“Nu mai suntem oameni”

La această propoziție se rezumă suspinul unui prieten. Încă nu realizez cât de mult sunt eu acolo.

 

În tentativa de a păstra o urmă de bunătate, parcă am ajuns să nu mai îmi pese de nimic. Din dorința de a fi om, de a mă proteja în același timp, dar și de a fi amiabil, prietenos, darnic și altele, am ajuns să fiu rece, distant, miserupist cu exact cei care nu merită.

 

Mă simt un fel de “am iubit doar curve, acum rănesc doar femei”. A devenit o paradigmă aplicată în prea multe domenii. Încă mi-e lene să-mi caut de lucru, să mă adaptez la medii noi, să mă bag în seamă, să mă afirm. Dar singurul regret real e că încă nu spun ce trebuie, cui trebuie, când trebuie. Și astfel rămân să repar ce mai e de reparat.

 

Cam așa sunt oamenii din jurul meu. Sunt ca mine, zdrențuroși și zdrențe. Parcă mi-am pierdut pasiunea pentru cei cu probleme, măcar că oamenii normali nu mă impresionează.

Mi-au plăcut fetele cu ochiul cârn, saltimbancii de noapte, hoții mici de suflete și de buzunare, teatrul  de măști ambulant, paradoxul și criticul absurd, copiii needucați și hedoniști. Oricum ei pot ajunge ceva în univers.

Restul sunt doar oameni care merg la școli, la lucru, fac copii, apoi mor fără să fi dorit să ajungă pe vârful acela de munte, sau fără să fi dorit să iasă din bezna în care se află. Ei nu s-au zbătut pe culmile disperării, după vorba lui Cioran. Ei nu s-au ofilit de o mie de ori, nu s-au sinucis intr-o mie de feluri, nici nu au blestemat cu tunete, nu cu vorbe. Oameni mediocri sau chiar patetici, niciodată excepționali.

 

Pentru ultimii m-am irosit, cât și pentru ceilalți. La urma urmei, majoritatea nu iubesc pe nimeni și sunt peste măsură de egoiști, într-un final. Puțini ar renunța la ei înșiși pentru binele comun, atât de imperfect.

 

Mie nu-mi rămâne decât să-mi cer scuze public, să mă pun pe picioare și, din înțelepciunea adunată, să vindec rănile vechi și noi. Apoi să-mi aduc aminte că de zeci de ani mi-am dorit să fiu om și nu altceva.

Las neomul de azi dimineață pentru alte dăți, acum sunt nou și liber.

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, personal, satire, scriituri, socializare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s