Zâmbet de copil

Eu nu te cert că nu ai haine. Că dormi prin parcuri, pe bănci sau sub poduri. Nu te cert că tu cauți un canal sau un om cu care să te simți bine. Nu te judec că nu ești aici, deși as vrea să fii acolo. Nu te mai condamn că nu ești nicăieri sau nicăieri ești.

 

Nu te laud că ai mașină, sau bani, sau orice avere, sau o mie de bucăți de carne. Nu îți spun că faci bine că nu mai tragi legale, nici nu te laud că ai bani de puritate 99%. Nu te uit că ai fost dincolo și ai făcut ce ai făcut.

Nu te resping că încă bei bere la pet, sau uiți de tine, sau ai ieșit dintr-un spital. Nu te mai neg că nu vrei să fii. Fie și devenire. Nu te urăsc că detești ceea ce e bine.

 

Cu toții ne-am maturizat. Nu mai suntem copii. Ieri trebuia să mor, alaltăieri îmi doream asta. Acum sunt acum, un univers depășit de neantul fals, parcă nu sunt nimic. Am depașit o zi, doar. Parcă nu mai e speranță, altfel eram plecat de aici. Sau poate eram doar mai sus cu un nor.

Avem conștiința încărcată, nu liberă. Niciodată nu vom liberi, decât cu limite auto-impuse, și nici atunci, măcar.

Rațiunea nu ne mai ajută, că am devenit sfori.

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s