Monthly Archives: March 2012

Nu acceptați oferte Vodafone de la operatori care nu vorbesc rar!

Urăsc compania cu pricina. De ce? Fiindcă sunt de cea mai joasă speță. Sunt antifa. Sau pentru că-mi toacă nervii cu mesaje la ora 8, sunat la ora 10 și promptitudinea cu care îmi aduc aminte că am întârziat plata facturii. La care se adaugă jocurile lor stupide și prostul management al ofertelor. Tu ceri cea mai bună soluție pentru nevoile tale, iar ei o omit pentru propriul interes, câștigul.

În urmă cu o săptămână am fost contactat telefonic pentru o ofertă mai bună de abonament. Am acceptat cu gândul că statisticile lor sunt mai bune. La câteva zile mi-am făcut niște calcule și am ajuns la concluzia că n-au dreptate. Costurile suplimentare din ultimul an s-au datorat convorbirilor și utilizării netului din Italia și Serbia. Oferta era tentantă, abonament de 89 de lei/lună în locul consumului de peste 90 de lei/lună din ultimul an.

Dacă reușeam să mă limitez la consumul permis de vechiul abonament, la care se adăugau costurile unei ieșiri în Serbia, la vară, ajungeam mai ieftin decât îmi promite noul abonament. Așa că încerc să iau legătura cu un operator uman și să renunț la noul abonament în termen de 10 zile, cum este legal. Dar, spre uimirea mea, în acest interval de timp -10 zile- eu nu am voie să folosesc telefonul, altfel nu mai pot să mă răzgândesc.

În alte cuvinte, îți bagă pe gât o ofertă și îți oferă 10 zile, ”perioadă de probă”- cum ar zice orice om uman. Dacă aveam de gând să mă răzgândesc, trebuia să mă hotărăsc imediat după acceptarea ofertei, adică în data de 16 martie. Fiindcă 17 este data de facturare și îmi intră noua lună, deci și noul tip de abonament. Iar dacă dau un simplu mesaj sau intru pe net să aflu un număr de telefon de la Vodafone, cum am și făcut, îmi pierd dreptul de mă răzgândi.

O mică neatenție, prea multă amabilitate și m-am ales cu o frumoasă perioadă de sclavie la Vodafone. Asta fiindcă nu sunt suficient de diabolic când comunic cu oamenii. E unul din momentele când îmi doresc să am libertatea unui fiu de Dumnezeu, care biciuiește manipulatori ipocriți fără milă. Ce-i drept că discutăm de alt context, deci altă esență a problemei.

Menționez și lipsa de interes a unor angajați în a mă direcționa. Unul îmi spune să contactez telefonic angajatorul, iar altul, să aștept răspuns că a trimis un mail cu cererea mea. Iar zilele trec. Cer și un număr de la Protecția consumatorului și mi se spune că nu are. De povestit oamenilor, cum se limitează drepturi și se fac obligații, printr-o gramatică plină de bunătate și statistici. Ale lor, că satistica viitorului meu devine orange. PrePay, fiindcă își fac reclamele auzite. Clar și concis!

Soluția cea mai bună pare a fi cartela, nicidecum abonamentul, deși cam asta ți se aruncă în față dacă apelezi la astfel de servicii.

Doar o frustrare.

Advertisements

1 Comment

Filed under Uncategorized

Rebel capturat de rebeli la schimb cu dependent de heroină.

Am pornit de la ideea că Dex-ul este scump atunci când am realizat că e mai ușor să fii agramat. Și ești liber, liber să te exprimi cum vrei, că libertatea tot se reduce la „cum am chef”. Astfel, orice revoltă, instigare, lovire prietenească pe umăr poate deveni o revoluție.

În ’89 am asistat, neputincios-copilăresc, la o confuzie manipulatorie generală. În iarna aceasta am asistat la o altă, presupusă, revoluție. De fapt, o tentativă de lovitură de stat terminată în/cu bâlci. Orice român devenise poet sau poetic. Nu de alta, dar și eu am fost educat în școli alese că românul s-a născut poet. Cred că vă mai aduceți aminte de glumele cu Chick Norris. Nu a murit nimeni.

De curând, o mână de huligani au protestat împotriva a 2 dinozauri (comuniști conform ne-dex-ului, mult mai la îndemână decât antiteza sa). Unii spun că protestul e democratic, la fel ca mandatele dictatoriale de la șefia sportului rege. Partizanii, sau brutele cu cefe late-pe limba poporuli, au măcinat totul în calea lor pentru a ajunge la ei. A curs și sânge (de barbar, după cum spune imnul). Ca la revoluție. Atât doar că nu s-a schimbat nimi o conducere. Deci a fost o revoluție înăbușită din fașă pe stadion (o modernă variantă de arenă, că tot suntem și romani).

Imbecilismul unor pseudo-jurnaliști mi-a tăiat apetitul pentru Adevăr. Mi-a adus aminte de manipulările celor de la BBC, cu ocazia evenimentelor din ”primăvara mai-puțin-europeană”, deci arabă. Pentru a crea un scenariu favorabil Occidentului, ”fițuicarii” foloseau termenii în mod subiectiv, inversat. Doar dictatorul a rămas tiran. Nu sunt sigur daca viceversa e valabilă.

Întorcându-mă la mine în piață, asist neputincios, deci pasiv, la tot soiul de revoluții. Regret faptul că nu pot să-mi sparg capul pe gratis. În copilărie am fost protejat de astfel de incidente și nu mă simt… normal. Poate că sunt din tagma intelectualilor cu idei. Am idei de nu ies din stradă. Totuși, eu îi prefer pe mântuitori, intelectualilor. Ei au murit în stradă pentru ideile lor. Iar dacă tot mi-am cumpărat noul testament (Marin Preda; Manual de jurnalism, Polirom, 2009), poate că ar trebui să-mi storc buzunarele și pentru cel vechi (Dex). Prețul îl echivalează pe cel al unei Biblii de studiu. Ca să nu fiu imbecil.

Un student la pseudo-jurnalism.

1 Comment

Filed under Jurnalism, politic, satire, sport