izvoarele tristeţii

Constat, după ani de reinventări, că Bucureştiul chiar este un oraş trist. Nu doar agitat. Ceea ce e un paradox. Subiectele de top sunt banii (cine dă ţepe) şi bolile. Obiceiul lor prost este de a-şi ţipa dilemele la telefon. Nu ai cum să ratezi detaliile.

Devine deprimant să aud poveşti cu oameni bolnavi. Nu e deloc confortabil să ştiu cine şi cum moare de cancer când eu am bronşită. Nu e relevant şi nici nu e-n puterea mea să intervin. Ceea ce mă duce cu gândul la o piesă descoperită recent. De la general la particular şi viceversa, tristeţea devine adevăr.

 

 

Nu regret faptul că le spun unora să nu vorbească. Regret doar că mi-am pierdut răbdarea de a-i asculta. Pentru simplul motiv că nu mai vreau să fiu trist. Devin agresiv, în schimb.

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, muzica, personal

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s