Jurnal de București 2

Astăzi, de stupida zi a unora, zisă și Valentin și sfântul, am pierdut două ore prin Lipscani căutând o cafenea ”liberă?”. Frig și gol erau caracteristicile la ordinea zilei în vechiul București.

Grea decizie să fii singur, anti-social. Amărăciunea unei beri sau cafele nu sunt dulcegării ale vieții, cum nu e nici viața unui posibil ”lup de preerie”.

În altă ordine de idei, să rămân la titlu, descopăr Bucureștiul. Descopăr o covrigărie numită Georgiana în Romani, redescopăr multitudinea inutilă de sex-shop-uri (adevărate imperii), dar, spre fericirea mea, descopăr și strada Soarelui, aproape de Lipscani. O fundătură, de altfel, cu un colț absolut superb. O pictură extraordinară a două doamne din secolul trecut, parcă din altă lume, mi-a captat atenția. Doar ca să observ mult mai moderna reclamă în stil retro de alături, Absintheria Sixtină. Genial, îmi zic. Un adevărat deliciu. Mi-a mai alungat frustrarea inadaptării la comunitate, frigului în oase și a hoților de la Universitate care vând viniluri și cărți pe care nu le cunosc. Ard de nerăbdare să le pot fura ceva, după cum m-au jupuit anult trecut de bani pe niște viniluri pe care nu le dorea nimeni.

Momentan mă arăbesc în Valea Regilor. Păcat că am fost răcit și nu am cu cine pipa dintr-o narghilea. Nostim, pe de altă parte, ingineria Lispcanilor și împrejurimilor. Fiind centru turistic, locul abundă în cafenele mișto, fast-food-uri, restaurante, magazine de încălțăminte (se poartă pantofi maro din piele întoarsă, mi se spune) și rochii de mireasă (ai fi fost bucuroasă să le vezi!) și locuințe încropite peste noapte, trotuare noi și tranșee.

Bucuria a fost revederea unei locații închise, Craii de Curtea Veche, unde, în urmă cu trei ani, domni distinși comentau gălăgios despre un indel scump (câteva trei sau patru zeci de milioane de lei vechi), presupus de ultim rang masonic. Eu doream doar niște vechituri scumpe, cască de soldat german dintr-o A Doua Conflagrație Mondială sau o sabie de prin vremile lui Cuza. Sau de apoi. Locul e mort, deși în 1880-1881, Eminescu lucrase acolo, pentru ziarul Timpul, spuse o piatră șlefuită. Vis-a-vis descopăr o locație interesantă, Oscars, după Wilde, cu remarca: ”life is too important to be taken seriously”. Dilema e: ”cât sunt eu de important atunci?”.

Bucureștiul în februarie va fi o provocare impusă. Pe lista de ”infăptuiri” vor fi lucruri imposibile, abstracte, absurd de naturale:

– să recunosc chipul unei tinere din anii anteriori

– să mă reîndrăgostesc de viață

– să rețin chipuri noi

– să-mi aduc aminte de lista de curiozități bucureștene făcută pe tren (e mult mai interesantă)

– să recomand două cărți în mod subiectiv, pe care nu le-am citit (le voi citi)

– să ies zilnic într-altă cafenea sau pub

– să-mi cumpăr whiskey și absinthe

– să scriu și să citesc

– să-mi delectez privirile fără să fiu vinovat

– să-mi delectez privirile fără să mă simt vinovat

– să-mi delectez privirile fără să-mi omor conștiința ca să nu mă simt vinovat

– să fiu confundat cu Collin Farell fără referințe la Johnny Depp

– să culeg regretele ce vin în urma unor complimente

– să fur viniluri sau cărți de la derbedeii din jurul Universității

– să înțeleg diferența de frumusețe fizică dintre București și Provincie

– să înțeleg frumusețea interioară. Cum poate fi un ficat sau o inimă frumoase. <Sufletul nu se judecă în această lume coruptă. Se așteaptă Judecata de Apoi!>

– să blestem Valentine’s Day, care promovează frumusețea sufletului în chip mincinos. <Valentin a fost pătimaș, nu sfânt, carnație crudă.>

———————————-

Dacă Egiptul e sub tensiune, Valea Regilor de ce este pustie?

———————————-

– să joc Catan dintr-o cafenea cu wireless

– să cunosc un turist

– not fall in love, but fall out of a taxi, of a window too, fell in your opinion when i fall in love with you

– să mă dezbrac pe Lipscani și să nu fiu prins de jandarmii de prin zonă

– să iau un interviu unei persoane care locuiește ”public”, într-o clădire din Centrul vechi (E hilar oarecum să vezi o ușă improvizată a unei ”case” lângă o cafenea.)

– să locuiesc măcar o zi în Centrul vechi

– să cunosc o franțuzoaică

– să-l pocnesc în față pe libidinosul patron al localului în care mă aflu

– să fumez pipă

– să nu regret frumusețea iernii ce trece (nu vorbesc de timp și alte circumstanțe, ci de pierderi)

– să-mi fac teste de sânge

– să mă tund chic

– să-mi pun iar pierce-uri, sau, mai degrabă ear-stretch

– să mă văd cu T și AR

– să devin cinic

– să iubesc oamenii (nu cred că are rost, la a doua ediție)

– să iert (singura diferență între creștini și cei ce vor avea căldură veșnică)

– să-mi cumpăr pick-up și să nu mor de foame două luni

– să fiu boem și să nu-mi pierd veșnicia

– să fiu veșnic și să nu dorm

– să zâmbesc și să râd în văzul lumii

– să mă bucur de ceea ce văd

– să-mi cumpăr aparat foto pentru uz nu pentru modă

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under arta, filosofie, Jurnalism, lifeitslef, personal, religie, socializare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s