Ivar și Turnul Dezolării

Cu mult timp în urmă, lângă un fiord uitat de lume, trăia un fierar numit Ivar. Nevasta sa era unicul ajutor la casă. Nu aveau copii.

 

Într-o zi, un vechi zeu uitat de oameni a trecut pe lângă fierărie și i-a răpit nevasta. Ivar s-a întors de la târgul din port, de unde-și vânduse marfa, spre seară. A văzut urmele lăsate pe zăpadă și casa goală. A știut că ceva rău s-a întâmplat.

Și-a luat armele și a plecat în căutarea nevestei până a ajuns la un turn vechi de piatră, aflat pe marginea unei stânci. A intrat în turn și a urcat până la ultimul nivel. Restul turnului era pustiu. La o masă plină de cărți, în dreptul unui șemineu, stătea zeul. L-a intrebat unde este nevasta sa.

 

Zeul a răspuns că a închis-o într-o cameră și a îndreptat un deget tremurând spre o poartă. Poarta era din oțel călit, cu o mie de încuietori. I-ar fi trebuit 60 de ani să le dechidă pe toate și nici măcar un fierar priceput ca el nu ar fi putut dechide altfel poarta. Doar zeul putea să o deschidă într-o clipă. Tot ce trebuia Ivar să facă era să ia o decizie.

Zeul i-a spus lui Ivar că nevasta sa a fost blestemată de el să aibă brațe de aur și porțelan. Cum urma să iasă din cameră depindea de decizia lui Ivar. Aurul putea să ridice orice greutate, să mute orice stâncă, oricât de mare ar fi fost. Dar nu puteau să facă cel mai tandru lucru. Nu puteau să aducă un confort unui bărbat obosit. L-ar fi zdrobit. Și era un metal nobil, îndrăgit mult prin acele părți sălbatice și aproape pustii în minereuri.

Porțelanul, în schimb, era foarte fragil. Nu ar fi putut să ridice un ciocan cu el dar putea să alunge orice durere, orice oboseală, orice gând rău, într-o clipă. Atingerea sa era foarte fină, iar albul imaculat îți oferea liniște ochilor pe loc.

 

Fără să se gândească, Ivar alege brațele de porțelan. A mărturisit că și-a ales meseria de fierar, ca și tatăl său, pentru a-și întreține familia. Chiar și fără ajutor, și fără copii, nevasta lui era de ajuns în munca ce o făcea. Ar fi mai greu fără ea, dar tot s-ar descurca. El și-ar face partea ca fierar și bărbat și nevasta sa și-ar face partea ca femeie. Prefera să o vadă doar ca nevastă, ajutor potrivit în casă, nu ca un fierar cu care să lucreze cot la cot. Iar de brațele ei de porțelan ar fi avut grijă, pentru tot restul vieții, să nu mai simtă căldura forjei, să nu fie vătămate.

Zeul s-a ridicat și s-a apropiat de poartă. A șoptit ceva și s-a deschis îndată. Nevasta fierarului a ieșit imediat. Avea un braț de porțelan și unul de aur. Fierarul a strâns mânerul securii pe care o avea la el cu ură și, printre dinți, a întrebat zeul de ce l-a înșelat.

Acesta a răspuns că nu i-a oferit două variante. I-a spus că nevasta sa are brațe de aur și de porțelan. Nu i-a spus că are brațe de aur sau de porțelan. Îi prezentase situația nevestei. Viitorul ei depindea de decizia pe care urma să o ia, dar nu l-a obligat să aleagă între aur și porțelan. Putea să-i ceară să o lase acolo, sau să iasă cu vechile ei mâini, sau orice altceva. La ce bun folos e aurul și porțelanul? Amândouă brațele sunt inutile, unul e greu, celălalt e fragil. Nici unul nu se mișcă. Cum ar putea să mute stânci sau să ia durerea dacă nu are nici spirit și nici carne pe el?

 

 

Morala 1: cumpără-mi un DEX și hai să vorbim că suntem oameni.

Morala 2: nici un zeu ce umblă a lela prin zăpadă nu-ți poate limita deciziile. Doar cei ce umblă pe nori.

Morala 3: multe altele…

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, etica, filosofie, minte, personal, religie, satire, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s