Monthly Archives: August 2013

Dacă aș…

Dacă aș fi director aș ține un bol cu semințe de floarea soarelui pe masă. Pentru oaspeți.

 

Nu credeam că până și crăpatul semințelor poate fi educativ. Până acum.

Un obicei atât de nefast și prezent în lumea românilor poate avea și valențe pozitive.

Pentru cei obfuscați, sunt românești. E un produs natural cu multe proprietăți pe care le ignorăm fiindcă, deh, ar fi un obicei de prost gust.

În fapt, crăpatul semințelor e un act de socializare. În plus, mai este și un mod de a da peste nas celor care pretind că au pretenții la un mod de viață cu standarde ridicate. Te coboară la un nivel mai simplu de viață. E chiar nivelul omului simplu, care trăiește fără griji, aparent. E adevărat, nu îți trebuie școli superioare și o gândire prea profundă.

Adio whiskey și whisky, bomboane furate de la Marriott, biscuiți franțuzești etc.

„Ai să vezi viitorul!”

Leave a comment

Filed under lifeitslef, minte, scriituri, socializare

De ce plouă peste sate?

Trebuie să recunosc că îmi place la nebunie să folosesc expresii dure. Cu toate că, adesea, sunt cam vulgare.

 

De ceva vreme mă chinui/coiesc cu licența. Încă nu am făcut mare lucru, să simt că am muncit la ea. Mă întreabă lumea ce am de gând să fac. Eu dau ochii peste cap. Întotdeauna, de câteva luni încoace, lucrez la licență. Evident, e o minciună crasă.

M-am săturat de sinteză. De convergența mediilor și echilibrata distanță între cele 3 funcții ale jurnalismului.

Chinuita cultură, abuziva informare și deformatul divertisment.

Mai degrabă m-aș îmbogăți ca porcu’. Doar ca să văd că banii nu cumpără fericirea. Problema e că fericirea mea depinde de o mutare radicală. Vreau casă cu piscină. Pentru că am nevoie (probleme medicale). Pentru liniștea mea sufletească și nu numai, banii întrețin o mică fericire. E bine așa?

Fiindcă mă plictisesc, mă uit la ploaie fără să ascult Ploae. Ar fi prea trist. Mă întreb, care ar fi cele 3 funcții ale ploii?

Să spele, să ude și să împrospăteze.

“Nu vezi că ploie?”. De fapt, habar nu am cum se scrie cu pronunție de țăran (în sensul negativist și intolerant).

Aștept cu nerăbdare ploile interne.

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, Jurnalism, lifeitslef, personal, satire, scriituri