg universul, cineva nu a pierdut ireparabil totul? Și voi vreți să câștigați totul fără pată de sânge. De la Lucifer încoace, până în 89, cineva a pierdut totul. L-aș pune și pe Țuțea aici. Din nou. Degeaba.

Fac ceva pe democrația voastră! E cea mai mare minciună de la 89. Majoritatea needucată alege încă de atunci, condusă de vechii ciocoi și de cei noi. Iar voi nu sunteți haiduci, ci doar tâlhari de rând. Nu înțelegeți că avem nevoie de oameni, nu de voturi? Avem nevoie de lideri, nu de gloată proastă. Și ce om a pornit un război cu el însuși în ultima vreme? Ca să iasă să ne conducă și pe noi, cei care suntem prea rea de gură.

Nu mai militați pentru democrație că exact ea ne-a distrus. Dacă tot sunteți agitați, de ce nu faceți greve? Vindeți tot fără bon, da-ți salarii fără taxe, da-ți bilete de tramvai pe gratis, benzină fără bani, nu vă opriți la somația poliției. Nu mai plătiți vacanțe de lux pentru politicieni. Când au concediu să meargă acasă, la sapat pământul, cum făceau ai mei.

 

Ah, dar nici anarhia nu e bună. Cum inflorește servilismul, servirea pe sub tejghea, cea mai mare formă de ciumă a comunismului! Care nu reflectă altceva decât slăbiciunea noastră față de etică, orice formă de etică. Nu ar fi mai bine să lăsați haștagurile și lirismul și să îmi dovediți că am greșit că nu mai merg la vot de ceva vreme?

Ce ziceți să confiscați mașina aia de intervenții în caz de răzmeriță pe care a cumpărat-o miliția bucureșteană cu banii nostri? Exact împotriva voastră. Ce ziceți de o resetare la toată societatea asta prin acte ce nu vor aduce pe noi înapoi, după? Adică nu vom vedea rezultatul. Să nu murim ca Țuțea. Să murim altfel.

Nu sunt eu, acum, aici, în aceeași postură? Să servesc unui conflict de interese sau să las tot răul în urmă și să ridic standardele, așa cum am dorit încă de la început? Că lumea nu o mai pot schimba, aproape nici pe mine. Aș zice că mai încerc să fac ceva, dar cine cade, nu mai e treaba mea.

Leave a comment

Filed under absurde, alegorie, cutume, etica, filosofie, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

anti-moDa

Voi, cei care vă radeţi în cap, dar uitaţi că suferiți de calviție. Voi, cele care purtați colanți fără altceva pe deasupra. Voi, care vă cumpărați mașini scumpe pe banii părinților. Voi, cele care purtați geci din piele sintetică la trening. Şi restul….
…nu vă faceți griji pentru un boschetar ca mine. Sunt bine și mi-e silă de voi. Dacă vreți ceva mai puțin superficial în viața asta, mă găsiți în natură, la bere. Pa.

Leave a comment

Filed under cafenele, cutume, erotic, filosofie, lifeitslef, minte, pamflet, personal, satire, scriituri, socializare

Muntele

S-a ridicat în timp, parcă mai timid ca alții. Nu își dorea prea multe, dar la un moment dat a văzut cerul, luna și stelele. Și și-a dorit din file de lemn să ajungă pe la ele. A disprețuit natura umană cu toate că-i este esență și s-a îmbogățit cu ce-i oferea Universul, din nimicul Său aparent.

 

S-a încălțat cu pământ cu toate că nu i-a plăcut decât desculț. Și tot desculț a rămas. Apoi și-a luat o cămașă și o mantie. S-a acoperit și s-a ascuns de ochi. S-a arătat unuia și s-a ascuns alteia. Și-a acoperit misterele prostilor și le-a dezvăluit minerilor. Și-a acoperit capul și și-a lăsat barbă, apoi l-a descoperit și l-a ras. Și nimeni nu a mai înțeles focul dinăuntru. Era un foc ce mistuia și dădea naștere, un foc ce năștea o pasăre phoenix dar și era pasărea. Gol și plin, dezbrăcat și îmbrăcat, ascundea fărâme filosofale pe care falșii alchimiști credeau că le dețin.

Hainele sale erau un mister ca și măruntaiele de piatră.

 

Muntele s-a făcut prieten cu un cer și cu un alt munte. Apoi au urmat alți munți și alte ceruri fiindcă trăiau împreună. Apoi își ofereau lucruri în dar cu toate că doar praful stelelor era de ajuns. Și ceața îmbrățișa și norii îi dădeau târcoale cu apele lor răcoroase ca berea oferită de un prieten cinstit.

Mușchi, flori, iarbă, copaci și toate lighioanele pământului doritoare de înălțimi și-au găsit liniștea și confortul aici. Și păsările cerului, și minerale, și multe altele, podoabe erau și ele. Toți îi erau prieteni și nestemate pe coroană. Până și timpul îl ridica în slăvi.

 

Dar timpul, cu timpul, la timpul său, îl rănește. Și vântul care-i cânta odinioară, îl roade și macină. Și apa îl mănâncă, își sapă trădările de pe culmile sale ca o prietenie veche ce nu se mai leagă. Până și omul, cea mai nemernică ființă, ce trebuia să aibă grijă de toate, îl taie, îl scormonește, îl topește și îl face praf. Cu uneltele sale de neîncredere îl ucide lent.

 

Și toate se adună pe munte să trăiască. Și toate se mănâncă între ele. Singur, rămâne muntele să grăiască, cu gândul tot la cer, la lună și la stele: toți vipere.

I’m the Mountain

Leave a comment

Filed under absurde, alegorie, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, personal, satire, scriituri, socializare