Monthly Archives: May 2016

Ceva gânduri pascale

Tot weekend-ul am trăit de parcă nu îmi pasă, de parcă tainele de altă dată nu mă mai seduc. M-am simțit plictisit și obosit de dramele și tragediile ce se înnoadă în jurul meu. Surâsul și comedia sunt la ele acasă, dar eu sunt imun la tot.

 

Ies la o bere, în mod aleator. Nimic deosebit, nimic intenționat. Pur și simplu, o decizie ce pare ruptă de ființa mea. Mă văd cu un om și mai stăm la o vorbă. La masă, nu e singur. Colțul ales este cel mai retras și cel mai răcoros de pe toată terasa. La un moment dat, câteva raze de soare animă cealaltă parte.

Unul pleacă, alta vine, stă un pic cu un câine gigantic și pleacă și ea. Era speriată să nu o prindă poliția locală prin parc fără botniță la câine. Eu, unul, nu mă așteptam la nimic penru ziua aceea. Vineri nu aveam chef de multe. Era sâmbătă și eu mă simțeam ca o piatră. Nici mort, nici rece, altfel.

Aș descrie o stare de neant, dar nu am fost acolo. Mă gândeam doar că, în alți ani, intram într-o frenezie filosofico-religioasă în această perioadă. Acum sunt calm.

 

Schimb două vorbe cu o Balanță. Ajungem la problema religioasă cu accente profund personale: „Cum se face că Dumnezeu te lasă singur într-o lume unde cavalerismul e mort?” Cunosc răspunsurile la toate cele 3 dileme (senzația de singurătate, diabolismul lumii/omului și aparenta lipsă a Legii/ a Virtuții) dar nu pot să le arunc pe masă. Simt că ar fi prea mult și l-aș omorâ. Ai nevoie de timp, răbdare și multă înțelepciune să primești și să accepți paradoxurile, taine menite să fie înțelese mai degrabă de către inițiați.

Creștinismul niciodată nu a fost o religie pentru toată lumea. E o religie ermetică. Regula e să fii deschis, iar majoritatea nu suntem. De unde revolta multora împotriva ipocriziei idioților. Nu vedeți cine înțelege mai bine? Cei mai răi, cei mai nenorociți, cei pe care nimeni nu dă doi bani.

 

Povestea devine personală, chiar intimă. Se face cumva că nu iubești curvele. La un moment dat, vezi pe cineva care ți se pare deosebit, altfel. Lași sinele la o parte și te comporți cu mult bun simț. Vrei să câștigi prin curtoazie, nu prin vorbe de papagali, prin fapte, nu prin minciuni și impresii greșite. Oferi respect, afecțiune și protecție. Până vine un „prieten” și ajunge într-o oră mai aproape decât tine în 7 luni. Se nasc o mie de dileme și frustrări.

 

Timpul e scurt și nu răspund la multe. Încerc să las omul cu două sfaturi bune, poate se liniștește. Știu cum e.

 

Prietenii se dovedesc în timp, sunt rari și mari. Dar întotdeauna vor fi pe locul doi, după o iubită care te alege, nu te distruge. Restul sunt cunoscuți, amici, oameni trecători. Asta nu înseamnă că trebuie să devină curve. Toți. E decizia lor. Prețuiește-i pe cei care pot rămâne în suflet!

Cine nu primește cadoul făcut din suflet, fie el și imperfect, nu te merită! E doar o alta, nu e cea care va deveni sprijinul tău.

Nu renuța la valori! Nimeni nu merită atât de mult încât să renunți la idealurile pe care le ai. Ele sunt parte din tine, te definesc. Te poți ucide, te poți nega, te poți constrânge. Dar mai bine să fii apreciat pentru cine ești, decât tot să tai. S-ar putea să treci prin viața asta singur.

 

Cele câteva vorbe spuse pentru susținere (omul le știa, dar altfel le auzi din partea fie și a unui necunoscut) și cele 3 concluzii mă fac să cred că nu sunt chiar atât de indiferent. Mi-era teamă de o desenzibilizare. Și parcă nu mi-e teamă să o iau de la capăt. Nu încă. Brusc, toată treaba cu reinventări, renașteri și învieri nu e tocmai absurdă.

 

Fie să vă bucurați ceva mai mult decât simpla sărbătoare!

Leave a comment

Filed under cafenele, etica, filosofie, lifeitslef, minte, personal, religie, scriituri, socializare