Caricatura

Originile-i sunt datate în Antichitate. Devine formă a expresiei artistice abia prin secolele XVIII-XIX. Ca gen, diferă de schiță. Unii consideră operele lui da Vinci ca fiind caricaturi, deși le lipsește caracteristica moralizatoare și, astfel, intenția de a scoate în evidență vreun defect ascuns. De altfel, caricatura reprezintă un personaj real sau de inspirație reală. Lucrările lui da Vinci sunt pure ficțiuni. Se cunoaște obsesia artistului pentru o cât mai migăloasă reprezentare a detaliilor trupului uman. Caricatura tinde, mai degrabă, spre simplificare și exagerare.

Ce mă intrigă la caricatură e valoarea ei critică. O critică lipsită de pudoare, din când în când, a unei lumi decadente, chiar insidioasă. Mă gândesc la celebrul nas atașat domnișoarei Gaga. Devine, cumva, un stereotip de frumusețe pentru genul italian. Iar asta cu toate că nu e o caracteristică tipică doar cizmarilor. Orice reprezentare de genul e un fel de deget arătător care acuză. Un semn gigant luminează spre un defect, fie el și mărunt. Restul pălește în ochii needucați ai vulgului. Un om pasionat de proporții, dar un om pasional, stăpânește arta interpretării măsurilor. Nu se poate uita frumusețea din pricina unui nas prea mare.

Un nas urât (nu cred că am văzut vreun nas frumos, iar lipsa unuia ar fi lucru total odios) nu strică o față. Îi dă, cel puțin, o notă aparte. Viclenia omului, sau avariția, sau îngustimea minții îi ciuntește din caracter. Dar nasul cârn, mic sau mare, sau turtit, aduce o notă… umană unui chip, chiar post-paradisiacă. Frumosul uman nu poate fi decât natural. El stă între cel plastic (uneori, artistic și el) și cel divin. Caricatura scoate în evidență limitele umane, imperfecțiunile, dar și satira zeilor. Un chip nu poate ascunde o vădită slăbiciune de caracter sau personalitate. Cred că orice frumusețe are defectul sau slăbiciunea sa. Omul nu e făcut să nu lupte.

Poziția caricaturistului e una delicată. Cu dublu rol, unul diabolic, celălalt de mesager divin, el caută să strige de pe înălțimi, să atragă atenția. Va ridica acuzator un deget arătător către cel vinovat. Lumea va cunoaște păcatul său și-l va condamna. Vine cu un semn de aducere aminte. Răul tău e mai mare decât arată oglinda și fardurile tale. Și te strică dacă nu crești în cele frumoase, ori singura tare preocupare este de a acorda atenție defectului.

Arta de “a scoate ochii” cuiva când tocmai ei – ochii – sunt lumina sufletului. Iar în caricatură, nu sunt puși în valoare. Sunt partea ignorată cu desăvârșire.

Advertisements

Leave a comment

Filed under arta, cultura, filosofie, minte, satire, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s