Dureri de karmă

Am fost întrebat de către cineva, cu ceva timp în urmă, dacă eu cred în karma. Am dat un răspuns ininteligibil. Spuneam că nu cred în karmă şi am dat o explicaţie care lăsa prea multe semne de întrebare.

 

Obişnuiam, în adolescenţă, să fiu curios de tot soiul de ciudăţenii pentru societatea românească a anilor 90. Citeam reviste despre fenomene paranormale, citeam cărţi de filosofie ocultă şi tot soiul de lucrări aparţinând pseudo-ştiinţelor. Budismul, sub diversele lui forme, prindea la tot soiul de dubioşi ai societăţii, un fel de pionieri ai culturii alternative. Că erau sătui românii de filosofie de partid, istoricism pseudo-dacic şi alte malformaţii ale socialismului românesc.

Ne deschideam mintea la ceea ce a ajuns să reprezinte, pentru mine, o oroare spirituală vestică. Occidentul nu a înţeles nimic din spiritualitatea indiană sau a altor popoare asiatice. Mă gândesc la cultura beat sau la cea psy trance, din zilele noastre, de care sunt mai apropiat, şi cu sufletul, nu doar ca proximitate temporală. Atâtea filosofii orientale şi rezultate absurde încât mă doare mintea. Am luat idei asiatice şi le-am aruncat în nămolul unor societăţi post-industriale ce a distrus spiritul. Şi ne credem mai iluminaţi. Tot aşa ia românul idei politice şi economice americane şi le aruncă în oala de ghiveci românesc. Nu iese nimic concret.

 

Dacă tot ceea ce pricepem din cultura religioasă a Asiei e doar echivalentul actual a ceea ce au înţeles gândacii britanici şi fanii lor prin anii 60-70 atunci suntem demni de ignoranţă. Putem să ne numim Ringo Starr-i ai post-modernismului. Băiatul ăsta e cel mai denigrat toboşar al tuturor timpurilor. N-are ureche muzicală, n-are minte, era şi este considerat un nimeni. Dar s-a drogat în rând cu ceilalţi. El e singurul care chiar n-a înţeles nimic şi a dovedit-o. Încă o dovedeşte, fiindcă şi-a cam îngropat toţi cunoscuţii. Iar acum poate să povestească despre toate acestea. Ceilalţi…!?

Mult mai faimos este Gil Goa, pe muzică electronică, un adevărat fenomen care încă mai mişcă energii prin lumea lui. Totuşi vorbim de lucruri psihedelice. Rezultatul excesului ar fi un fel de nebunie, cunosc şi eu câteva cazuri ce au pierdut contactul cu realitatea.

 

De ce nu cred în teoria karmei? Fiindcă am convingeri creştine, iar pe parte de ştiinţă treaba aceasta stă sub forma teoriei cauză-efect. Teologic vorbind, se mai aplică şi conceptul de justiţie divină, care nu dă greş în comparaţie cu cea umană. Dacă am o viaţă nenorocită şi egoistă, mor şi mă reîncarnez într-o molie sau alt animal. Cam asta ar fi teologia câtorva religii şi culte asiatice. Occidentul nu a înţeles treaba asta şi a combinat cele 2 teologii care nu se prea înţeleg între ele. Est-europenii au luat prostia de-a gata, fără să mai judece pentru sine. Astfel, karma înseamnă ceva de genul: dacă fac un lucru rău împotriva cuiva sau chiar împotriva a ceva, mi se va întoarce. Şi se poate întâmpla chiar astăzi. Sau sunt felicitat de către zei dacă fac o faptă bună.

Nu, dragii mei! Fac ceva rău/bine, mor, karma mă judecă (karma e un fel de forţă divină justiţiară), mă trimite înapoi sub altă formă, în altă viaţă. Dacă fur un telefon şi după două zile îl pierd pe al meu, nu e bad karma. Bad Karma e singura piesă de trap care îmi spune ceva.

 

Axel Thesleff – Bad Karma

 

E ghinion, româneşte vorbind. Crezi sau nu în noroc/ghinion e treaba ta. Ciudăţenii se întâmplă mai tot timpul. Diverse persoane le numesc divers. Eu aş zice că te-a bătut Dumnezeu, dar e posibil să fi pierdut telefonul oricum, indiferent dacă furai sau nu cu două zile înainte alt telefon. Ştiu că Dumnezeu e în control dar mă îndoiesc că se implică activ în absolut orice idioţenie pe care o facem. De altfel, ca şi Creator, a lăsat o lege pentru toate acţiunile noastre. E tocmai legea cauză-efect, pe care am menţionat-o ceva mai sus. Libertatea noastră se ridică până acolo că putem să ne dorim Să-i luăm locul. Şi putem şi să încercăm. După moarte, vom răspunde.

Dacă furi, te prinde garda sau nu te prinde. Apoi, scapi uşor sau plăteşti scump, după pile şi relaţii. Orice pedeapsă primeşti sau nu, nu are de a face cu conceptul de karmă. Fiindcă nu ai murit ca să primeşti o nouă carcasă şi un blestem sau o binecuvântare.

 

Mult mai absurdă mi se pare varianta grecească, metempsihoza. Reîncarnările te pot trece şi prin stadiul de piatră. Sunt curios ce viaţă trebuie să ai ca să te reîncarnezi într-o piatră!? Probabil de stoner.

 

În karma nu pot să cred fiindcă mi se pare absurd o credinţă în care omul e inferior vacii, egal şi superior în acelaşi timp. Ador creştinismul pentru paradoxul de a fi, în schimb.

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, cutume, filosofie, minte, personal, religie, satire, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s