Monthly Archives: July 2017

Probleme de caracter și caractere

Nu doar auzul ci și mirosul este stereo. Și tot așa multe alte lucruri în natura sau la om sunt câte două. Merg mână în mână într-un mod destul de tainic pentru mintea umană, cu toate că am progresat mult în înțelegere și cunoaștere.

 

Despre gândire se poate spune că avem o parte rațională și una emoțională. Despre mine, sunt puțin confuz unde mă situez. Unii spun că sunt  prea emoțional în gândire, alții văd în mine o gândire rațională, severă, seacă.

În relațiile umane am căutat să fiu rațional, dar chiar și așa au apărut elemente care nu erau la locul lor, elemente de un diabolism crunt. Așa că am încercat să nu gândesc strict. Femeile adesea și-au impus gândirea emoțională mult mai dezvoltată. Într-un final, în dezbaterile noastre, cu un gust ușor amărui, m-am bucurat să văd femeia zâmbind în fața rațiunii (mele). Și de foarte multe ori tot ele, în trăirile și filosofiile lor puternic emoționale m-au făcut să cedez până la disperare.

Apreciez gustul rațiunii la femeie, un gust rar de inteligență. Și poate, într-un final, am înțeles încă o dată nevoia ei de mintea unui bărbat care vorbește. Cred că e o simbioză, între cei doi, ca și între cele doua tipuri de gândire. Atât doar, că dacă natura ăși are cursul ei, noi, oamenii, suntem un fel de diamante. Ne șlefuim groaznic până la perfecție. Sper să pot găsi echilibru între cele două, în viață. Fiindcă așa ajung să mă bucur de oameni pe care altă dată mă chinuiam să-i iubesc.

 

Cât despre iubire, ea începe timid, pe interes, prea egoist, prea cu nevoi. Vrei. Dorești. Apoi apar atașamente, începi să descoperi mici detalii, începi să cedezi, să mori în tine de dragul celeilalte persoane. Sau poate e doar poftă. Sau poate vezi ceva ce își dorești și în nevoia ta, te pregătești să uiți de tine. Sau poate. Sau poate.

Despre mine știu că încep haotic, leneș, laș. Apoi mă abandonez până ajung gol. Nu știu altfel decât să mă sacrific, chiar dacă e departe de perfecție gestul meu. De multe ori par mai egoist decât orice.

Rămâne idealul. În realitatea asta cruntă, doar absoluturile mă mai pot salva. În timp și cu multă muncă, ajungi la dragoste desăvârșită, să iubești persoana pentru ceea ce este nu pentru ceea ce-ți oferă. Ajungi să o privești și să taci de bucurie sau de fericire.

E ca starea de beție pe malul unui lac, noaptea. E râsul acela care mă ține în sevraj de zile. Și nu se uită, nici la nebunie.

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, minte, personal, scriituri

Alegeri și vise

El plângea. Era ora 4, eram rupți de beți. Jucam pe PlayStation. Ne opream sa mai vorbim.

Avea peste 30 de ani. Era singur. Era singur fiindcă a fost curvar. Și regreta. Eu eram singur. Nu am fost curvar.

Și atunci ma gândeam. Cat de trist! El la o extrema, eu la cealaltă. Și în aceeași oala. Viata pare nedreapta, ca și bogatul și săracul împart același mormânt. Și ecleziastul nu avea dreptate. Cel mai înțelept om de pe pământ era greșit.

Leave a comment

Filed under Uncategorized