De ce avem libertatea îngrădită?

Răspunsul la această întrebare este destul de simplu: nu suntem zei. Nu suntem stăpâni peste destinul nostru dar nici marionete ale unor divinități capricioase. Altfel am trăi un altfel de robie. Am început să reneg învățăturile platonice despre materie. Nu (mai) cred în ideea de temniță a trupului pentru suflet fiindcă am văzut oameni liberi în viață, nu îngeri cântând la harfă pe nori.

Pe fondul unor schimbări de atitudine, începe să mă roadă ideea de om liber, din nou. Am pierdut timp în locuri nepotrivite, la momente nepotrivite, pentru o fărâmă de plăceri chinuite. Cred că puterea de a alege conform unor dorințe este o dovadă de libertate, chiar dacă, ea, libertatea, nu pare cel mai bun lucru.

Atunci când mintea exagerează, caut să mă agăț de lucrurile care nu se schimbă. Dacă avem gânduri bune și tot facem rău, dacă deciziile sentimentale sunt atât de nerodnice, mă leg cu disperare de lucruri ce rămân, nu se mișcă, dar mișcă lucruri.

Libertatea nu înseamnă să faci ce vrei, mai ales când ești confuz. Astăzi vrei liniște, mâine, o minte limpede, poimâine, hardcoreală. Te alegi cu depresii și momente bune pe care nu le mai repeți și te trezești obosit. Ai 21 de ani și ești sătulă de viață. Ai 27 de ani și spui că timpul trece și te miri de cel la 25 de ani, de tinerețea lui. Te sperii de cel de 17. Uiți că ai trecut pe-acolo și a fost bine și rău, că ai consumat timpul acela.

Cred că cea mai bună libertate e cea îngrădită de tine. Educația unui sistem românesc de învățământ corupt nu te mai afectează. Termini școala și ești tu, individul în societate, nu ceea ce alții vor să fii. Nu ești un fel de carne de tun sau, mai degrabă, material pentru manipulări.

Nu ești ceea ce urăști la părinții tăi. Nu le urmezi greșelile și nu trăiești cu teamă că vei eșua dacă ei au făcut-o. Vezi binele în tot răul dimprejur. Nu ești copilul pe care ei l-au dorit (sau nu) ci ești ceea ce trebuie.

Nu te simți limitat de iubit/iubită și prieteni. Amicii nu dictează cum să fii. Nu mai contează ce le place sau nu și nu primești acuze și jigniri doar fiindcă ei au preferințe. Ești liber să te remodelezi pentru cât trebuie ca să ai parte de relații de calitate (și, poate și cantitate).

Normele, legile, limitele la care te supui singur, printr-un gest intelectual, te fac liber. Nu te îngrădesc, așa cum sugerează prea mulți. Beau cât vreau – unde vreau e mult –  înseamnă, adesea, regrete. Nu mai avem 15 ani să ne lăudăm cu mahmureala de aseară. Tehnica de a bea pentru a te simți bine și a nu-ți pierde controlul nu sugereză limitare intelectuală ci libertate în spirit și caracter. Și e o lecție mult prea grea.

Cu atât de multe influențe externe, cred că singura modalitate de nu deveni corupt este de a-ți alege o proprie libertate. Supraomul lui Nietzche zace în limitele autoimpuse.

Fiindcă nu suntem zei.

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, lifeitslef, minte, personal, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s