Monthly Archives: February 2012

De ce iubirea, deși costă, nu poate fi cumpărată?

E interpretarea plină de subtilități și ocultată a unui scenariu. Decorul ales de Providență se manifestă ca o săptămână de iarnă. Extensia acestei imagini e neputința umană. E izvorâtă din voință și se poate observa ușor de către cei care nu muncesc ceea ce trebuie.

Un om cu mintea chinuită vorbea de o „schimbare la față a României”. Schimbarea din acest an, fiindcă suntem nestatornici și o facem frecvent, a fost în alb, oferind o Românie curată. Liniile trasate cu cardurile plânsului de milă, bune de tras pe nas, duceau toate la mall-uri. Poate că sunt insensibil de mă chinui să fac legătura între mall-urile pline și lacrimile de cetățeni suferinzi și muritori de foame.

Vorbeam despre drumuri. Precum odinioară, toate duc la Roma. Păcat că la noi vin doar prinți care nu vor fi regi și actori îmbătrâniți. De altfel, un actor nu poate îmbătrâni; profesia, doar, se demodează. Măcar de s-ar găsi un artist care să poată duce atât de mult ”alb” cât duce Charlie Sheen. În schimb, noi nu avem nici măcar o Amy sau Whitney, căzute la ”datorie”.

vs


Bine. Fie! Nu voi mai fi un luptător de guerrillă, să mă amuz de zăpadă ca de ”zăpadă”. Scenariul începe de la un tricou de dj, care mă anunță că „love is the drug”. Poate de aici obsesia către cele ce stupefiază prin natura lor. Nu vorbesc de personalități, care, adesea, sunt fără personalitate. Vorbesc de lucruri pe care le apreciem, le iubim sau nu doar pentru proprietățile lor chimice. Și efecte. Logo-ul de tricou mă trimite cu gândul de la politici și ”faze”, la filme. Mai precis, la unul românesc și bun: „4,3,2”.

Concluzia negativistă a acestui film (în mod paradoxal, noi, românii, avem acest interes obscur-ant) e că o greșeală în dragoste costă cam 3000 de lei vechi. În timpuri de aceeași factură, vechi. Adică, înainte de. Greșeala e în dragoste, am scris, sau o poftă. Și mai costă multe reproșuri, poate chiar o despărțire. Mă gândeam că: în lumea „bună”, un copil înseamnă că ești dobitoc; în lumea ”nebună”, e semn că o iubești; iar dacă te trezești buimac între cele două, coexistente, ești rău. cel mai rău. Vorbesc în contextul în care România e considerată ca fiind țară creștină în proporție de 95-100%, cel mai înalt grad. Aș adăuga că o oarecare poftă de dragoste poate costa cât o viață, sau chiar una în sine.

Sunt prins între costul ideal și ireal al dragostei pe care o cred fundamentul, temelia acestei lumi. Costă sau nu costă? Costă mult sau puțin? Cost atât de mult încât nu poate fi plătită sau costă, simplu? Începe ca o confuzie de ordin metafizic, ca o dilemă. În genul confuziei iscate de pseudo-revoltele din această iarnă pentru omul politic din mine. „Bine (!?). Toți fură, dar eu cu cine votez?”.

A fost un motiv să urlăm că ne doare, nu doar un urlet surd ca până acum. Un alt motiv a fost interesul Opoziției, acela de a face schimb de locuri. Mai repede. În final, „românul se descurcă”, vorba unui prieten. Am făcut haz de necaz și am râs copios. De noi înșine. Mă tot întrebam de ce nu avem curaj, ca nație, să vărsăm sânge, ca alții. Tot astfel se întreba și Cioran, amintit mai sus, cu ceva vreme în urmă. Și el știa că suntem lași, mai ales că se vedea des în oglindă. Nu muncea ceea ce trebuie.

Am redefinit noțiunile de mascaradă sau bâlci. Mă retrag din confuzie prin artă. Dar arta este rară și -doar- comercială, zilele acestea. La radio aud că și alții caută același lucru:

Mă supăr. Mă revolt. Trec la lecturi cioraniene. Trec la meditații, după cum eram eu, cel de odinioară, atât de distant față de social. Rămân cu satisfacția că mi-e târșă de târșă și că trebuie sa mă exprim. Adaug satisfacția de a asculta muzică bună, totuși.  Dar rămân confuz în cele două iubiri, una de metafizică, iar cealaltă din domeniul social-politic.

Leave a comment

Filed under film, filosofie, muzica, politic, religie, satire, socializare