Monthly Archives: April 2013

De ce iubim femeile?

Pentru ceva mai mult decât frumusețea lor.

Trăim într-o lume paradoxală. Comicul este semn de inteligență, totuși, geniile sunt triste și nu se pot dezlipi de metehnele lor. Iar bășcălia este însemnul prostiei, comic de cea mi joasă speță, de mahala.

Deci nu vorbesc de atracția stupidă a doi grași, observați duminică, pe stradă, față de două grase. Se potriveau. Ele titirez, ei trași prin inel. Unul mare. Nu vorbesc despre frumusețea futilă.

Dincolo de încântarea vizual-intelectuală a frumosului în feminin – ceva unic în lume – descoperim și alte frumuseți. Ele ne încântă, caracterul blând, liniștea, instincul matern, dragostea, puterea fragilă, voința, cât și altele. Câte femei, atâtea virtuți amestecate.

Descoperim vise frumoase, deși unele mor tinere, în fașă. Descoperim multe dureri, ele nu sunt cunoscute de către noi, restul. Descoperim o fragilitate de bibelou pe care adesea o spargem. Descoperim tandrețuri dintre cele mai fine, răni din dragoste, săruturi mortale.

Descopăr noblețe. Descopăr un caracter în formare care întotdeauna va fi mai matur decât al meu, mai puternic. Descopăr o zbatere lăuntrică împotriva temerilor.

Apoi văd un păr răvășit pe care-l iubesc ca soarele. Sunt buze și sprâncene subțiri, departe de profan. Aud glasul de fier iar apoi, liniștea obosită.

Încep să înțeleg un suflet de om, cu toată nepriceperea de care pot da dovadă.

Mi-e teamă. Sunt plin de ea deși aud des că dragostea topește, acoperă, iartă.

Egoismul că, tocmai, nu ești singur piere odată cu cunoaștere. Iubești legăturile, încrederea cu riscul ei, jocurile tinereții, patosul. Apoi treci liniștiti, cu inima plină.

De aceea iubim ce trebuie iubit.

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, lifeitslef, personal, scriituri

Vutton, originală

Sunt leneș. Trebuia să știți asta deja. Ies în parc să citesc pentru licență. Mă chinui.

Apare o țigancă. Apare și Marișca, cealaltă țigancă. Au mânuși și saci de gunoi. Una are tricou portocaliu de Salubritate.

Amândouă au genți de damă. Parcă ar fi la obor, la cumpărături. Probabil coșurile de gunoi ascund comori.

Nu e prima dată când dau de astfel de oameni. N-am înțeles costumația de oraș pentru o astfel de muncă.

Cred că îmbătrânesc. Sau lumea devine tot buimacă.

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, lifeitslef, satire, scriituri

Alte lucruri care nu-mi plac

– să mă grăbești de la bere;

– disprețul față de oameni;

– berea de la frigider scos din priză;

– vorbitul;

– să mă grăbești de la duș;

– vorbitul tare;

– răutatea verbală gratuită;

– căldura excesivă din localuri, trenuri etc;

– paranoia pe fond de pastile. Cu găleata;

– să mă grăbești de la mâncare;

– neadevăruri;

– lipsa artei în dialog/certuri;

– să mă grăbești de la petreceri;

– dependența de tutun și lipsa lui;

– bonomia luată drept declarație de dragoste;

– să mă grăbești;

– mania fb-ului;

– să nu mă grăbești;

– dependența;

– frigul;

– căldura;

– prăjiții;

– lipsa unui mic dejun copios și adecvat (nu mă grăbiți!) ;

– fețele de plastic;

– școala și lipsa ei;

– munca;

– scaunele trase pe creierul meu;

– lipsa de idei de lucruri rele;

– când fac o listă (chiar urăsc multe lucruri, deci trebuie să-mi placă destule).

Note:

2. răspunde cu bine la rău. Tu rămâi/devii mai bun, ei cedează înspre bine sau mai rău;

3. berea se bea rece indiferent de anotimp. Frigul de  -10° C de afară nu compensează temperatura unei beri călduțe;

8. frigul de -10° C de afară nu compensează cele 30° C dinăuntru

Leave a comment

Filed under absurde, cafenele, carte, cultura, filosofie, lifeitslef, minte, personal, pub-uri, satire, socializare

Proprietatea privată în România

Cred că majoritatea găștilor din România au ajuns să epuizeze, la un moment dat, subiectul proprietății private. Se pornește de la exemplul american. Se ating cote ipotetice (cum ar fi să fii jefuit ? Probabil de un negru, mexican sau orice altă minoritate nedorită, dar necesară). Se aruncă mâța în ograda vecinului. Adică ne teleportăm pe tărâmul celui mai frumos ideal post-romantic: țara românească a ciobanului de prost-gust. Tragem concluzia: la americani ai voie să împuști orice necunoscut care ți-a invadat proprietatea, la noi, dacă bagi cuțitul în el, faci pușcărie!

Uităm de consecințele nefaste ale libertinajului american prin care aproape oricine are acces la arme de foc. Uităm o istorie și de orice norme – fie ele ipocrite – care fac ca societatea americană să fie. Atât!

Iar noi, popor de indolenți, vrem să ajungem în vârf fără sacrificii, fără muncă și fără ordine. Iar aceasta cu toate că nu vorbim de vârful nostru. Noi îl vrem pe-al americanilor, că doar suntem și noi expansioniști, imperialiști de tot soiul. De ferme pe facebook.

Uităm și de Constituții, făcute pentru popor, din vremuri când alții aveau un vis pentru lumea aceasta. Cred că acei oameni au vrut să lase o moștenire bună, nu să-și impresioneze nepoții. Citesc și îmi aduc aminte de minciunile din manuale. Dacii și romanii s-au gândit la noi când s-au măcelărit sau cum?! Că marii voievozi s-au gândit la România Liberă și Mare, nu la femei, mănăstiri, avere, prieteni etc?! Baliverne. Noi am pornit prost și fără o catastrofă (revoluție), nimic nu va fi nou sub soare.

De urmărit exemplul femeilor saudite. Ele vor libertate pentru femeile din Arabia Saudită în conformitate cu Coranul, nu cu normele occidentale. Și noi suntem confuzi? Ele vor libertatea lor, nu curvăria noastră.

Revenim!

În Operei aud o discuție despre proprietatea privată. Aceleași discursuri, ba chiar aceleași fețe pe care le-am mai auzit și cu alte ocazii. Aceeași pensionari/revoluționari care discută cu voce tare.

Cât despre mine…

Pe mine mă sună un mizantrop. Iubită-sa mi-a făcut brătări. Indolentul de mine nici nu am bani de ele. Sunt viitorul României. Îmi spun: concluzia ar trebui să fie că sunt român oriunde mă duc. Și sper să mă duc. De aici.

Chiar zilele trecute mă gândeam nu la proprietatea privată, ci la casă. Acasă, mai precis. Acasă (engl. Haven, http://www.thefreedictionary.com/haven) ar trebui să însemne un loc unde ești protejat. Dacă țara nu o face, ești pribeag.

Îmi doresc să vină zilele când voi putea ucide liber pentru a-mi proteja copiii și nevasta, familia, fără să-mi fie teamă de consecințe. Admir societatea islandeză veche mai mult decât pe cea americană. Admir păduri și animale în locul junglei și a altor animale. Cu toate că fiecare societatea (umană sau, – total – impropriu spus, animală) își are imperfecțiunile sale. Dar cineva trebuie să moară pentru idealuri naționale, iar eu nu sunt acela. Cred. Sper. Fiindcă vreau să trăiesc bucurându-mă de ceea ce am.

Cu toate că ceea ce am se poate fura, minți, înșela. Nu vreau să fiu pesimist, dar știu că voi avea de luptat pentru idealuri personale. Dacă nu vreau o țară liberă, măcar o familie decentă să-mi fie ținta. Adică o viață personală. Adică proprietate privată. Cine moare pentru binele altora în țara asta? Cine e acel Unul care să moară pentru țară ca tu să poți muri pentru familie, sau slujbă, sau prieteni, sau pisică?

Toate acestea sunt împotriva vorbelor aruncate gratuit și la frustrare:

„Proprietatea <privată> e pielea p*lii.”

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, istorie, lifeitslef, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare