Am fost la curve!

Nu mă condamna, și tu ai fost! Și acum negi. Nu vrei să știi, dar ai fost. Sau, mai rău, ești!

Nu, nu ești la curve. Ești una din ele! Să nu mă înțelegi greșit.

 

La o bere un om îmi spune că a fost la curve. De altul, aflu mai târziu că a fost și el. Tot la bere. De alții, știam deja. E curiozitate, doar.

Dar, tot la o bere, mi se aduce aminte că toți avem un preț. Te vinzi sau nu te vinzi? Majoritatea, în cele mai dese cazuri, se vinde. Ăla e prețul tău. Și al ei. Sau al lui.

 

Când simți că ai atins un oarecare vârf să te întrebi dacă ești primul e o greșeală. Am fost mulți pe acolo. Și vârful acela e o curvă.

 

Ești singur, ești ca o curvă. Nu ești! Am trecut mulți pe acolo. Aroganța fără știință nu e virtutea ta. Poate fi a curvelor, dar nu a ta. Nu ești arogant că te vezi solitar călător printre drumuri noi. Sunt noi pentru tine. Și spre deosebire de cărările bătătorite, ideile sunt întotdeauna virgine. Ca și curvele.

 

Drumul tău solitar e drumul maturizării, sub formele care le poate lua. Și nimeni, și nimic nu te-a pregătit pentru el. Au spus ceva părinții tăi? Poate erau curve și nu au spus totul. Sau au spus cât au știut și ei, limitat, ca la… Mda!

 

Ești o ființă unică. Drumul tău e unic. Dar au trecut și alții pe acolo. Și trec deodată cu tine. Dar fiecare e singur. Fiindcă în lumea ideilor, nu avem limite materiale. O cărare e unică fiindcă e a ta, chiar dacă toți cei dinaintea ta au trecut pe ea. Despre predestinare ca știință a lui Dumnezeu și limitare umană materială, cât și despre liberul arbitru, strict, al spiriului în lumea creată voi alege alte cuvinte, cu alte ocazii.

 

Alții nu au. Eu nu prea am avut. Am avut doar curve. Ca și mine. Și eu eram altfel decât ele. Cică nu aș fi meritat chiar așa. Alții au și nu vor ce au. Eu m-aș bucura cu firmiturile lor de caviar. Și, da!, cu Cola lor dietetică.

 

Relele peste măsură sunt acele care dau efect de mlaștină. Nu e chiar așa. E ceva mai mult decât liane salvatoare. E ceva trascendent lumii noastre. Zeci de probleme sunt, de fapt, problemele altora. Sunt negurile minții, exagerări ai unei proaste interpretări. Sunt efecte ale unei metafizici pe care o ignorăm sau sunt lucruri normale. Nu le vrem, nu ne aruncă spre cer, nu ne sedează. Sunt, pur și simplu. Se întâmplă fiindcă nu suntem doar noi aici! E o lume întreagă.

 

E o lume de curve unde prostia primează, nu omul primează ca primă primată. Că nu ne comparăm. Îmi aduc aminte când am scăpat de o curvă. Eram grav. Apoi eram fericit, fiindcă am știut cât eram de singur. Pe tine te rupe ideea că ești singur, acum, când încă ai! Pe mine m-a rupt, când i-am spus ei, că am fost singur tot timpul. Apoi nu am mai văzut-o. Și acum știu că am scăpat de ce era mai rău. Și e bine, deși e crunt de solitar.

 

Către supra-omul lui Nietzsche sau omul nou al lui Hristos e același drum. E, de fapt, vorba de același concept. Cineva nu accepta unele detalii, și, între ei, o mulțime de variații. A fi nou, a fi tu, a fi deasupra-ta, a fi omul depășit, auto-depășit e totuna. Ți-ai învins demonii.

 

Da, ma!, ești singur. Spun oameni ce nu văd altceva decât pe sine. Ca fosta mea iubită. De aia trebuia să ne despărțim. Că lumea e singură, nu că ea e curvă. Și că se simte vinovată, și m-am făcut și eu curvă, poate o câștig, deși tot nu am înșelat.

 

Și m-am trezit singur. Și fericit că mi-am făcut partea. Mulțumit de sine, fără pierderi, decât materiale, care oricum trec fără să le controlăm. Eram eu. Gata de drum! Dar drumul meu era al meu. Trebuia să-l îndur fiindcă l-am ales, într-un fel. Ca o curvă.

 

Cu tine e altfel. Puțin.

 

Nu ești singur când te naști. Că nu te naști din Neant. Aia ți-e mamă, curvo! Și nu mori singur, că nu ești Hristos. Tot timpul va fi cineva lângă, dincolo de percepție. Deci cum poți să crezi că ăsta ți-e motiv să fii singur în viață? Vorbim de capete, nu de Tot. Treci singur? Înseamnă că așa vrei! Înseamnă că te iubești singur, ca un psihopat. Aroganța aia, de care nici nu știai!?

 

Eliberează-te de tine, cel rău, ca să fii tu, cel de bine, și așa vei fi tu. În abis, sau cavernă, în iad sau pe drumurile către vârful muntelui, către ceruri sau alte dimensiuni, vei fi singur! E drumul ascetului, deși el coboară mare parte din drum.

 

El Camino

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, personal, religie, satire, scriituri, socializare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s