Monthly Archives: January 2016

„Love on the filthy streets is so divine”

Era trecut de miezul nopții. Am plecat în grabă din Timișoara și am ajuns în Arad, la gară. În agitația mea mi-am uitat ceva în Timișoara. Nu, nu era inima mea sau alt lucru de genul ăsta, povești siropoase și triste.

Mă apucă o silă de orele târzii, de locuri bântuite. Aș fi preferat să stau acasă, în turnul meu de fildeș, singur. Deschideam o carte, poate o și citeam. Sigur aș fi băut un pahar whisky la ora aia sau măcar un ceai verde. Înnebunesc. Și nu e ceaiul verde al lui Poe. Edgar Allan Poe, care scrisese o povestire despre un călugăr ce înnebunise de la consumul de ceai verde, dacă nu mă înșel. Vedea o maimuță diabolică.

Eu visam să beau ceai verde și deja vedeam maimuțe. Fiindcă oamenii din gară nu mi se păreau firesc de umani. Ciudat, revenind la realitate, câți călugări au considerat unele lucruri ca aparținând diavolului (bere, cafea etc). Motivele invocate erau care mai de care mai absurd. Nimeni nu s-a gândit la impotența demonilor, la incapacitatea de a face ceva sau de a deține ceva, pe bune.

Ies la pas alert din gară, o iau la stânga și trec pe lângă un fel de birt non-stop. Iese o prostituată împreună cu peștele ei. El se uită urât la mine, eu mă uit curios la ea, ea se uită pierdută la el. Probabil fiecare înțelege altceva de la chipul celui privit. Altceva decât ceea c ear fi trebuit să înțeleagă. Ea era urâtă, ca mai toate fetele ce stau pe scări. Mi-aduc aminte cum un coleg de lucru le făcuse o fotografie. Era, oarecum, amuzant. Trei gagici stăteau la produs pe scările unui fost magazin de articole de construcții. Deasupra lor scria mare, era vechea reclamă: Prețul care îți convine. Clar!

Merg mai departe, să nu îmi iau bătaie de la peștele furios. Înăuntru, unde altă dată stăteam la bere cu câte un cunoscut care urma să plece cu trenul, era plin. De boschetari. Câteva fete plictisite. Una își verifica telefonul smart, una îl seducea pe un alt boschetar, mai în vârstă. Restul erau adormiți de combinația de aurolac cu căldură.

În timp ce mă îndepărtam, mi-a venit în minte un vers al trupei Editors, „love on the filthy streets is so divine”…

Leave a comment

Filed under absurde, cafenele, cutume, etica, Jurnalism, lifeitslef, minte, personal, satire, scriituri, socializare

Cruditățile regimului vegetarian. Sau cruzimile!?

(Oricum vorbesc prost limba română, abia mai știu să scriu. Am făcut prea multe experimente în poezie. Joaca te cam strică de cap, fără supraveghetori.)

 

Într-o zi m-am decis să devin vegetarian.

M-am trezit cu noaptea în cap, la 8:30. Groaznic. Îmi scot pudelul la o căcare mică pe trotuarele citadelei. Nu strâng resturile menajere fiindcă, deh!, sunt un mic burghez, poate și un pic de aristocrat, dacă mă forțez.

La 9:05 iau un mic dejun.

Nu mănânc ouă fiindcă nu vreau să lipsesc filosofii de material pentru dilema cosmogonică (oul sau găina!?). Mă gândesc la viitorul puilor. Ah, câinele e castrat. Fiindcă iubesc animalele.

Îmi fac o salată de femei: castraveți, roșii și telemea. Nu mă gândesc că distrug resurse consistente de apă prin prădarea plantațiilor de castraveți. Am nevoie de sânge proaspăt (vampirul din mine, sic!), deci cotropesc 2-3 roșii de țară. Străină. Le iau de la mall, import Turcia (apropo, în SUA, roșiile de România sunt celebre. Au gust! Fără caterincă – n.tr). Caut un substitut pentru telemea. Soia înlocuiește orice. Renunț la sare. Clar!

Apoi fac foamea!

Fără consistență, micul-dejun produce un ulcer mic. Poate și de la tonele de alcool de pe vremea când mâncam carne. Nu mă mai gândesc la animalele pe care s-au făcut experimente ca eu să iau medicamentația necesară. Măcar sunt bolnav că mă privez de alimentele necesare, nu din exces. Să moară verdețurile!

La 13:06 nu mă mai suport. Îmi fac o salată verde. O familie de iepuri va suferi de inaniție.

La 14:00 bag o supică-cremă de ciuperci. Plâng 2 hippioți. Astăzi nu se vor conecta la astral.

La ora 18:00 îngurgitez papanași în ulei de palmier. Are Robu bani și Timișoara e aproape de Arad.

La 20:30 ies cu câinele pe Kf. Beau un ceai de fructe. E mai natural. Atmosfera e mai curată.

La 23:45 bag ultima țigară. Ține de foame și e tutun rulat, mai natural. Asta face pe cineva să adopte un câine de la adăpost.

Mă grăbesc acasă. Am de scos fructele de mare de la congelator. Apropo, am un purcel pe balcon. Îl cheamă Salată!

Pa.

 

 

Notă: volumele „Cruditățile regimului vegetarian. Sau cruzimile!?” și „Cruzimile regimului carnivor. Sau cruditățile!?” fac parte din lucrarea de amploare “Vreau să fiu normal. Toți trei.”

Leave a comment

Filed under absurde, minte, satire, scriituri, Uncategorized

Biserici și demoni

Am studiat multă teologie, consider eu. Deși nu am crezut în Dumnezeu până la vârsta de 21 de ani, am citit câte ceva despre creștinism, cultele eretice aferente și despre alte religii și credințe. L-am studiat destul de mult pe Eliade al nostru. După 6 ani mi-am pierdut credința din pricina slăbiciunilor. Mă vedeam prea slab să mai trag pentru un Dumnezeu mare.

Lâncezeam în pat, după o masă copioasă de duminică. Dormisem aproape trei ore dar nu aveam chef să mă ridic din pat. Stăteam așa, în stare de somnolență și mă lăsasem pradă gândurilor.

Ca o revelație, mi-au venit în minte câteva idei despre ceea ce înseamnă Biserica în creștinismul autentic. Nimic din ceea ce vezi astăzi. Apoi, ca o amenințare ce trebuie spusă tare: „Faceți biserică pe stradă!”.

Apoi am ațipit. Am visat că eram în aceeași cameră, cu mulți ani în urmă sau în viitor, dormind cu un câine la picioare. Patul era așezat altfel. Apoi m-am trezit din acel somn. Câinele era sub plapumă. M-am gândit să îl sperii, simțind cât de adânc doarme.

După ce l-am trezit și râdeam în sinea mea, demonul s-a aruncat cu mâinile pe gâtul meu. L-am speriat. Era obosit și adormise. E acolo de multă vreme, ispitindu-mă cu vechile mele slăbiciuni. Brusc, m-am trezit, dar nu la realitate, ci în somn. Devenisem conștient că am visat. Eram în cameră, în vechiul pat, ațipit parcă pe jumătate, cu o umbră furioasă deasupra mea, răzbunându-se. M-am zbătut să mă trezesc de-a binelea, cum făceam în anii de credință. Nu puteam. Mi-am adus aminte de sfatul unui bătrân: “Când îl simți pe diavol acolo, binecuvântează-L pe Dumnezeu! Și vei scăpa.”

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Câteva lucruri pe care le-aș spune iubitei mele. Foarte mic tratat de misoginie

Anul trecut, ca oricare alt an, a fost de rahat. Am făcut ce am vrut si tot nu am făcut destul. Am trăit prin tot felul de locuri cu tot felul de oameni și tot boschetar mă simt. Măcar mă simt bine cu ideea. Am ajuns să cunosc zeci de oameni noi și vechi și parcă tot mai puțini prieteni buni am.

Nu sunt misogin, dimpotrivă. Urăsc mulți oameni pentru capacitatea lor nebănuită de a mă convinge că prostia este un gigant în acest spațiu.Totuși, sunt câteva lucruri pe care trebuie să i le spun, ei.

 

  1. Ești frumoasă.

Nu de sufletul tău, nici de intelectul tău, nici de trupul tău am rămas îndrăgostit, ci de chipul tău. E ceva ce mă face să văd dincolo de aparențe. Fiindcă urăsc superficialitatea, interpretez trăsăturile chipului tău cu virtutea unui estetician, gata să le distrugă. Fiindcă sunt prost, naiv, un demon și un înger în același timp. Sunt genul de om care se pierde și se regăsește într-un chip și niciodată nu se oprește din proces, să fie.

Aș vrea să fi fost mai puternic, mai stabil, dar nu sunt. De la chip ajung la suflet și apoi iar la chip; și tot pierdut sunt. Știu că mulți o spun, dar nu sunt ca alții. Ar fi suficient să deschizi ochii și ai vedea. Nu, nu sunt disperat ca alții. Știu, nu e mare diferență între mine și alții.

Am văzut fete și mai frumoase, dar nu a contat. Invidia ta de femeie chiar nu-și are rostul. Nu tu faci diferența, ci eu. Dacă mă respecți, vei fi în siguranță și nu trebuie să alergi zilnic speriată că alta îți va lua locul. Nici nu trebuie să întorci lumea pe dos ca să încerci să o poți controla. Nu poți. Va trebui să ai încredere în felul meu de a aprecia frumosul. Și despre asta putem vorbi o viață întreagă. În plus, erau fete bete, bete. Ce se irosesc.

PS: nu îți fă griji pentru nas, îmi place.

 

  1. Ești inteligentă

Poate că îți place să fii așa. Sau poate ai devenit așa, asta ai căutat în viață. Dar știi bine că nu-ți servește la nimic fără un echilibru și multă compasiune. Virtuțile și toate mizeriile de pe lângă doar complică treaba. Ar trebui să fim simpli, dar un dram de inteligență ne deschide mintea să vedem un sistem, complex, moment în care ne-am pierdut. Sper să nu fii așa sau, dacă e așa, să nu-ți pese.

Asta presupune să nu îmi scoți ochii atunci când vreau să fiu un retardat. Să nu-ți fie rușine și să nu-ți pese de ce spune lumea. Nouă ne pasă de ce ar trebui să spună lumea. Noi o judecăm! Când vreau să mă prostesc, să intri și tu în joc. Mâine ne vom trezi din mahmureală și vom râde din nou.

 

  1. Ești îngrijită

Suficient cât să mai ai grijă și de mine. Și timpul tău cu tine sper să nu însemne timpul meu pierdut ținând o oglindă sau o agrafă. E timpul tău cu tine, mult mai important decât însemn eu pentru tine. Eu o să pier, la fel și trupul tău. Dar dacă ești frumoasă și inteligentă, vei ști că timpul în care te machiezi, în care îți verifici hainele curate sau timpul în care te-ai lăfăit 2 ore și jumate’ în baie este un timp de auto-cunoaștere. Și un timp când eu plănuiesc să-ți fac ceva.

 

  1. Arăți bine

Știi cine ești și ce ai. Știi să controlezi și nu vrei să te minți. Pe de altă parte, nu vrei să renunți la miciile delicii pentru o filosofie absurdă și nerealistă. Ai învățat să te accepți. Așa că arăți bine așa cum ești.

 

  1. Ești oarbă

Nu vrei să vezi și altceva. Nu vrei să ieși la infinit din cutia ta. Vrei să stai acolo fiindcă de un sfert de secol tot ieși din cutia ta și tot încerci. Vrei să pui mâinile și să simți cu sufletul, cum face un orb. Ochiul minții se deschide doar dacă l-am pierdut pe cel de carne.

 

  1. Ești modestă

Ai putea, dar nu îți bați capul. „Viața asta e o boschetăreală maximă”, la maximum. Ai ambiții, le urmărești. Ai principii, te ții de ele. Ai cunoștiințe, le folosești. Dar știi că suntem pribegi, doar călători. Nu avem nimic și nici măcar amărâtul de trup de care ne îngrijim atât nu îl luă cu noi. Ambițiile personale nu te distrug, știi unde ți-e locul.

 

  1. Râzi mult

Râzi de orice, râzi de mine, râzi de mori. Râzi până crăpi. Așa ești tu.

 

  1. Ești visătoare

Dansezi de parcă ai fi ceva creatură apocaliptică, nu-ți pasă de sfârșit. Toate sunt cenușă și nu mai sunt ochi ce să privească cu criticism. Te visezi în Brazilia sau Israel, oriunde te-ai putea ascunde printre plante. Visezi la castele și camere calde, visezi la bicicletă, visezi la soare. Visezi la nori.

 

  1. Îți păstrezi demnitatea

Nu calci strâmb, nu te pierzi iremediabil decât în idei. Nu trăiești cu regrete de copii proști, nu renunți la principii. Arta te răsfață, dar nu te face o scârbă. Știi bine că nu orice e permis. În fond, libertatea ta ți-o faci prin propriile limite. Îți aduci aminte ce-ți spuneam de timpul tău cu tine și de auto-cunoaștere? Când te cunoști pe tine însuți, știi care-ți sunt limitele. Știi cât ești de slabă, îți cunoști temerile și fobiile, știi câte griji ai pe cap și știi cât ești de limitată. Și mai știi că nu poți trece de limita bunului simț. Fiindcă tu hotărăști până unde să mergi.

 

Mult mai multe ți-aș putea spune dar mă gândesc că, poate, nu vrei să-ți depășești condiția și să accepți realitatea. Ca femeie, întotdeauna nu vei accepta concurența, chiar și atunci când ea nu există. Orice defect este monstruos și întotdeauna îl vei acoperi cu tone de minciuni. Mă vei controla și mă vei schimba după propriul gust doar ca să spui că nu mă mai recunoști. Tu, de fapt, te-ai fi plictisit. Ești slabă și nu vei accepta asta decât dacă e vorba de kilograme, întotdeauna.

Într-un fel nu aș vrea să te schimbi atât de radical. Poate ajungi altfel de femeie, ceva ce nu mai este de apreciat sub nici o formă. Uită-te afară! Dar măcar să iei aminte, poate se va vorbi despre înțelepciunea ta ca despre a altor multor femei. Și totuși, un lucru pe care nici o femeie(/un om) nu l-ar accepta, ți l-aș spune, într-un final. Și după ce îl spun, rămân acolo, lângă.

 

Ești o curvă.

 

Leave a comment

Filed under cutume, etica, filosofie, minte, personal, satire, scriituri, socializare