Monthly Archives: September 2011

Acquire health!

Capitală-sat de vacanţă. Îşi ţine hainele în troller. E mereu gata de plecare deşi luna nu s-a sfârşit.

S-a obişnuit, acum că a ieşit din luptă, să rabde câteva zile de boală. A învăţat să se bucure şi pe timp de necaz, pe motiv că timpul e scurt şi pierde prea mult. Şi-a adus aminte de Centrul Vechi. E plin de… ei bine, e plin! De tot felul, chiar şi de insomniile de la ora cinci.

Şi-a adus aminte şi de un vechi fabricant de pălării. Cred că a fost prima experienţă de acest gen. Intrase să ceară o pălărie fedora. Nu aveau. Dar până atunci, fusese întâmpinat cu un şocant: “Câte bucăţi?”. Un alt bătrân, ce vinde…. ziare, răspunse, ceva mai târziu şi în altă parte de oraş: “Nu avem Cuaiăr/Quire. Nu a mai venit de câteva zile.” !? Es!

PS: Felina se numea Motanul Încălţat.

Advertisements

Leave a comment

Filed under socializare

O idee bună

Mulţumesc Pardon Cafe pentru linişte, bună stare şi Jazz, şi Caţavencii lor, şi Esquire (am o poveste de spus mai târziu) pentru ideea de a ţine evidenţa unor vorbe din popor.

Nu mulţumesc românului pentru vulgaritate.

Leave a comment

Filed under cafenele, lifeitslef, muzica, scriituri

Un sentiment nefericit

Cu o oarecare mândrie, mă laud că am cunoscut fenomenul Dubstep undeva prin 2007. Eram un admirator al DnB-ului la vremea aceea, când am descoperit că un gen, oarecum aferent, iese la suprafaţă (mainstream).

Amicul cu care făceam deplasări prin cluburi a rămas cu noul DnB la capitolul preferinţe. Eu am avut înclinaţii spre mai obscurul Dubstep. Ţin minte, căutasem artişti ai genului pe Internet. Wikipedia mi-a sugerat o listă cu vreo 15 nume notabile.

Acum totul a devenit un produs comercial. Dj-ii trec la sau de la Dubstep, muzicienii de Hip-Hop vor “wooblereală” în instrumentaţia lor etc. Mă bucur că nu am devenit purist al genului, cu tot cu noul sunet (2009-2010). Mă bucur că am crescut, descoperind acest gen, cu Skream şi Benga (pionier al genului devenit comercial tocmai fiindcă era deschis la minte, suficient cât să experimenteze în domeniu), Mala şi Coki, precum şi alţii.

Acum totul e wooblereală, jeg.

Şi mă bucur şi a treia oară, că nu sunt fan Skrillex şi Nero (rezultatul experimentului cu o orchestră simfonică pe BBC Radio 1 mi se pare a fi un eşec, o idee proastă), că nu înghit orice “simfonie” Dubstep, nici “drăcia pură”. Şi tot în culmea bucuriei, mă delectez cu faptul că încă pot gusta sublima (mult spus) alchimie de tip Digital Mystikz, Loefah şi Caspa. Dacă vreau comercial, iau o porţie sănătoasă de Rusko.

Acreala a crescut în urma unei experienţe negative la Felsziget, Tîrgu Mureş. Un anume Borgore, obsesiv într-ale pornografiei suficient cât să ignore muzica. Serios! Şi-a ales piesele în funcţie de text, probabil după criteriul misoginiei (bitches, bitches şi iar bitches) şi a altor perversiuni.

Cât despre dimensiunea socială, publicul însuma o hoardă de adolescenţi care îi cunoşteau versurile-playlist-ul. Uimirea extremă a fost dată de prostia cu care o domnişoară îl recita tocmai la Nympho. Mie mi-ar fi fost greu să cânt versuri care fac din mine un gunoi.

El spune: Borgore ruined Dubstep. Eu cred: Borgore & Real Dubstep ruined Borgore.

M-am scârbit nu doar moral de acest spectacol ieftin. Îmi dau seama că noi, generaţia iubitoare de Dubstep, ne consumăm inevitabil şi stupid, devenind precum cei pe care-i hulim: houseri, manelişti etc.

Leave a comment

Filed under muzica

Un citat uitat

“A gentleman allows a lady to mantain a fiction”.

3 Comments

Filed under film

Antipatie lutheriană

Prima experienţă grandioasă în Roma religioasă mi-a creat repulsie. Biserica Sf. Ap. Pavel e (poate fi) un model de grandomanie. Sfinţi cărora nu le pot recunoaşte notorietatea, papi demonici, decor scump. Dumnezeu ar merita, impropriu spus, atâta bogăţie, dar templele parcă sunt închinate oamenilor. Apostoli, Marii etc.

Roma a condamnat şi ucis apostoli, apoi le-a îmbrăţişat credinţa şi au folosit religia ca tehnică de manipulare. Poate, pe undeva este şi o reală convertire, admit! Dar, ce sau cine mai este pur în ironica “Cetate Eternă”?

 

“How much time has passed. Everything seems so far away. So different. I’m sorry to leave this life in a city which is no longer home. The Rome I knew was different. People were nicer, more respectful. Everyone knew everyone else.

Monsignors, cardinals, the Pope. They were all either friends or relatives. Friendship with the Church has been lost. …

Wax statuettes….” Roma, Fellini.

Leave a comment

Filed under film, filosofie, religie

Puţin, despre morală.

Nu înţeleg cum unii gânditori nu au reuşit să înţeleagă morala. Vorbesc de nebunul Nietzsche şi de laşul Cioran. Ultimul, cel puţin, m-a stârnit cu furia sa tinerească. Norme fixe, legi seci, automatizare a vieţii, toate acestea puse în dreptul moralie şi pe seama ei.

Eu credeam că morala se impune în mod organic, de-a dreptul, pentru un om, care nu e un animal. Raţiunea e folosită nu pentru a ne îngrădi viaţa prin morală, ci pentru a determina valoarea ei – a moralei- şi a o integra vieţii.

Dacă ne trăim morala ca un sistem riguros, noi existăm, iar nu vieţuim. Ori morala este pentru viaţă, nu pentru pură existenţă.

Excesele (utilizării) moralei nu înseamnă morală. Etica, oricum, a ajuns un instrument de manipulare, după schiţa “E imoral să arăţi că urăşti şi e moral să apreciezi homosexualitatea care era imorală!”.

Cum de, cei din vechime, nu au văzut mai mult decât vulgul, care e orb, apropo !?

Leave a comment

Filed under filosofie