Monthly Archives: October 2013

Englezisme și alte povești babiloniene

Mă întreabă cei care aruncă cu privirea:” Nu mai ai idei? Spune ceva de înțelepciune!” ”Nu pot. Ideile îmi vin când sunt într-o anumite stare.”

 

Ideile îmi vin când abordez blestemata de țigară de la ora 1 noaptea, din fața blocului. Atunci sunt singur și free să cuget.

 

M-am întrebat: de unde vine morala? Apoi mi-am adus aminte de mitul lui Adam și Eva. True story! Înainte de bine și rău era doar bine. N-aveam nevoie de ea. Când au ne-ascultat, lumea a cunoscut legea morală. Era un dat divin plantat în mijlocul naturii. De ne-atins până atunci.

Povestea asta parcă explică de ce moraliștii sunt, de fapt, blestemați. Chiar și cei morali, nu doar preocupați de morală. Fără ei am fi într-o stare de beatitudine. Am fi atât de liberi încât masonii s-ar muta la noi în sat. Fiindcă n-am putea păcătui aka ploaia care va veni.

 

Apoi mi-am adus aminte de rele.

 

Cât de dramatică a fost atitudinea unor călugări ce credeau că Diavolul rezidă în diversitate. Uitaseră de învățătura sfântului Augustin, unitate în diversitate. Apariția limbilor e tot un dat divin. Și tot un (fel de) blestem. Bloody o’! Problema nu era limba sau limbile. Problema era țelul comun al celor de la Babilon. Prima lecție de manipulare: masele sunt mai slabe de înger! Le oferi un ideal și vor muri pentru el. Diversitatea era oferită de Dumnezeu, nu de către Diavol. Sic! Unitatea, așișderea. Răul probabil se ascunde prinde rânduri, nu în marile idei (diversitate; unitate=scop comun, țel).

E ciudat că unele texte germane de morală sunt greu de tradus. Ai zice că e limbă universală. Și tot ciudat e că filosofii au fost mai mereu preocupați de ea. Și ceva călugări, dar, în mare, aceeași speță de oameni dificili. Wicked!

 

Tot așa și apariția legii. Era un dat fiindcă să înmulțea răul ca omul.

Mă întreb cum se va termina totul? Cum, mai exact? Limbi, morală, legi, nu sunt decât îndreptări care reușesc să ne anime și să ne țină în frâu deopotrivă. Word!

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, minte, satire, scriituri

Unități de măsură

Citesc un titlu de presă. Subiectul este un caz penal de vătămare corporală. Îmi aduc aminte că rolul presei este de a informa, nu da a emite sentințe. Eu vreau să citesc fapte nu judecăți de tipul “un derbedeu din Timișoara”.

Articol Adevarul

Articolul are rolul de a atrage atenția asupra unui fapt grav din România. Culmea e că Timișoara abundă de astfel de exemple în ultima vreme. Aflu asta tocmai din presă. Pretendentă la titlul de capital europeană, Timișoara se zbate între accesele de furie ale unor oameni de nimic (vezi scandalul din presă referitor la o sinagogă) și lipsa de bun-simț al oamenilor, pe stradă.

Nu mă deranjează altceva decât titlul. Nu că nu aș fi de accord cu termenul de derbedeu atribuit agresorului. Dar, ca jurnalist,  nu poți avea încredere în nimeni. Nici în presupusa victim, nici în alte persoane implicate. Trebuie să verifici orice informație. Poate minte, poate nu e chiar așa. Oricum, individul menționat (agresorul) are un comportament penibil, după lectură.

Eu, personal, cred că este adevărată povestea fiindcă mă bazez pe observația unor fenomene asemănătoare. Trist e că unii dobitoci fără școală (bătăuși, băieți de cartier, boschetari etc) interpretează privirile celor cu handicap ca un semn de agresiune. Cunosc acea privire. Pare că îți invadează spațiul intim. Dacă nu gândești, cum se întâmplă cu genul de om numit brută, nu știi la ce să te aștepți. Lovești de frică sau că te crezi șmecher, dacă îl pui la punct. Nu ești. Ești un laș. Ție teamă de un om cu handicap care, poate, nu știe să se controleze.

Cazul, așa cum am menționat, este unul penal, mai ales că s-a petrecut public (perturbarea liniștii publice). Presupusa victimă pare credibilă și îmi stârnește milă, fiindcă știu ce au unii oameni pe inimă.

Reacția celor din jur e condamnabilă, dar nu știu cum aș fi procedat eu într-un caz similar, deci mai bine tac. Cu un derbedeu de statura mea mă pun. Fie și doi, dacă-s cu prietena. Cu un potop de violență verbală și fizică facem față. Dar cu dulapul (om de dimensiuni impresionante) risc să mă strivesc dacă sunt singur.

 

Mai e un aspect, care nu are aproape nici o legătură cu cazul nostru. Sunt unele persoane cu handicap care și-o cer. Simplul fapt că au o problemă nu ar trebui să ne copleșească de milă. Unii chiar nu sunt oameni. Pe același motiv cu derbedeul nostru. Sunt oameni lipsiți de caracter. De fapt, de aici a plecat întreaga dilemă. Articolul cu pricina dă impresia că ar trebui să vezi o victimă în orice persoană cu handicap. Nu! Atenție! E un caz aparte. Așa se citește un articol de presă.

 

Pentru siguranța voastră, Vestul se anunță tot mai sălbatic. Vă sugerez să vă înarmați cu lucruri bune.

Lucruri bune

Leave a comment

Filed under filosofie, Jurnalism, lifeitslef, minte, personal, satire, scriituri

Mituri urbane

Într-unul din studiile sale, Mircea Eliade menționa un exemplu cu privire la crezuri. Omul triburilor primitive – sau omul lumii a treia,dacă preferați – are un crez religios foarte puternic. Deși nu excelează în virtuțile minții, crede cu tărie în irațional. Atinge cote ale fanatismului fără speranță. Deși e prost crede cu tărie în idealuri pentru care e gata să moară. Este puternic și sincer. Poate fi manipulat ușor.

Omul modern, civilizat și ce a urmat după este exact opusul său. Persoană inteligentă, cultivată, cu un raționament mult mai potrivit, nu crede în nimic. Nici măcar în valorile morale pe care susține că le urmează. Nu și-ar da viața niciodată pentru un ideal cât de mărunt. Este victima celor mai mici suspiciuni. Este slab și ipocrit. Nu mai are nevoie să fie manipulat.

 

Lumea a evoluat de multă vreme de la stadiul de maimuță, iar universul își continuă expansiunea. Totuși, caracteristicile umane se întâlnesc, la modul aleator, în indivizi care, parcă, nu au nici o legătură cu ceva, orice. Am un sentiment de profund haos când mă uit la exemplare. Cel prost conduce și prostește, cel inteligent pare redus, înfrânt, cel adaptabil și-a pierdut din șarm, cel sănătos domină, cel slab se descurcă etc.

Într-o lume care dovedește că nu este propria stăpână, haosul se respândește din interior, de la centrul său. De parcă, după Big Bang, a fost Haosul, nu înainte. Haosul este, acum, un amalgam de nimicuri alese. Înainte era Nimic. Asta după teoria cu pricina.

 

<Menționez că haos înseamnă ceva, sub formă dezorganizată, în stare primordială și inexactă. Nimicul nu există sau, dacă preferați, ceva ce nu există. E o problemă de logică și lingvistică. Nu vreau să fiu diletant ca un filosof și să rămânem în ceață. De multe ori sunt folosite ca sinonime deși nu ar trebui. M-am jucat cu ideile mai sus prezentate făcând apel tocmai la astfel de greșeli.>

 

Eu cred în Creaționism. Îmi vine greu să cred că Natura a creat o entitate – omul – capabilă să se distrugă pe sine și pe ea. De unde tendințele sinucigașe? Știm că universul se destramă. Dacă totul a apărut din nimic, atunci de ce mai este loc? De ce universul se extinde, materia se împrăștie?

Unul din cele mai nocive mituri a fost să credem că Universul e etern. Dumnezeu e. Și astea le-am învățat când eram mic. Am înțeles abia acum, la maturitate.

Alt mit e că femeile sunt ….. Adevărul e că, în ciuda diferențelor ce țin de trup și minte, suntem  aceleași substanțe cu proprietăți chimice și fizice. Sufletul, nu schimbă nici el prea multe. Adevărul e că omul este egoist și îi place să dea vina pe alții.

Animalele au suflet. Nu le ajută prea mult. Nici pe oamenii care au suflet nu îi prea ajută. De fapt, pe suflet ar trebui să-l ajute trupul și mintea, dar mai bine nu. Empatia este cea mai bună explicație impotriva acestui crez.

Carnea de pui e mai sănătoasă decât cea de porc. Depinde de alimentația lor.

Carnea e nocivă. Noi trăim și cu proteine. Punct și virgulă, am citit un articol despre cele mai nocive legume!?

 

Lista miturile care circulă pe la noi, prin orașe poate continua:

– alcoolul este afrodisiac (de fapt, consumul duce la impotență),

– marihuana te vindecă (orice dependent este bolnav, dar încă nu știe de ce anume. Trist e că marihuana are proprietăși curative pentru boli grave. Dacă stai la colț de stradă și vorbești de legalizare din motive medicinale, ai grijă ce-ți dorești. Plus că e drogul de început pentru cele care provoacă dependeță mult mai mare),

– minciunile nedovedite sau cele albe nu fac mult rău (efectul lor se vede cel mai bine în timp, este cumulativ!!),

– masonii conduc lumea (Mafia este peste ei și de ei nu se plânge nimeni, mai ales că pot fi părinți de-ai noștri sau copii. Nu fac apel la termenul general cu rol de țap ispășitor folosit de politicieni sau altă categorie rău famată),

Etc

 

Partea dureroasă e că noi chiar credem tot soiul de baliverne care par a avea logică, orice fel de logică, fie ea și proastă. Credem în orice și în nimic în același timp. Iată marea reușită a lumii contemporane. Și renunțăm cu ușurință la orice și la nimic fiindcă ne-am învățat să ne împotrivim celor care învață pe alții. Noi suntem supra-oameni fiindcă punem la îndoială totul, mai puțin pe noi înșine. Iar când o facem, suntem zei, deși tocmai ne-am redus la înexistență. Culmea? Nu prea! Unsprezece apostoli s-au îndoit, plus femeile, iar doar unul a fost numit Necredinciosul, tot dintr-un mit creeat din neatenție.

Avem convingeri mari dar fără putere. Omul primitiv al lui Eliade avea convingeri mărunte, banale, superstițioase, dar și o putere incoruptibilă. Pe alocuri, am văzut oameni mari cu idealuri mari, cu putere mare. Acum sunt țărână iar idealurile lor sunt viața unor oameni contemporani.

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, filosofie, lifeitslef, personal, politic, religie, satire, scriituri