Category Archives: cutume

Monștrii și minciuni

Obișnuiam să mă trezesc și să mă întreb: ce fac astăzi?

 

Adică, ce fac în lume? Pentru ce exist? Pentru ce trăiesc? O carte nouă, poate. Un somn bun. Un ceai. Apoi ce fac? Între ele cu ce îmi ocup mintea. Aș putea să ies, să văd un om.

 

Acum mă trezesc să alerg. Mă duc la muncă mahmur. Sunt încă amețit de aseară. Doar o bere, doar o țigară, doar un drog pe lânga altul, doar un pic de cancer, să mor. Pe stradă e cam gol. E sâmbătă, poate. În parc, oamenii aleargă. E blocat totul. Îi înjur cu o mână încleștată pe piept. Nu țin nimic. Simt că niciodată nu am nimic. De ce mai aleargă oamenii? Cine vrea să moară sănătos?

Alerg să plătesc taxe. Mașini de jandarmi, una albastră mă face mare, una albă mă face mic, poliția locală nu îmi face nimic. Le plătesc benzina dar nu am nevoie de ei. Alerg să servesc. Oamenii sunt snobi și proști. Aș da o lege să nu se trezească nimeni înainte de 11. Lumea merge și așa.

Mă taxez la gânduri. Vreau să fiu simplu. Aștept să treacă viața. Mă duc să dorm, ce să fac cu viața mea? M-aș trezi doar ca să alerg din nou. Să fac, să duc, să mint, să aleg.

 

Să fiu?

 

Nu am timp. Nu mai am timp să fiu devenire. Am responsabilități. Trebuie să-mi rup spatele. Nu am bani de asigurare, nici card. E pe undeva prin locuri reci și umede. Dacă o să cad, am să fiu animal, nu om. Nu mă ridic. În schimb, trebuie să-mi iau telefon nou.

 

Aș ieși, aș… Dar mai bine să mă țin de program, oricum nu mai gândesc.

Aș savura… viața. Aș pleca la mare, la munte, aș pleca să fiu iar. Aș pleca să gândesc, ce fac astăzi? Am o mie de posibilități, fiindcă respir aer. Nu mai plătesc rate, nu mai fac comenzi aici, nu mai dau telefoane. Aici sunt liber să fiu și să mă gândesc, pentru mine, ce fac?

 

O întreb pe ea.

Ce vrei tu.

Ce vreau eu.

 

Ce bine era copil.

Leave a comment

Filed under absurde, cafenele, cultura, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, personal, satire, scriituri

trădează societatea, trădează-te pe tine

Societatea nu este altceva decât produsul gândirii umane. Probabil nimic nu reflectă mai bine temerile, angoasele cele mai întunecate, slăbiciunile, păcatele ființei umane.

 

Avem în noi nevoie de prietenie. Avem nevoie de oameni în jurul nostru pentru diferite scopuri. Și da, prietenia e o relație bazată pe interes, după cum afirmam într-unul din primele articole de pe blog. Am creat ideea de societate, cu toate aspectele ei, pentru a face front comun. Dar cine e dușmanul?

Împotriva cui ne luptăm împreună?

 

Am creat valori și norme, aveam legi dar le-am mărunțit în decrete. Am evitat și pedepsit pe cei ce sunt niște paraziți ai societății.Am respins unicul în favoarea comunului. În fața unei amenințări noi, societatea s-a adaptat. Am creat ceva care să ne omoare temerile. Sau să le ascundă. Sau să le ignore. Sau… Orice, numai problema de la rădăcină am rezolvat într-un fel sau altul.

 

Nu înțeleg de ce vorbim de societate ca de o entitate? Nu sunt noi, societatea? În propria noastră ipocrizie și minciună. Avem telefoane și parole peste tot, să ne simțim în siguranță. Dar tot din cauza lor suntem paranoici.

 

Nu societatea e dușmanul, ci chiar ea. Eu, tu. Sinele nostru ambiguu. Eu știu cine sunt, dar parcă m-am stricat. Și a te descoperi și a fi unic și apreciat… e prea mult. Uităm că fiecare suntem o rotiță frumoasă a unui ceas maiestuos.

 

O mică animație despre cum murim:

 

Alike short film

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, filosofie, lifeitslef, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

A Monster Calls. Variații personale pe muzică

E unul din filmele ce nu are cum să nu provoace ceva în tine. E o schimbare de paradigmă. Dacă ești lovit cu tot soiul de filosofii și minciuni, filmul te pune pe picioare. E realitatea cruntă, transpusă în artă cinematografică. Vorbesc strict despre pildă. Eroul este un ucigaș, deși câștigă un regat și e iubit de toată lumea, vrăjitoarea e rea dar nu e vinovată, apotecarul e egoist dar înțelept, preotul e un om al credinței fără credință. E o poveste a timpurilor contemporane. Vizionează filmul și apoi citește! Mai departe e povestea mea.

 

În primii mei ani am fost dus la biserica ortodoxă din sat. Mergeam cu bunica mea și îmi plăcea spiritul ei. Ea era alcoolică. Din diverse motive. S-a lăsat pentru nepoții ei, mai ales pentru mine, fiindcă mă iubea cel mai mult. Ultimul și singurul episod în cariera ei a fost că a căzut de față cu noi, nepoții ei. Nu știam ce era cu ea. A fost prima și ultima dată când a fost așa în ochii noștrii. Bunicul meu era un om violent, marca celui de-al Doilea Război. A bătut-o. El știa ce face. Noi, nu. Nu înțelegeam fiindcă eram dor un copil. În mintea mea, credeam că dacă mă arunc pe genunchi pe pietrele din curte, Dumnezeu îl va opri. Nu suportam violența. Apoi a urmat cearta mea de ani de zile cu El. Cum putea să fie indifferent la cea mai mare dramă din viața mea?

 

Ani mai târziu, pe la 12, ai mei, m-am stricat. Am văzut că lumea e rea și devenisem și eu la fel, un om bolnav. Eram rău și nerecunoscător cu dragostea ei. Se săturase de mine, parcă. La 14 ani a murit de cancer, în chinuri. Iar eu încă nu înțelegeam de ce. Cum putem să suferim atât de mult în lumea asta? Regretul meu era că ea nu mai putea să răspundă, Mi-a fost ca a doua mama, de multe ori, chiar prima. Ea m-a crescut în simplitatea ei. Mi-a cerut mama să spun Tatăl Nostru la patul ei. Mi-a fost frică. Fiindcă nu-l învățasem. Eram prea liber în gândire, deja, nu suportasem normele. Așa a fost toată viața mea. Știu multe, dar nu pot cita, sunt bun la sinteză.

 

Voiam să se termine tot chinul. Întotdeauna am fost așa. Nu am știut să mă bucur de clipă. Am trăit și cred că încă mai trăiesc cu regretul că niciodată nu am fost la nivelul provocărilor. De fapt, eram întotdeauna bine. Am înțeles neantul de abandon. De a fi laș și a renunța, de fi curajos și a te lăsa mai prejos.

 

Valorile nu sunt date de acum. Eroii nu sunt niciodată zei. Ne trăim dramele până unul moare pentru crezul de vindecare. Acel cineva devine ceva. Devine Martir. Restul suntem praf și pulbere. Duși de vânt sau sol pentru rădăcinile altor martiri. Sau chiar martiri de nemenționat. Eroi în tăcere.

 

Eu am vrut să fiu slab, am ales. Oamenii nu sunt decât ceea ce sunt, dincolo de multe perdele. Regretul nostru poate fi un atuu sau doar o pierzare. Depinde de ceea ce facem cu el în timp. De aceea, am învățat să tac. Să tac, să nu mai cuceresc nimic decât pe mine. Poate doar un alt neant printer atâtea altele.

 

Oh, dar ce neant imens pot fi….

 

A Monster Calls

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, minte, personal, religie, satire, scriituri

Ce este democrația?

… are ceva de a face cu tineri omorându-se între ei…

 

Am dormit prost azi-noapte. Am ajuns de la lucru și sunt răcit pentru a patra săptămână. Mă trezesc după câteva ore chinuite de somn și ma duc să-mi fac analizele pentru angajare. Evident, medicul mă ceartă din cauza tensiunii. De multă vreme nu am dat de un medic care să mă certe. De parcă asta ar fi meseria sa. De ce ai probleme? Nu știu, târfă, spune-mi tu că ești medic!

 

În fine. Mă întorc în iglu și citesc câteva articole despre politică. Mă bag la somn. Tocmai m-am trezit în minte cu acel pasaj din filmul Johnny hates his gun, „what is democracy?…” ce apare într-un video-clip vechi semnat Metallica. Îmi spun, trebuie să scriu, dar parcă e prea multă politică. Aseară politică, astăzi la fel. Numai politruci în jurul meu.

 

Trump delirează și nici măcar nu e politician, ca să vedem cât suntem de slabi în a creea sisteme bazate pe principia înalte. Deloc. Oricine poate ajunge oriunde dacă se pune să calce în picioare pe cine trebuie.

La noi, PSD se declară victime, fiindcă ne-au mințit pe față. Sunt curios dacă un votant vechi de-al lor a ieșit în stradă. Dacă măcar unul s-a săturat de aceleași minciuni din 89 încoace. Penali. Ce-i drept, e lipsă de democrație să ieși în stradă fiindcă nu au ieșit hoții mai mici. Și sună a lovitură de stat mai ales că nu e prima dată. Și nu mă refer la ideea de incediu în club sau mai știu eu ce conspirații de hippioți.

Mă bucur pentru că o mână de oameni reușesc să răstoarne sentința ce a venit pentru câțiva ani în urma unui vot democratic. Mă bucur de lipsa de fair-play și politically correctness a unor oameni care, cel puțin, fac o deosebire. Că ideea că orice dobitoc poate alege viitorul altora prin numărul lor nu mă încântă.

Aș vrea să vad un alt fel de nedemocrație, dar mi-e teamă că repetăm unele greșelile din trecut. Asta dacă ajungem din minoritate în majoritate, cel mai adesea. Cum ar fi să nu mai fie unele televiziuni fiindcă nu au respectat etica profesională? Dar pentru astfel de lucruri avem nevoie de o autoritate obiectivă. Ori, noi nu mai credem în nimic astăzi.

Eu mă gândesc cum să fac 35 de ani să nu mor chiar la începutul unui eventual conflict. Prind doar al doilea val de incorporări. Sau, vorba unui film vechi despre război, nu mai bine îi trimitem pe ei, cei pe care i-am votat și care ne duc la război, în luptă?

 

Revenind la politica autohtonă, mi se pare amuzant felul în care Dragnea e indignat de moartea unui om de afaceri în închisoare. Adică au furat ca să trăiască bine atât de mult timp și niciodată nu s-au gândit că vor plăti? Chiar niciodată, nici măcar unul, nu s-a gândit că sistemul lor va deveni șubred și ei vor cădea? Din toți banii aceia furați pentru scopuri personale, case, vile, mașini, vacanțe, măcar 1% pentru închisori nu s-au gândit? Dacă eram corupt ca ei, eu îmi construiam din timp, cu tot cu legislația aferentă, încăperi VIP pentru deținuți cu fost rang politic. O piscină, ceva?

 

Și eu mă agit pentru un medic ce mă ceartă că am probleme de sănătate.

 

One

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, personal, politic, satire, scriituri, socializare

“THAT is why you and I love the drugs”*

În perioada gimnaziului m-a apucat o pasiune ce a durat multă vreme pentru mister, spiritualitate și tot ceea ce nu se vede cu ochiul de carne. Nu mi-am bătut capul cu vreun ochi masonic sau alte aberații. O cană de vin mă deschide poetic mai mult decât un grad de masonerie.

 

Citeam cu nesaț lucruri despre rituri de inițiere. De la ficțiunea lui F. Herbert la maestrul M. Eliade, la texte criptice și pasaje cu explicații din Cărțile Sfinte. Erau hrană pentru suflet.

 

Acum trăiesc într-o epocă pierdută. Legalizați marihuana fiindcă alcoolul ucide.

Ar fi fost o legalizare oarecare doar pe motiv că acum vreo 6-7 ani erau legale legalele sau etno(nu prea)-botanicele(nici măcar).

Alcoolul era medicament. Cel contrafăcut era tot medicament, doar că era otravă (pharmakon înseamnă deopotrivă leac și otravă). Termenul grec desemnează o substanță cu valori opuse, leac și otravă. Filosofia făcea diferența la dozaj și metode de prelucare. Probabil și alte elemente. Alcoolul natural, în dozaj perfect era/este medicament. A devenit otravă la abuz (intoxicație, cu toate valențele religioase ale termenului). De aceea s-au dat legi cu privire la el (de studiat istoria ginului în Londra și efectele sociale ale distileriilor ilegale și imorale ale vremii. Motiv pentru care englezoaicele sunt urâte<sic>).

 

Omul nu știe să aprecieze, iar abuzul a devenit o problemă clară. Legalizarea marijuanei ar însemna un rău în plus, nu un bine, lăsând la o parte dilemele cu privire la libertatea individuală conform căreia pot să te distrugi după cum vrei. Dacă trăiești singur pe o insulă, poate că libertatea ta nu o îngrădește pe a mea. Poate!

Oricum, legalizarea se va face când cineva (politic vorbind) va putea face o avere din asta, nu când vrea junkist-ul de rând sau dealer-ul mic. În plus, cel mai renumit consumator, B. Marley, a murit de cancer. Deci nu pare a fi tocmai un remediu, cel puțin, nu fumatul ș.a.m.d.

 

De la alcool ca remediu, ajungem la celebrele „substanțe interzise”, ca parte din mai sus menționatele rituri de trecere. Acum, sunt sau nu legale în diferite țări și sunt privite ca divertisment. Te calmezi, te recreezi etc. Nu! Sper ca niciuna să nu fie legalizată până nu-i pricepem bine rostul. Și atunci nu ar mai avea sens să ne consumăm cu dilema legal/ilegal. S-ar pune doar problema moral/imoral.

Cei de dinaintea noastră aveau acces la lumea spirituală, noi avem acces la nebunie și dezastru. Da, e bine pentru o seară, la petreceri. Dar cum rămâne cu demonii, mai apoi? Ce zici de șerpi și dragoni, de zâne și vrăjitoare, de copaci-meduze, de tramvaie porno etc?

Nu cred că avem nevoie de legalizări, ci de înțelegere. Vrei să-ți rupi capul și să-ți auzi neuronii? Fă cum crezi, dar nu-mi ține teorii că e bine pentru mine și că ar trebui să fie legale.

Pe lângă atâtea indobitociri trecute în legalitate, aștept legalizarea nihilismului, ba chiar impunerea lui prin lege. Adică să fim nuli, fără dorința de a umple golul. Las-o așa că e bine și frumos!

 

“…and that is also why I cannot give that painting back”.**

 

 

* &** Rockarolla

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare

Despre nebunie, prostie și alte delicii

Se spune că omul inferior vorbește despre alții, îi bârfește. Despre omul mediocru se spune că vorbește despre lucruri. Omul inteligent, în schimb, vorbește despre el însuși.

 

Prin bârfă poți afla multe lucruri despre care, altfel, nu ai fi auzit. E nevoie de mult tact și finețe. Totuși, bârfa niciodată nu va fi o virtute. Practic, ucizi oameni cu cuvinte dacă esti sursa ei sau doar un simplu ascultător. Asculți și/sau transmiți mai departe, iei parte la un obicei prost.

Rareori am găsit o întrebuințare bună a bârfei și e o meserie ce te poate corupe. Am folosit bârfa altora pentru a cunoaște/recunoaște adevărata față a oamenilor din jur față de mine. Avem obiceiul să nu spunem adevărul și dacă o facem, nu oferim și suport pentru ce urmează.

Omul prost are obiceiul prost de a critica și judeca pe ceilalți din jur, de a pune într-o lumină proastă. Totuși, analiza și gândirea critică sunt caracteristici esențiale ale omului, chiar și la adresa semenilor. Nu sunt de părere că nu ar trebui să judecăm oamenii, dimpotrivă. Ar trebui să îi judecăm. Tot timpul și în detaliu. Intens. Violent. Cum, de altfel, ar trebui să facem cu noi înșine. Dacă le faci pe ambele, poate că nu vei fi doar un alt prost care judecă, ci un înțelept care știe să tacă atunci când recunoaște un om la fel de rău ca el însuși. Apoi, dacă ai o inimă, altfel decât cea de carne, s-ar putea să și întinzi o mână de ajutor.

 

Omul mediocru vorbește despre vreme și alte lucruri banale. Cu toate că nu e o virtute, e o chestiune foarte practică, de fapt. Da, e frig afară, undeva la -15°C. Ai spune că e evident. Dar uneori, mai degrabă aș începe o conversație banală cu un om banal decât o conversație ce se vrea inteligentă plecând de la un citat celebru. Urmat de alte n citate celebre. Și niciodată nu ieșim din ritual.

Omul e mediocru, nu știe sau nu poate spune altceva, din afara sferei lui intelectuale. Dar, pe de altă parte, tocmai astfel de om este mai practic decât celelalte două categorii. Nu trâiește ca prostul, strict după niște instincte primare, parcă nici măcar animale. Nu trăiește nici ca omul inteligent, sfârșit de prea multe gânduri și pierdut în complexitatea minții lui, de altfel, simple.

E frig afară. Cancer. Doar a ridicat o problemă. Mai departe, genul acesta de conversație ar trebui să instige chiar și un intelect mai mărunt să ia măsuri. Cum rezolvăm problema. Dacă aș vizita un om și, mediocru fiind, vorbesc fleacuri despre vreme, s-ar putea să ajungă la concluzia că trebuie să dea căldura mai tare. Și am făcut asta fără să-l jignesc.

 

Despre omul inteligent numai de bine. El e deasupra altora. Și eu prefer să mă fac de rușine cu povești ciudate despre mine și obiceiurile mele idioate. Fac asta ca să mă detașez de tentația de a vorbi despre alții sau despre lucruri aparent inutile. Aș vrea să spun cu modestie că mă consider un tip inteligent dar tocmai nu am făcut-o. Dacă virtutea omului inteligent e de a vorbi despre sine fără a bârfi sau a bate câmpii, păcatul lui e mândria.

Lumea omului inteligent se învârte în jurul său și nimeni nu-și dorește această minciună. Poate și de aceea, omul inteligent este adesea singuratic. E un lucru bun să eviți vorbele de ocară despre alți oameni dar nu poți să te pui pe un piedestal în numele rațiunii și să mai fii drept.

 

 

Ca să-mi înving tentația de a fi prost, mediocru sau inteligent, aleg să cunosc lucruri ca să am control. Auto-control. Vorbesc de lucruri banale fiindcă fac parte din viața noastră, dar nu îmi bat capul mai mult decât cred că este necesar. Și ca să omor din mândria celui ce cunoaște, găsesc plăcere în a mă umili cu povești ironice la adresa mea.

Consider un act de înțelepciunea, odată ce trec de la omul prost la omul inteligent, să nu renunț la ceva bun, cum ar fi simplitatea sau practicalitea unor lucruri, doar fiindcă ele vin la pachet. Prostul o fi și lăudaros, dar e tot om, iar prostia e sinonimă cu simplitatea. Exact virtutea pe care nu o mai găsesc multe minți iluminate. Sunt luat de prost, dar râdem de ne prăpădim când dezlegăm subiectul și oamenii realizează că, de fapt, încă sunt copil. Am fost numit și nebun, mai ales de către nebuni, dar și aici râd cu alții când realizăm că trebuie să-i iubim și pe nebuni, vorba unuia dintre ei. Că ar fi grav să fii și nebun și evitat fiindcă ești nebuni.

 

Iubește-ți nebunii, că alții nu o să mai ai ca ei!

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, filosofie, lifeitslef, personal, satire, scriituri

Rollercoaster

E senzația pe care o am de fiecare dată când analizez un produs bio de pe rafturile de la… orice hyper-super-mega-market/magazin. Și nu numai.

 

Mă uit la prețuri. Produsele bio sunt mai ieftine. Am prins un magazin în Italia unde aveau produse bio de 3 ori mai scumpe decât cele normale. În România sunt mai ieftine. Nu îmi explic exact de ce. Probabil fiindcă sunt alte minciuni în alte ambalaje.

Nu am încredere în produsele bio, oricum. Ar trebui să fie mai scumpe fiindcă sunt naturale și se strică mai repede. Deci au profit redus. Ar trebui să fie mai ieftine fiindcă sunt ușor de obținut, fără atenție prea multă. Sau nu. Și așa am o vagă senzație de rollercoaster.

 

Mă gândesc că ceea ce vedem prin magazine sunt pline de cancer pentru simplul motiv că ne-am creat nevoia de a avea. Americanii poate au nevoie de consumerism. Noi, nu! Totuși, luăm produse semi-naturale, băgăm formol în ele și avem. Avem până ne săturăm. Apoi milităm pentru tot felul de idei de tipul foametei in Africa. Noi i-am adus în starea asta tot din nevoia de a avea. A avea aurul și diamantele lor, a avea sclavi etc.

Nu avem nevoie de 50 de tipuri de iaurt. Crede-mă. Mi-a luat 30 de minute să iau o prostie. Acum 20 de ani nu scria bio pe cutie. Fiindcă erau bio, se-nțelegea. Acum scrie bio și stau să mă gândesc dacă sunt mai bio sau nu decât cele obișnuite, doar că scrie bio.

 

De fapt, e doar o chestie marketing, îmi aduc aminte. Pentru cei curioși sau cei nehotărâți ca mine, vom cumpăra produsul cu numele cel mai des întâlnit/auzit.

 

Nici măcar produsele de la piață nu sunt bio, sau eco, sau etno. Cred că soluția ar fi un politician corect. Adică un bun gospodar, care să ne ajute să producem cât avem noi nevoie, iar surplusul, la export. Dar, vai, nici pe vremea voievozilor nu aveam buni gospodari, măcar că era eticheta lor preferată. Sau, cel puțin, pe vremea lui Ceușescu, asta citeai în manualele de istorie contra-făcută.

 

Ajung acasă, intru pe Fb. Paișpe mii de postări despre conspirații. Ajungi de la un bulgăre de zăpadă la o avalanșă idioată. Mă gândesc că nu e greu să spui astăzi că ești de la Anonimus sau de la ceva celulă teroristă. Eu unul, obișnuiam să fiu mason și extraterestru, dar m-au dat afară. Nu le convenea că făceam yoga dezbrăcat, adormind într-o poziție mai nefirească, după o sticlă de Tullamore Dew, prin loja lor.

 

Revenind la serios, mă doare mintea. Și legat de produse bio, și legat de conspirații, și legat de buletinele din România și de altele. Prin anii 90 apăruse o carte dubioasă. Exista o teorie care spunea că Anticristul va fi român. Probabil era o modă și prin alte țări. Am fost curios ca și copil dar nu am cumpărat-o. Mai apoi s-a dovedit a fi o fraudă. Dar oamenii voiau să creadă… în chestii. La fel văd campaniile de acum. O grămadă de oameni de bine care cad victime propriei prostii.

 

Dacă nu știi ce să alegi în viață înseamnă că ești nesigur. Nu că ești bolnav. Atât. Nu înseamnă că trebuie să iei tratament (vezi pseudo-bolile ADD, ADHD, BLA BLA ETC RA). Și nu sunteți bipolari. V-ați lăsat seduși de frumusețea de a fi bipolar. Ești slab. Ești nehotărât și ți-e lene să înveți să te controlezi. Fiindcă e mai fain să let it loose. Dacă ești homosexual, stai liniștit, ești la fel de pervers ca o curvă sau ca un afemeiat. Dar nu-mi spune că ești normal. Nu ești. Nici ei nu sunt. Eu sunt confuz în fața raftului, dar nu fac din asta o nouă specie sau o nouă orientare sexuală.

Masonii ne manipulează? Sau extratereștrii? Sau Monstrul de ceară? Păi… eu sunt Monstrul de ceară. Cel puțin așa susține nepotul meu. Te deranjează idee de biserică și Dumnezeu? Stai liniștit, BOR și Biserica Catolică nu au legătură cu Dumnezeu! Papa e un titlu idiot, de oameni, Dumnezeu a aprobat foarte rar deciziile oamenilor în Numele Lui (vezi povestea cu primul împărat al evreilor, la cerere, Saul). În final, se văd faptele lor și la cine servesc.

Ți-e teamă să nu fii manipulat dar îți place acidul. Citisem un articol interesant de pe un site pe care nu am reușit să-l verific. O teorie a conspirației care s-a dovedit a fi adevărată susține că acidul a fost folosit de către cercetători germani, prin anii 60. Experiementele au fost finanțate de către CIA și vizau controlul minții umane !? Și pe unii acidul îi face liberi!?

 

Aș cam vrea să mă dau jos din trenuleț, dar nu am parașută și nu știu exact unde am ajuns, la ce stadiu. Când eram în liceu îmi rupeam mintea cu subiecte tari. Și încercam să fiu liber (social, religios, mintal etc). Acum nu cred că aș putea dacă aș avea iar 15 ani. Oricum, am plătit și atunci un preț greu. Eram Ciudatul, doar fiindcă nu eram omul slab al generalului. Adică, oricine vrea să fie liber acum, ar face bine să se rupă de orice paradigmă. Doar că să poată să se reinventeze.

 

Confuzia mea e și datorată faptului că cea mai grea luptă a omului e să fie liber față de semeni. Și asta fără să se ducă pe pustiu, cu drac(g)ii!

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, cutume, etica, filosofie, minte, persona, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare