Sensul unic

Decizia de a urca

 

Când nu găsești liniște interioară și te pretezi la liniaritatea pământului, te întinzi peste mări și dealuri.

Arunci o privire către est și uiți de Occident. Scrutezi un viitor karmic, plin de înțelepciune.

 

Sau alegi un ascetism contemporan.

 

Fugi de sentimentul gol al unor veșnic decadente civilizații mari. Ar fi greu să urci la cer și nu e cale de întoarcere.

 

Apoi urmezi căi de care te desparte doar moartea.

 

Decizia de a hoinări

 

Străbați lumea-n lung și-n lat. Cauți și te desprinzi, bucată cu bucată. Lași urme că ai trecut pe-acolo și crezi că nu ai casă.

Acasă e pe-acolo, pe undeva, pe unde ți-ai lăsat câte-o frântură de inimă. Lași în urmă amintiri și metropole. Te întorci la sate. Te întinzi la umbra pădurilor sau a junglelor.

În imperfecțiunea ta observi o urmă de divin, departe de profan, o sacralitate latentă.

Cunoști în parte și te desfășori în profan. Iar acolo simți că plătești un preț prea mare.

 

Cum ar fi să fii un mizantrop, să te renegi prin lectura unor intelecte înalte? Apoi să înțelegi că e bine să fii om. E bine să dai, să fii înțelegător, să te chinui pentru liniște și pace.

Niciodată, legile creștine, cât și cele morale, nu au îndemnat la o povară mai subtilă.

 

Ce cruntă e iubirea semenilor!

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, filosofie, minte, personal, religie, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s