3 filme: 2.Broadcast News (1987)

Broadcast News este un exemplu clasic de film american tipic anilor `80. Nu îl consider a fi un film bun, fiindcă nu sunt adeptul unor astfel de exemple. Dar mi-a atras atenția prin cursivitatea de care dă dovadă în prezentarea ascensiunii unui ”jurnalist de televiziune”.

Fără a insista prea mult asupra copilăriei personajului Tom Grunick (William Hurt), filmul datează începutul ascensiunii sale la nașterea unei ambiții, chiar în perioada când încă era un simplu elev. Dornic de afirmare, dar timid, Tom este prezentat mai apoi ca un jurnalist sportiv cu o stimă de sine scăzută în ceea ce privește cariera sa. Șansa îi aparține totuși, fiind un exemplu clasic de bărbat care arată bine, iar în plus, chiar are calități pentru altceva decît Sport.

Filmul suprinde destul de bine caracterul unui astfel de jurnalist, practic, un om care se simțea mort în ceea ce privește viitorul său. Este de remarcat felul în care este scoasă în evidență ambiția sa de a ajunge un nume mare. Calitățile fizice, cât și cele vocaționale, își spun cuvântul în cele din urmă. Motiv pentru care un astfel de film american al anilor `80 reușește să portretizeze atât de bine jurnalistul acelor vremuri in domeniul televiziunii. Evident, Broadcast News prezintă realitatea jurnalistică într-un mod, cel puțin, romantizat, dar concluziile după vizionarea unui astfel de film încă se mai pot aplica zilelor noastre.

Trecând peste umorul tipic acelor vremuri, cât și peste alte caracteristici de gen, care ne-ar putea umbri judecata, ideea de jurnalist care lucrează în televiziune este bine trasată. Conflictele ce apar între colegii de serviciu sunt un exemplu. Mass-media este în continuă schimbare. Un jurnalist nu este un om care să stagneze în profesia sa. Lucru bine scos în evidență în Broadcast News. Oricând, un ”veteran” al reportajelor bine făcute poate fi pus pe tușă prin apariția unui tinerel dornic de afirmare, care arată bine și ascunde mult potențial.

În zilele noastre, când televiziune înseamnă ”ceea ce dă bine pe sticlă”, adică o judecată subiectivă bazată pe simțuri (estetic !?), calitatea veche ce dă o notă aparte oricărui profesionist nu mai are valoare. Vorbim de calitatea jurnalistului de a creea un contact aproape organic cu informația și, de a o reda în mod inteligent. Remarcabie abilitățile lui Aaron Altman (Albert Brooks), un jurnalist care dă dovadă de o simbioză cu realitatea prezentată ca știre.

Nici personajul Jane Craig (Holly Hunter) nu este de ignorat, o femeie cu o funcție înaltă într-o televiziune și, astfel, o mare putere de decizie la locul de muncă. Cred că job-ul de producător poate fi una din cele mai solicitante meserii în ceea ce privește ”munca de birou” din televiziune. Practic, pe lângă alte câteva abilități, ai nevoie de atenție distributivă neaparat. Producătorul trebuie să controleze tot.

În altă ordine de idei, interesant cum filmul reușește să distrugă câteva mituri sau vise deșarte a oricărui începător, într-un mod subtil. Colegii nu îți vor fi alături, fiindcă este o competiție, chiar și între ei. Nimeni nu ajunge sus, până nu trece prin ”chinurile facerii”. În mod concret, logic, normal, orice jurnalist care vrea să prezinte știri, trebuie sa facă reportaje mai întâi, sau, să înceapă și mai de jos, făcând cafeaua superiorilor. Alt mit ar fi cel care afirmă că, dacă ești cel mai potrivit pentru o slujbă, vei fi ales pentru ea. Ar fi și altele de menționat, dar, toate acestea pot fi depășite ținând cont de un lucru esențial pentru televiziune: Ambiția.

Cât despre ambiția care uită de etică pentru a promova interesul personal se pot spune mult mai multe (filmul este elocvent șiîn această privință). Jurnalistul contemporan este permanent tentat să-și vândă eul/moralitatea pentru o carieră de succes. Ambiția devine în acest caz, doar un instrument al egoismului perfid de care putem da dovadă.

http://www.imdb.com/title/tt0092699/

Advertisements

Leave a comment

Filed under film, Jurnalism

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s