analiza analizei

Mă caracterizează o lene cruntă. Am ajuns să exersez de dragul de a exersa, doar ca să nu mă opresc, vreodată, din mișcare dată de creație. E ciudat sentimentul că poți fi superficial, prin decizie, că produci ceva sintetic.

Dacă aș tăcea, aș fi mort. Dacă mă apuc să scriu ceva, doar ca să nu-mi ies din mână, văd că ating superficialități nebănuite. Probabil ar trebui să mulțumesc Creatorului că sunt bogat. Căci îmi dau seama că, de fiecare dată când mă ridic, ceva se mișcă în jurul meu. Forțele sunt puse în mișcare, energiile de care vorbesc spiritualiștii epocii se consumă într-un proces oarecare.

Îmi spun, trebuie să scriu. Orice. N-am un subiect care să mă încânte, care să atragă, să mă arunce într-o lume a ideilor, cum credea Platon. Nu pot să scriu dacă nu sunt motivat. Așa că scriu, fără motivație, despre scris. Și mă bucur, fiindcă nu sunt mort, iar superficialitatea ia forme ale profunzimii. E plăcutul proces al îmbătrânirii, al înțelepciunii.

E procesul prin care un alchimist transformă plumbul în aur. Mă tem doar să nu fie un șiretlic, după cum erau cele medievale. Adesea plumbul conținea particule mici de aur. Presupun că nu doar valoarea scrisului final trebuie să fie mai mare decât cea a gândului inițial. Cred că și cantitatea e necesară. E vorba de alchimie, nu de chimie. Bagi cât/ce scoți, exact cât faci și în muzică, vorba inversată a paparudelor. Nu mă văd topind plumb ca să scot aurul mărunt. Altfel aș fi înșelător și superficial. Mă văd făcând acte de magie, de transformare, de meta noia.

Singura dilemă ce îmi rămâne e vorbitul despre vorbit. Sau scrisul despre scris. Detest întreruperile de care am parte, adesea. Unii cred că nu vorbesc, iar atunci când o fac, îmi atrag atenția asupra acestui fapt. Și-mi sfârșesc, pe nesimțite, discursul la care țin atât de mult. Eu zic că în loc să faci o analiză cu concluzii a vorbitului, mai bine te bucuri de vorbirea celui tăcut. E o problemă de ascultare și stăpânire a emoțiilor care te copleșesc.

Spiritul nu a fost niciodată ușor de îmblânzit. Iată de ce mă bucur atunci când nu sunt leneș, când mă ridic și fac ceva. Trec peste tentația de a analiza faptul că nu sunt leneș, ci muncesc. Altfel, aș deveni iar leneș. Iar creația nu pare superficială, căci prinde profunzime prin trimiterile la alte lucruri (recunoaștere și mulțumire divină, definirea superficialității, alchimii și muzici etc). Cât despre vanitățile acestei zile, care m-au împins la lene și revoltă a spiritului, pe altă dată. E bine să nu exagerăm cu munca.

Știu, textul e ușor ipocrit.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s