Category Archives: erotic

Antigelul și supărarea nenaturală

Știți gagicilea alea cu același tip de sprâncene? Au aceeași formă vopsită, tatuată, uniform gletuită.

 

De la 12 ani la 50 de ani, toate adoptă același principiu (pseudo-)estetic de parcă ar fi un absolut din altă dimensiune. E nenatural, nepractic și banal. Nu exprimă nimic altceva decât un viitor de plastic.

 

Apoi e tencuiala clasică. Tone de gips, și glet, și var. Să nu se vadă că ești femeie. Dar să se creadă asta. Să stea femeia în cutia ei că nu are mintea liberă. Să creadă că e mai de dorit un ideal mincinos decât un ten natural, fie el și problematic, cu riduri, cu gropi, așa cum e el, de fapt.

La fel e cu genele. Trebuie să fie dese. Nu sunt? Punem gene false, ca după două-trei sesiuni să nu mai rămână nimic nici din cele naturale. Ca la bărbați gelul. Vrei să-ți ascunzi un eventual defect? Calviția prematură e soluția. Tone de gel aruncate zilnic, să fii sigur că nu mai ieși din casă. Totul pentru un moment de glorie când oricum nu te-a băgat nimeni în seamă.

Apoi avem renumitul acid hialuronic. Care oricum e eliminat în 10 săptămâni. Și trebuie iar să dai jde sute de euro. Un individ dubios a făcut mii de euro într-o zi la salonul de deasupra barului unde lucrez??!? Vedeam în curte doar rățuște. Nu știa niciuna să facă mac mac.

 

Ei! Imaginează-ți toate astea pe chipul unei tinere la 8 dimineața! În ultimele zile din Noiembrie. M-a pufnit râsul în fața evidentului. Tot antigelul ăsta de pe fața ei nu o ajuta cu nimic. Nu avea față, ci o grimasă a exasperării înnăscute. Ceea ce eu văd ca banal, nici măcar frumusețe, era un spectacol, pentru 2-3 secunde. Tortură fină numită minciună, frigul o preschimba într-o formă hilară a propriei temeri.

Ce zici de niște creme hidratante când ajungi acasă? Sau ce ar ajuta într-un mod mai aproape de natural pe o astfel de vreme. Ca antigelul și toată tencuiala nu rezistă la extremele naturii…

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, alegorie, cutume, erotic, filosofie, lifeitslef, minte, personal, satire, scriituri

anti-moDa

Voi, cei care vă radeţi în cap, dar uitaţi că suferiți de calviție. Voi, cele care purtați colanți fără altceva pe deasupra. Voi, care vă cumpărați mașini scumpe pe banii părinților. Voi, cele care purtați geci din piele sintetică la trening. Şi restul….
…nu vă faceți griji pentru un boschetar ca mine. Sunt bine și mi-e silă de voi. Dacă vreți ceva mai puțin superficial în viața asta, mă găsiți în natură, la bere. Pa.

Leave a comment

Filed under cafenele, cutume, erotic, filosofie, lifeitslef, minte, pamflet, personal, satire, scriituri, socializare

document

Era dimineața devreme. M-am furișat ca un hoț absurd, afară din casă. Uitasem comoara în camera de noapte, printre cearșafuri. Avea coperțile deschise și era plină de nihilism. Un pix și un carnețel cu notițe despre oameni stăteau împrăstiate tot pe-acolo. Cuvintele au săpat prea adânc în toate.

 

Mă duc cu ea, în mintea mea, la bibliotecă. Îmi spun, acolo, fiecare e același, nou și vechi, înțelepciune și nebunie. Sus și jos. Cer și pământ. Ca o bucată de alchimie prinsă de un perete, fiecare slovă la nelalocul ei. Ce ființă să fie mai lacunară și mai întreagă în paradoxu-i efemer. O lacrimă sau o perdea, un ocean sau lumină estompată.

 

La o altă oră, căci pierdusem timpul, răsfiram, pe furiș, cea mai complexă carte. Îmi băgam nasul în cotorul ei și o adulmecam ca un șoarece de bibliotecă. Ochelarii nu stăteau bine, mî încurcau. Îi dădea senzația că un călău stă să o judece, nu un tânăr să-și frângă sau înfrângă destinul în ea.

 

Nu avea capăt, nici început de care să mă prind. Nu că ar fi infinită, ci că eram eu neîndemânatic cu ea. Adesea scoteam un semn de carte și-l înfingeam în mod aleatoriu în paginile ei. Apoi le deschideam și miroseam tușul vechi. Gălbuiul ei mă apropia de moarte. Ce gust de femeie, ce gust de Ea, celebra Doamnă cu o coasă oarecare. Cât de fin și macabru acest spasm din inima mea. Aproape atingeam cu vârful limbii fiecare început din ea.

Îmi frecam nerăbdător degetele de marginile ei, cu coperți de lemn și dantelă. Iar ea se răsucea în mâinile mele ca o figura de lut moale. Bibliotecara mă judeca de după o pereche de ochelari ca un fund de sticlă. Probabil îi aminteam de vreo aventură safică și satanică, cu Baudelaire la capătâi, la pat.

 

Orgasme nestăvilite o treceau în timp ce mă spiona, devorând-o, capitol cu capitol. Căci orgasmul ne-a fost dat ca cea mai înaltă fericire între atâta praf. Apoi urma, pagină, cu pagină, cuvânt cu cuvânt. De parcă număram firele de păr al unei adolescente naive.

Ea era mai bătrână decât timpul și totuși mai fragedă decât o pisică nou născută. Stătea întinsă pe masă, cu coperțile larg deschise de vreo 2-3 ore. Și încă nu terminasem. Mă treceau sudorile iar. Cuvintele ei mă făceau un om nou, clădit parcă pe un piedestal antic, totuși. Ceva din clasic, ceva din modern, ceva uitat de lume, puțin mister.

 

Acum, că am rămas la ultima candelă aprinsă, formele ei desenate ca umbre pe pereți se stingeau. Se stingea și viața și se loveau de moarte, toate. Ultimul cuvânt, de încheiere, ca o îmbrățișare perversă și un sărut interzis, era un abur pe buzele ei calde, roșii. Aburul să răcea. Ca și culoarea gurii, ca și tonul pielii. Ca și o notă muzicală în surdină. Ultima. Ultimul geamăt. Ultimul suspin de orgă și orgie. Ca un punct ce încheie un orgasm universal. Ochii erau reci acum, de trecere. Se inchidea.

Coperta din spate era murdară. Ca și paginile ei roase de degete. Numele era trecut în ochi. Era numele de om, al ei, al autorului, al fiecăruia.

Ah, uitasem de ultimele pagini. Erau goale. Ca și noi. Căci după finalul agonizant și, deopotrivă, extatic, rămânea contemplarea. Acea strângere în brațe. Acea pierdere, acel abandon pe care-l lăudam mai ultima lună de vară. Obișnuiesc să-mi las urmele pe paginile goale. Căci era a mea. Urma să nu o returnez bibliotecarei de parcă urma să-și piardă fiica. Urma să nu o returnez bibliotecii, căci praful era greu de suportat, pe un raft uitai.

Urma să adorm cu ea în brațe, iar, relativul, mâine să ne trezim la o nouă viață ca o redescoperire.

Leave a comment

September 19, 2017 · 17:18