Bilingvism

Găsesc foarte ciudat modul în care sunt inspirat. Întotdeauna am avut o repulsie față de durerea fizică, deși am îndurat-o cu stoinicie încă din copilărie. Eram mult prea preocupat cu partea stilistică a bandajărilor. În exces, foloseam orice metoda pentru a acoperi și, mai puțin, a îngriji o rană. Eram capabil să rabd în mod tăcut, durerea, o bună bucată de vreme. Nu țipam, iar dacă plângeam, o făceam în liniște.

Nu cred în predestinare, deci văd omul ca fiind schimbabil. Totuși, practica mă omoară. Am trăit ani la rând cu gândul că trebuie să sufăr, că, într-un fel, trebuie să plătesc o datorie dintr-o viață trecută. Nici în reîncarnări nu cred. Nici în metempsihoze. Totuși, am trăit, cu fatalism, ideea că sunt predestinat durerii. Pe la 11 ani, când deveneam conștient de mine, îmi spuneam că omul nu poate fi fericit. Că existența e doar durere. Mi-am propus să fac din suferință, fericirea mea. Imbecilă adaptare a cioranismului.

Dar iată că durerea îmi provoacă inspirația cea mai de preț. După 2 zile de răceală cruntă, în care am urât natura umană, am făcut un intens gest de a mă trezi la viață. Mi-am făcut o pizza, un duș general în ciuda simptomelor de silă, m-am bărbierit și am ieșit la o bere. Concluzia: ”Ce tânăr ești! Ce babyface ai! Ești alt om de când ai fost la Ozora.” De fapt era rodul trecerii peste o stare urâtă, în care antisocialul din mine și leneșul au trăit/agonizat din plin.

Drumul către local a fost plin de umor. Gândurile care mi-au venit în minte m-au amuzat la culme. A trebuit să cer o foaie și un creion să-mi notez buna dispoziție. Chiar noțiunea din titlu a devenit subiect de amuzament. Mă gândeam care ar fi fost subiectul unui text cu acest titlu: despre o limbă dublă, una despărțită în două sau două limbi? Evident, totul e o fabulație pornită dintr-o interpretare poetic-umoristică a termenului și dilemele de acum câțiva ani ale fraților maghiari.

Am o viață plină de humor negru.

Mă întâlnesc cu o prostituată, ce pornește la slujbă de la o locație învecinată zonei mele. Adesea mă abordează cerându-mi o țigară./ N-ai o țigară? Nu vrei să te fac?

După clasicul refuz, că nu prea port țigări la mine, îmi cere 2-3 lei pentru o cafea./Te fac cum nu te-o făcut nimeni! O să vezi ce bine-o să te simți.

Nici de cafea nu am material. Îi spun că ea e plină de bani. O văd des pe-acolo și întotdeauna m-am amuzat de situație./ Nu vrei să facem ceva? Oral nu vrei? Oai, ce bine te fac!

O întreb de clienți, dar are alte preocupări. Eram curios să-mi exercit calitățile de jurnalist și să aflu starea vremurilor./ N-am clienți. Hai să mergem undeva! Că mâine nu mai îs aici. Astăzi e ultima zi. Mâine nu mai vin.

Apoi mă întreabă de tatuaje și îmi cere să i le arăt pe cele de pe spate./ Dă-mi bani și ți le arăt. Ce, crezi că or fost gratis? Fac și eu un ban cinstit. Toată lumea îmi cere să mă dezbrac și nu primesc nimic. Tu faci asta pe bani.

Și ea vrea să-și facă, unul./ Da sigur nu vrei să facem ceva?

Eu îi spun că nu am bani de ea de parcă refuzul ar veni din pricina banilor, nu a preferințelor și principiilor. Îi spun că am altceva în gând. Și că nu-mi permit să pierd ce am pentru o aventură de nătâng. Evident, o fac în mai puține cuvinte și fără atâtea detalii./ Hai sa te fac!

Dau să plec cu mincinoasa promisiune că mai vorbim./ Mâine nu mai vin.

Nu, o pastă, că tot acolo e. Mă gândeam să o întreb de tarife, dar cum la fiecare 2 propoziții îmi făcea propuneri, mă hotărăsc să o tai din loc. Spre stupoarea mea, constat că sexul e pe bani, dar dragostea e (liberă și) gratis./ Da dragoste faci?

Îi răspund afirmativ de departe, dar subiectul nu mai avea nici o legătură ce ea. Gândul meu mergea către alte lucruri, către altcineva.

Întâmplarea e puțin mai veche decât relatarea, dar mi-a rămas în minte împreună cu alte discuții pe această temă. Niște prieteni îmi spuneau că e stilul ei de abordare (țigări, cafea). Orice trecător, pedestru sau biciclist, este întâmpinat astfel. Doar șoferii au parte de invitații gesticulate.

Morala e legată de felul în care vede un om de rând (prostituată, deci rând codaș), dragostea. Sper să nu fiu vreodată încâlcit într-o astfel de ipostază. Nu mi-a plăcut niciodată să găsesc o ruptură între carieră/material și sentimental/suflet în ființa mea. Trebuia să fie clar, degradarea pentru bani nu are legătură cu nevoia de dragoste. La mine, discrepanța aceasta schizoidă nu prea-și are locul.

Dar povestea mă amuză. Întotdeauna am privit cu tristețe către acea țigancă. Mă gândeam că are o poveste sumbră în meseria ei. După discuție, am rămas doar cu gustul amar că un om și-a omorât conștiința ca să poată trăi cu o liniște efemeră. ”Da’ dragoste faci?”, că tot nu am bani de cafea, sex și nici țigări. Ironia mult prea fină a acestei vieți.

Dumnezeule, grădina ta e plină de umor. Negru!/ Drace!

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, Jurnalism, lifeitslef

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s