Monthly Archives: January 2013

angels with dirty faces

Obsesia pentru putere ia diverse forme. România și-a creat un sistem care permite oricărui neșcolit să devină un mogul. Mass-media poate reprezenta o rampă de lansare pentru amatorii de faimă. [De parcă faima aduce sens.] Și, cum orice vanitate nu vine singură, orice personalitate adoptă o aură de superioritate.

Am renunțat cu mulți ani în urmă la baliverne despre control. [Văd lumea ca pe un câmp de luptă al spiritelor, undeva în locuri înalte. Refuz să cred că voi ajunge despiritualizat. Influențe sunt multe, iar tentația de a pierde din latura emoțional-sentimentală mult prea reală. Sunt pasionat de drama personală, nu mai cred în controlul mulțimilor. Știu că ignor un segment important, dar persuasiunea, manipularea și alte metehne de genul acesta nu mă afectează ca și grup, ci ca individ. Atât!]

Sunt înconjurat de însemne ale puterii. Dar am impresia că toate sunt efemere, doar însemne umane. Puterea celor care le-au folosit a pierit odată cu sensul lor. Mesia creștinilor nu și-a luat crucea cu Sine în Cer. E ciudat să-I vezi adepții cum o fac. Nu e un lucru rău, dar au uitat că e doar simbolistică.

Dacă ar fi să-mi doresc putere, mi-aș dori un cerc. Fiindcă Dumnezeu e sfera în geometrie, perfecțiunea întruchipată, veșnic, fără început și fără sfârșit. [Paradoxul de a fi tocmai începutul și sfârșitul lumii materiale, infinitul fără limite e subiectul unei prea ample discuții.]

Răzvrătirea primește și ea noi forme. Triburi ce trăiesc la marginea societății, ce se cred a fi o reflecție de tip spațial, se întorc împotriva normelor. Grupuri de raveri își fac un loc, ca un ghimpe, apoi se revoltă pe platforme industriale.

Lumea lor e, de fapt, o lume întunecată, cu gânduri așișderea. Te trântești obosit pe cimentul gol și murdar. Nu-ți pasă că ești ud, beat, spart. Stai cu câinii și nu ții cont de reguli de igienă. Nu-ți pasă de mai nimic. Nu-ți pasă de politică, de masoni, de poliție sau orice rânduială. Devii mort, un zombie.

Dansurile noastre sunt schizoide, robotizate. Iar în mijlocul lor cineva dansează în cercuri. Fiindcă el își dorește puterea de a se descoperi pe sine, singura putere pe lumea aceasta. În armonie cu natura creată, modificată, coruptă, salvată, liniile trasate evocă totul: trecut, prezent și un viitor timid.

Doar cercurile te protejează de manipulări. În rest, sunt tot soiul de îngeri ai părinților lor, care își țin fețele în palme. Sunt îngerii căzuți ai post-industrialismului socialist. Și sunt plini de rușine.

angels with dirty faces

 

Leave a comment

Filed under absurde, events, filosofie, lifeitslef, minte, muzica, personal, psy, religie, scriituri

De ce avem libertatea îngrădită?

Răspunsul la această întrebare este destul de simplu: nu suntem zei. Nu suntem stăpâni peste destinul nostru dar nici marionete ale unor divinități capricioase. Altfel am trăi un altfel de robie. Am început să reneg învățăturile platonice despre materie. Nu (mai) cred în ideea de temniță a trupului pentru suflet fiindcă am văzut oameni liberi în viață, nu îngeri cântând la harfă pe nori.

Pe fondul unor schimbări de atitudine, începe să mă roadă ideea de om liber, din nou. Am pierdut timp în locuri nepotrivite, la momente nepotrivite, pentru o fărâmă de plăceri chinuite. Cred că puterea de a alege conform unor dorințe este o dovadă de libertate, chiar dacă, ea, libertatea, nu pare cel mai bun lucru.

Atunci când mintea exagerează, caut să mă agăț de lucrurile care nu se schimbă. Dacă avem gânduri bune și tot facem rău, dacă deciziile sentimentale sunt atât de nerodnice, mă leg cu disperare de lucruri ce rămân, nu se mișcă, dar mișcă lucruri.

Libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, mai ales când ești confuz. Astăzi vrei liniște, mâine, o minte limpede, poimâine, hardcoreală. Te alegi cu depresii și momente bune pe care nu le mai repeți și te trezești obosit. Ai 21 de ani și ești sătulă de viață. Ai 27 de ani și spui că timpul trece și te miri de cel la 25 de ani, de tinerețea lui. Te sperii de cel de 17. Uiți că ai trecut pe-acolo și a fost bine și rău, că ai consumat timpul acela.

Cred că cea mai bună libertate e cea îngrădită de tine. Educația unui sistem românesc de învățământ corupt nu te mai afectează. Termini școala și ești tu, individul în societate, nu ceea ce alții vor să fii. Nu ești un fel de carne de tun sau, mai degrabă, material pentru manipulări.

Nu ești ceea ce urăști la părinții tăi. Nu le urmezi greșelile și nu trăiești cu teamă că vei eșua dacă ei au făcut-o. Vezi binele în tot răul dimprejur. Nu ești copilul pe care ei l-au dorit (sau nu) ci ești ceea ce trebuie.

Nu te simți limitat de iubit/iubită și prieteni. Amicii nu dictează cum să fii. Nu mai contează ce le place sau nu și nu primești acuze și jigniri doar fiindcă ei au preferințe. Ești liber să te remodelezi pentru cât trebuie ca să ai parte de relații de calitate (și, poate și cantitate).

Normele, legile, limitele la care te supui singur, printr-un gest intelectual, te fac liber. Nu te îngrădesc, așa cum sugerează prea mulți. Beau cât vreau – unde vreau e mult –  înseamnă, adesea, regrete. Nu mai avem 15 ani să ne lăudăm cu mahmureala de aseară. Tehnica de a bea pentru a te simți bine și a nu-ți pierde controlul nu sugereză limitare intelectuală ci libertate în spirit și caracter. Și e o lecție mult prea grea.

Cu atât de multe influențe externe, cred că singura modalitate de nu deveni corupt este de a-ți alege o proprie libertate. Supraomul lui Nietzche zace în limitele autoimpuse.

Fiindcă nu suntem zei.

Leave a comment

Filed under filosofie, lifeitslef, minte, personal, scriituri

Principii ale naturii. Lenea

Un Cineva cu gândire greacă îmi spunea că dacă natura ar dori să facă un lucru ar alege varianta cu consumul cel mai redus de energie. Replica a fost doar o observație pe măsură: în cazul oamenilor i se spune lene.

Binefacere a intelectului dar și corvoadă (muncă gratuită, neplăcută) a prostului, lenea nu-ți aduce mare lucru și se plătește la sfârșit.

Un fel de paradox al vieții. Probabil de aceea, dacă tot îmi cad lucruri din cer să nu fiu leneș când le culeg de jos, când le strâng și le țin.

Leave a comment

Filed under filosofie, personal