Monthly Archives: March 2016

Copaci, căsătorii şi alte aberaţii contemporane

Firesc ar fi să vorbim despre drog, dar lumea știe că toate sunt droguri. Drog e, de fapt, o plantă, chiar două. Tot un drog e și substanța care face compoziția unui medicament sau stupefiant. Pot fi chiar mai multe, dacă una nu o inhibă pe cealaltă. Ciudat e că noi spunem drog la droguri și la mâncare și, mai ales, la băuturi. Coca e un drog. Și Coca e tot un drog. Miliția, la inspecția de rutină, te întreabă de substanțe. Da, măi, am substanțe și în mine, și pe mine, și în jurul meu! Tu ești o substanță! De fapt, toți vrem stupefiante.

 

Drogul ăsta pe care îl iubim, ne omoară realitatea, pe care o urâm! Și uităm că în compoziția personală avem deja necesarul de substanțe să ne depăsim condiția.

 

Mi-e puțin milă când văd la ce puțin se reduce viața unora. Mă cert în gând și îmi spun: Bă, fă și tu ceva concret în viață! Prepară-ți un ceai bun, citește o carte, plantează un pom sau fă un copil! Fă!, un copil? Nu prea ai cu cine. Sunt înconjurat de curve, dar adevărul e că ar trebui să ies din bordel. Mă întreb de când a devenit căsătoria un simbol al acceptării sociale. Nu de alta, dar orice noțiune preluată de către comunitatea de bulan… homosexuali <și alea, alea> este distorsionată până la paroxism.

Așa e cu căsătoria. Cred că dacă ai avea puțin curaj, ai renunța la relațiile mincinoase în care te complaci. Aud prea des laude la nimicurile pe care le fac unii cu unele. Iar în final tot la o stare de deznădejde se ajunge. Prea des aud afemeiații că se plâng că nu au pe nimeni, sau femei la 30 de ani că nu se vor căsători, că nu mai sunt bărbați. Alt adevăr e că avem în noi o doză letală de nihilism, iar cei/cele din jur o hrănesc. Normal că ești frustrat! Revin la al doilea adevăr, ar trebui să ieși din bordel. Am hrănit prea mult un pește  și ne plângem că nu ne plac acvariile. Vrem râuri și mări acum.

Vor homosexualii să se căsătorească. De parcă stilul lor de viață ar fi unul decent. De parcă nu ar putea să fie altfel, cum pretind că sunt când nu pretind că altfel este la fel. Mi-a plăcut atitudinea lui Dolce & Gabbana, celebru cuplu de designeri vestimentari și gay. Nu ne trebuie, nici căsătorie, nici copii adoptați. Nu de alta dar nu poți pretinde la infinit că ești ceea ce nu ești. Căsătoria era un legământ, între un bărbat și o femeie, bazat pe ceva mai profund decât contractul pre și ne-nupțial și semnătura de la Sfat. Și mai presus decât afacerea de la biserică. Acum e doar o formă de acceptare socială, divorțul după două luni e o dovadă de independență. Adică stau singur/ă și plâng toată ziua că viața e tulbure.

 

A avea curajul de a te căsători cu persoana iubită și de a face un copil, când lumea zace drogată! E probabil cea mai grea încercare ce ține de palpabil.

 

La plantat copaci m-aș băga, cum s-ar zice în limbaj de țăran din fața blocului care joacă table pe capota mașinii, la bustul gol, cu berea în mână și țigara după sau în ureche. Aș planta copaci aiurea prin parc. Când eram copil aveam toate șansele să-mi crăp capul. Eram încojurat de copaci, de toate soiurile. Chiar și la oraș. Acum văd bănci fără umbră, spații de joacă amenajate în pustiu etc. Ce copil poate să alerge ore în șir prin soare, vara? Să nu cumva să se lovească de copaci, când se joacă. Celălalt adevăr e că dacă nu sari din hintă în copac și viceversa, nu ai copilărit. Oricum n-o să-ți iasă dar măcar iți spargi capul ca un om normal. Întâmplător nu am avut capul spart niciodată, întâmplător!

Aș planta copaci unde nu se potrivește cu planul de dezvoltare urbană. Fiindcă avem nevoie și de aer, nu doar de alte droguri. Și cu defrișările masive din țară, un strop de anarhie contează. Cum ar fi să plantez un copac în mijlocul trotuarului, sau într-o parcare, sau în curtea școlii? Aș vedea unul crescând unde nu vrea primăria, doar ca să priceapă că natura e mega random. Tot într-un limbaj de oameni dubioși. În plus, le-ar lua ceva timp să observe că nu e la locul său. Apoi facem protest să nu-l taie că ș-așa ne place scandalul ieftin.

 

Anarhia e un alt concept privat de sensul real, dar spre deosebire e altele, a prins și valențe noi pozitive. Sunt anarhist, n-am creastă, nu mă bat cu poliția, plantez copaci unde nu gândești!

 

Trebuie să-mi dozez toleranța. M-am îmbătat cu mizeriile din mass-media despre toleranță. De parcă cineva sau ceva te face curat d.p.d.v. etic fiindcă ești tolerant! Noua ordine mondială îți cere să fii tolerant față de toate căcaturile pe care le produce tocmai societatea, adică noi, la comun. Nu ignoranța i-a făcut pe țigani țigani, nici pe femei femei, măcar că sunt rare cele care caută să fie de calitate. Ignoranța i-a făcut, eventual, pe homosexuali și iubitorii lor să mă acuze de ignoranță când, rar, îmi șoptesc opinia negativă în public. Nu înghit și nu scuip fiindcă nu pun botul. Chiar nu sunt ca voi și, de obicei, nu o spun fiindcă e adevărat, nu o laudă mincinoasă.

Nu cred că a fi tolerant e o soluție pentru jegul social pe care l-am produs. Poate a nu fi violent, poate a nu fi impulsiv față de oameni pe care-i displaci, sau față de lucruri. Poate ar trebui să tac dar se pare că nici soluția asta nu e bună. Îmi pare rău pentru cei care creează iluzii, dar nu pot să accept orice și tot. Încă de mic copil mi-am spus că vreau să mă hrănesc sănătos, măcar întelectual. Nu sunt tolerant, nu accept orice, nu accept ce alții acceptă, nu accept de dragul unei corectitudini care nici măcar nu are valoare morală.

 

Nu înghit mizerii și nu vreau să scuip pe nimeni, dar nici să ling tot ce prind nu e un ideal.

 

Și aici ajungem la utimul punct, despre a fi politically correct. Eu sunt o fire rezonabilă. Încerc să fiu decent, dar mă zbat în mocirlă, normal că sunt murdat. Încerc să fiu corect cu mine, cu adevărul pe care îl doresc. Dacă toate femeile sunt curve, atunci trebuie să fie ceva greșit și cu bărbații. Dacă stângă e greșită, și dreapta are minusurile ei. Asta fiindcă valorile sunt inversate. Singurul mod de a percepe adevărul e să nu te uiți într-o singură direcție. Dacă valorile nu ar fi când inversate, când amestecate, binele ar fi doar bine și răul evident doar rău.

Eu sunt genul de om care nu mai poate să generalizeze. Nu toți sunt de vină și totuși, nu cred într-un unic țap ispășitor. Am greșit și eu când el/ea mi-a greșit. Sau eu am început, dar ceilalți au continuat. Atunci cum aș putea să dau vina pe o categorie intreagă, sau o lume întreagă sau pe un singur om pentru tot? Cred că fiecare are bucățica lui și vina nu e un sentiment ci un statut juridic, fie dovedit, fie nedovedit. În funcție de ceea ce faci și ceea ce ești.

Nu pot să vorbesc sau să tac doar ca să nu rănesc. Vechile proverbe spun că rana făcută de un prieten dovedește fidelitatea sa. Poate fi crunt, dar eu am prieteni acum. Și lor le-am spus cât de mult detest relele din ei, și tot am rămas să-i iubesc. Mulți au fugit, dar am rămas cu cei ce-i numeri pe degete.

Nu pot fi corect cu toată lumea, alfel uit de mine și nu e cazul. Nici nu pot să ascund adevăruri fiindcă dor. Altfel nu mai plantăm copaci lângă hinte, să nu ne dăm prea tare să ne lovim. Am nevoie de umbră, chiar dacă e riscant. Cât de mult hotărăsc să nu respect regulile e deja problema mea.

 

Iți place să fii sus? Urcă-te-n copaci. Nu, nu e politically correct, dar e fun! Eu o iau și pe ea cu mine!

 

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare