Gri fad

Aș putea spune, din nou, că nu sunt adeptul filmelor noi. Ele pierd repede din esența veche. Prefer lucrurile subtile, profunde, chiar grandioase. Totuși, un remake îmi poate trezi cu ușurință un sentiment creat de prima sau a doua vizionare a originalului. De altfel, e remarcabil să vezi cum un om al viciilor și senzualității debordante a lăsat o mpștenire imensă. Propria decadență. Exemplul personal scris pe hârtie precum un tablou al unui chip de om.

Cine nu are sau își omoară conștiința, sfârșește într-un torment infinit mai mare decât măsura tuturor plăcerilor cărora s-a abandonat. Acesta rămâne abandonat. În speță, singur. Rămâne chinul celui cu conștiință. El se luptă cu o ispită căruia nu trebuie să cedeze. Va ceda primei, va ceda celei de-a doua. Scopul e să învingi păcatul, nu doar ispita. Acceptul ispitei nu te scapă de ea, fiindcă te umple de… iad.

Nu e nici o rușine în plăcere. Și bărbatul vrea să fie fericit. Dar societatea îl vrea bun. Și când e bun, bărbatul, rareori e fericit. Dar când e fericit, e mereu bun.

Nicicând cuvintele demonilor nu au fost mai atrăgătoare. Dilema omului modern sau chiar a acelui post-modern e că oamenii țin loc și de demoni. Cel cu conștiință poate ceda repede. Partea întunecată a conștiinței e uciderea sinelui. Din slăbiciune, din încăpățânare, din teamă, din tot soiul de lucruri întunecate. Omul devine fantoma celui tânăr. Speranța vrea să moară, iar aceasta, cu precădere, moare ultima.

Cu adevărat, o regăsire de sine îl ridică pe om. Dar cine dintre cei care au vorbit de titani, sau de supra-om, sau de arian, sau de dumnezei, a fost unul din ei? Toți au pierit lăsând în urmă o frescă decojită.

Ador încăperile vechi, cu pereții decojiți. Ador calcarul umed și lumina difuză. Ador decadența unor creații efemere. Ce soi de înclinații pot fi acestea. Răul sugerat de imagini cenzurate nu pot strica o minte plină de imaginație, dar de o naivitate aproape copilărească. Virtutea își are viciile ei, din păcate. Naivitatea sau inocența, singur nu vor opri o căutare de concret. Acele imagini sugerate de un film vechi devin concrete în arta contemporană. Iar să vezi cu ochii ceea ce mintea credea, devine o povară.

Te pierzi.

Advertisements

Leave a comment

Filed under film, persona, religious, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s