un punct

Omul s-a uitat în sinea lui și și-a spus că totul e deșertăciune. Parcă mai auzise undeva aceste cuvinte. Și-a spus că totul este o mizerie iar oamenii sunt de nimic. Uitase că și el este om. S-a decis să devină un punct, un fel de particulă, ceva infinit mai mic și mai puțin complex. Urma să călătorească prin univers. El era un nimic, iar universal era o ea.

Particula nu se  mișca de la sine, ci își primea energia de la cele din jur. Când era atinsă de orice fel de corpuri, aceasta creea energia pe care o folosea să se deplaseze. Mergea o bucată de vreme apoi se oprea. Dar particular nu era el, unic, liber. Nu era decât altă formă de dependență. Era tot el, mânat de impulsuri, lovindu-se de semeni, alte corpuri. Era dus încolo și încoace de alții, de alte filosofii, de gânduri care nu erau ale lui. Negativitatea lor îi dădea putere, dar era mânat în alte locuri decât și-ar fi dorit el.

Blestemul de a fi prea mult din alții îl sfâșia. Iar universal nu era de ajuns. Fiindcă nu era el. Era doar o particulă independentă (singură), dependentă de univers și materie. Așa că s-a decis să fi el, nu doar o particulă. Urmă să se piardă în univers.

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, minte, personal, psy

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s