De ce se miră românul?

Probabil fiindcă nu reușește să judece tot și până la capăt.

 

Duminică nu am fost la vot. Nevotanților ni s-a spus că nu avem drept la a deschide gura. Și am fost făcuți în toate felurile. Din vina NOASTRĂ PSD-ul a învins!

 

Dragilor, într-o țară democrată, cei peste 18 ani au dreptul să voteze. Obligația este de ordin civic. Chiar și așa, NIMENI nu mă poate condamna pentru că am ales să nu merg la vot, de data asta. De obicei mergeam și puneam două ștampile, pentru anularea votului. Pe boul de președinte l-am votat ultima oară și regret. Uitasem că, pentru a da jos PD-L, era nevoie de o coaliție. Atunci, PNL-ul lui Johannis era aliat cu… PSD.

 

Am tot dreptul să nu merg la vot, sau să merg, și dacă merg, să votez cu cine vreau. Obligația civică e să nu mă laud sau să fac reclamă, să influențez pe cineva cu părerile mele de rahat. Cum au încercat unii cu Johannis, se pare, degeaba.

 

Apoi, din 96 încoace, PSD-ul (fost PCR, fost FSN etc) nu poate fi învins decât printr-o coaliție. Pentru că vrăjeala din 89 a lui Iliescu încă funcționează. Există oameni (30-40%) care încă mai cred că PSD e corect. Și să nu uităm că în 96, unii, mai slabi de înger din PSD, au început o campanie de migrație către partidele care păreau să ia locul PSD-ului. Adică unii moguli, comuniști, hoți, mincinoși și penali, au trecut la alte partide. Așa a apărut chiar PD-L-ul (un partid al unor oameni care nu îl mai suportau pe Iliescu &Co, aceeași marfă). PNȚCD e mort, PP-DD și PRM erau niște aberații, iar PNL NU MAI ESTE un partid liberal. E doar un alt partid fără sens.

 

Cu cine să votez?

 

Dacian Cioloș a suținut și era susținut de 2 partide. Dacă făceau coaliție îi îngropau pe PSD, chiar și la limită. O spun rezultatele.

 

Nu nevotanții au ales PSD, ci prostia vechilor fani PSD + bisericuțele PNL, USR etc.

 

Nu cei care nu au votat trebuie să tacă, ci cei care și-au asumat răspunderea și au greșit. Cei care au votat 4 ani sub penali, din nou. Votul vostru a fost prost, nu nevotul nostru.

 

Oricum, aștept să fiu dat afară din țară de învinși, nu de invingători, că eu nu (mai) pot să aleg dintre 100 de oameni, pentru simplul fapt că nici unul nu mă reprezintă. M-am săturat de loterie.

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, events, filosofie, personal, politic, satire, scriituri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s