Aradul verde

Mi-aș fi dorit ca Aradul să aibă maluri ca ale Tamisei. Uneori. Alteori, mi-aș fi dorit să văd trei studente din Franța, la un pahar de vin, pe o pătură. Exact ca în Timișoara, dar fără poliția locală care să dea amenzi pentru acest fapt. Și mi-aș fi dorit cabluri și alte cele aranjate frumos, pe lângă marginile clădirilor, parte din arhitectură, ca și în Spania.

 

Mi-aș fi dorit, acum nu prea mai îmi doresc, fiindcă nu mai vreau.

 

Aradul are aluatul de rahat, altfel nu ajungeam aici. Sigura scăpare e un praf de copt magic, să schimbe plăcinta. Nu prea mi-a plăcut primarul actual, dar nici concurența. Am devenit aproape apolitic dorindu-mi un oraș nou. În schimb, am un oraș industrial, cu multe valori vechi distruse. Un mare plus sunt parcurile de pe lângă Mureș, care par a fi un alt impas in calea măreției gândite ca un oraș sumbru, sec.

 

Vinul bun e sec iar sumbrul îl prefer pentru literatură și film, nu pentru cetate.

 

Pentru cetate îmi doream idei bune, aplicate corect. Noi avem cel mult jumătate de bine în mai toate aspectele orașului. Sincer, nu mai suport să văd mall-uri și super/hyper/mega-marketuri că nici Bucureștiul nu are atâtea. Și nu faci asta pentru concurență loială sau mai știu eu ce ideal. Și nu mai suport trotuare asfaltate. Ce ziceți de cele pavate, cu toate căblăraiele pe sub pământ, pe lângă o canalizare decentă. Nu de alta dar așa am văzut în alte orașe și am văzut că e bine, e de viitor.

Numai la români se pot întâmpla bizarerii. Mâine, poimâine facem autostrăzi pentru biciclete fiindcă așa fac și olandezii, cu toate că noi încă nu avem nevoie de așa ceva. Încep să cred că vreo 40-50 de ani sub dominație, fie și ungurească, măcar aspectele astea vor fi puse la punct, în mod corect. Cu tot cu riscul să nu mai fim liberi ca individ și nație ca acum câteva decenii. Dacă îmi iau glonț, mă scurg pe dale de marmură, nu pe bitum.

 

Am primit o scurtă filmare azi-dimineață, de pe bicicletă, printr-un parc. Asta m-a stârnit. Aradul e încă verde. Că dacă mergi spre vamă sau prin alte zone nu vezi decât griul de fabrică. Simplu, fad, apoi te arunci în neant. Eh, decât la fabrici, în aer condiționat, mai bine boschetar sub pod la Micălaca.

Problema nu e actualul sau viitorul primar. Că am mai văzut șarlatani și dictatori dați jos de pe scaun. Au urmat elevii lor la succesiune. Mare lucru! Nu-i mare lucru. Vorbă scoasă din context al unui poet de stradă.

Cred că prefer Slovenia. Nu de alta, dar până și urâtele satanice autostrăzi se unduiesc frumos peste trupul unei țări aparent banale. Și e atât de frumos. Munți ca la noi, lacuri și lanuri de porumb și grâu bine amenajate. Și nu m-a durut să trec prin mijlocul lor cu o construcție ce pare luată din grotescul minții umane. Uite că uzinele nu mai sunt monștrii. Și șerpii de asfalt, beton și metal stau frumos pe lângă verde.

 

Verde, prea mult verde!, țipă strident un șofer beat.

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, Jurnalism, lifeitslef, minte, personal, politic, scriituri, socializare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s