Țara e frumoasă, oamenii sunt la fel

După 30 de ani am lăsat Aradul în urmă. Mi-am urmat visul dar am făcut prea multe greșeli. În final m-am trezit cu mână goală. Am crezut în oameni lipsiți de speranță și am fost îngerul păzitor al multor nenorociți. Dar de mine nu am știut să am grijă.

Am prins o ocazie și am profitat de ea cât am putut. Am vizitat Oradea, am petrecut în Cluj, unde am rămas peste noapte. Pentru prima dată am ajuns în Suceava unde am fost găzduit de o familie fericită. Poveste tipică, soțul a fost la muncă afară dar s-a săturat. Vrea să stea cu familia, nevasta și cei 5 copii. Și sunt frumoși toți. Au o casă frumoasă și nu duc lipsă de bani. Sunt oameni care știu ce au deasupra capului.

Apoi am ajuns în Iași care mi-a plăcut. La sud, în schimb, a început peisajul dezolant. Am văzut sărăcia din Vaslui și Galați. Pe malul Dunării am realizat că nu mai pot continua singur. Aș fi vrut să văd Marea Neagră în când e pustiu pe plajă. Nu aveam bani, îmi era frig și foame și nu am rezistat. Așa că m-am hotărât să mă întorc cu aceeași oameni cu care am ajuns până acolo. Tot drumul m-am răzgândit, nu știam dacă mai vreau să revin în Arad. Ne-am întors prin Ploiești și Sibiu. Am făcut un mic ocol prin Alba Iulia, iar la Arad am revenit pe un drum de țară. Am trecut prin apropierea satului unde am petrecut vacanțele în copilărie timp de 14 ani.

Am văzut o parte din țară și pot să spun că e frumoasă. Am întâlnit oameni noi, oameni bogați, oameni săraci, familii fericite sau dezbinate sub o formă sau alta. E trist să vezi atât de mult rău și bine la un loc. Am auzit povești crunte și am văzut oameni la pământ, plângând.

Am plecat cu durere în Arad și tot așa m-am întors. Dar am văzut, mai bine ca niciodată, cea mai mare valoare ce ține de lumea aceasta: să ai pe cineva lângă tine și să-ți faci o viață mai bună. Unii s-au riscat, plecând afară. S-au întors, nu se întorc, unii stau bine, alții stau prost. Sacrificiul e parcă prea mare, totuși.

Nu e valoare mai mare pe lumea aceasta decât familia. Lași în urmă o familie și îți faci tu una, a ta. Iar prieteniile sunt aproape. Ce leagă oamenii în ciuda relelor de care suntem capabili, e lucrul cel mai important. Poveștile frumoase sunt cele mai dureroase fiindcă nu trăim în basme, ci trăim în România.

Din păcate pentru mine, m-am hotărât să las Aradul în urmă. Treizeci de ani mi-au fost de ajuns, m-am irosit prea mult. Acasă mi-e acolo unde e inima. Iar inima mea mi-am făcut-o praf în Arad. Fie că reușesc să plec în câteva zile sau în câteva săptămâni, las România pentru că vreau să trăiesc. Am votat și eu ceva mai bun, dar cine e președinte nu e mai important decât ceea ce strâng în brațele mele, așa obosite cum sunt ele.

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, lifeitslef, personal

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s