Monthly Archives: July 2012

despre iubiri și alte politici ale vremii/ capriciile verii

Aș fi preferat să tratez alt subiect. Meditasem la dilema frumuseții, a ipocriziei și a dragostei. Subiecte diferite, ipostaze diferite. Să nu credeți că astăzi am fost romantic. Astăzi nu am organizat un festin al sângelui, nu am ascultat nimic baroc și nu am adulmecat izul unei nopți de vară. Nu am găsit nimic romantic la ziua de azi cu excepția unor gânduri către cineva.

Mi-am pus problema esteticului trupului uman, cu referiri la feminin. Am rumegat supărarea ce vine atunci când încerci să lucrezi pentru cineva în țara asta. Am aruncat o privire asupra dragostei ca mecanism primordial într-o lume confuză. Seara socială am încheiat-o vorbind despre ipocrizii. Mă perturbă gândul că arădenii au gura mai spartă decât alți conaționali. Dacă cineva e alcoolic, toți sar cu gura să critice și să disprețuiască. Nu contează că și ei sunt tot alcoolici. Consumă mai puțin/mult sau altceva.

Mă perturbă invidia, prostia și răutatea gratuită. Și bârfa.

Revenind la dileme-mi politice… nu sunt pro-Băsescu. Nu l-am votat la ultimele alegeri. Dar nu-mi convine să revină socialiștii la putere (cu toate că au făcut-o, parțial). Mai sunt vreo 2 ani în care nu se întâmplă nimic. Ce nu doresc este un precedent în România, în care niște inapți să poată să detroneze după bunul plac. Eh, mă rog, treaba nu e chiar nouă. Nu mai vreau PD, dar sunt sătul de *****  de Antonescu și Ponta.

Nu vorbesc despre plagiat și corupție. Presa e plină de dovezi, iar un ochi clar poate trage o concluzie corectă. Vin de la muncă voluntară și nesilită de nimeni. Când să intru în scară, văd un afiș. La mine-n cartier are loc un spectacol folcloric cu ocazia referendumului pentru demiterea președintelui. E organizat de USL. Sper că din banii lor, deși CJA e USL-ist. Adică din banii noștri (ei+noi), nu din banii noștri (noi). Apoi primesc un fel de mesaj pe mobil. Indiferent de ce tastă apăsam, cred că mesajul era redirecționat către tot soiul.

Toată povestea m-a derutat și frustrat. Încă o bilă neagră pentru Vodafone. Eu nu sunt împotriva politicii, dar omul politic din mine a murit. Mai rău a fost povestea cu biserica. Nu sunt împotriva sistemelor, religiei/bisericii, politicii, statului, mainstreamului etc. Sunt împotriva oamenilor care transformă orice bun prin abuz. Lupta către adevăr și libertate nu e altceva decât un sistem de legi prin care filtrezi orice tentativă de manipulare. Mă consider mai presus de legea umană fiindcă m-am făcut propria mea lege. Pe de o parte e aroganță, pe de altă parte e efectul cunoașterii legii dragostei.

Știu, sunt ipocrit. Dacă aș iubi într-un mod curat(iv), aș fi mult deasupra lor.

Leave a comment

Filed under filosofie, lifeitslef, politic

basmele contemporane

Eram în căutare de inspiraţie pentru mici proiecte de literatură. Mă gândeam să încep cu ciudatele şi psihedelicele opere ale lui Lewis Carroll. Aruncam şi eu câte un ochi scrutător peste tot soiul de creaţii grafice când m-a lovit o deşteptare. Tot mai mulţi (foşti) utilizatori de Facebook se plâng de irealismul spațiului virtual.

Nimeni nu dorește, în fond, un loc feeric în care să nu fii capabil de o mică răutate. Un mic dislike, aruncat pe-acolo. Ideea de buton de like e cutremurător de diabolică. Știm că Diavolul este hidos și rău în esență, dar cea mai mare teamă nu este să-i vedem fața. Ar trebui să știm că suntem privați de astfel de excese. Dacă l-am vedea la față am muri pe loc. Marea Înșelătorie este să ne delectăm privirile cu frumusețea lui falsă de înger. Și să credem că vedem lumină.

Ar trebui să formăm o nouă știință, care să studieze futilitatea utopiilor umane. Căci ne place să construim un paradis peste temnițe de iad. Ne displace faptul că Fb ne limitează libertatea de exprimare. Nu că aș găsi plăcere în a disprețui, dar unele lucruri sunt de disprețuit. Cum ar fi poza ta indecentă. Frumos-dar-stupid.

Uităm, însă, că și creatorii de la Marvel aveau aceleași tendințe de idealizare. Nici un erou nu murea. Nici măcar personajele negative. Și dacă se întâmpla să moară vreun Cyclops, Wolverine era, deja, mult în viitor, când toți ceilalți X-Men erau… trecuți de cealaltă parte. Era doar un salt în timp, căci episodul următor erau toți teferi într-un veșnic și perfect prezent.

Nu mai vorbesc de creațiile Disney. Nu e ciudat ca un personaj de genul pisicii din Alice in Wonderland, Cheshire Cat, să fie atât de vesel în animații și atât de sinistru în opera lui Tim Burton? Știu că sunt viziuni diferite, dar să nu uităm că, la origini, poveștile ecranizate sunt destul de violente. Vrăjitoare strivite sau arse, cozi tăiate, personaje decapitate etc. Mă frapează chipurile drăgălașe ale desenelor de acum 50 de ani. La urma urmei, ne amuzam copios când personajele negative scoteau fum pe nări. Ne bucuram de furia lor fără detest pentru calitățile rele.

Știu că etica cere o minimă protecție a copiilor. Aceștia nu trebuie expuși realității crunte prea repede. Înțelegerea morții și suferinței necesită aprofundare, deci timp. Desenele erau pentru copii, dar am crescut în ideea că, naivi fiind, să rupi o mână nu e mare lucru. Acum, maturi fiind, creștem în ideea că nu există buton de dislike. Sunt curios ce modele idealizante de corupere a realității îmi vor fi servite la bătrânețe. Îmi va fi promis paradisul liniștii tranchilizante prin știință, artă, spiritualitate sau se vor găsi cadre noi în care se vor aplica vechi metode de manipulare?

 

Disclaimer: Nu dețin drepturile de autor asupra imaginilor. Scopul utilizării lor nu este unul comercial sau denigrator.

Leave a comment

Filed under filosofie, lifeitslef, socializare