Category Archives: Jurnalism

Bătrân

Îmi aduc aminte de furtunile de vară, din copilărie. Aveau o aură aparte, mistică. Tot cerul se aduna de nori ce nu păreau prietenoși. Urmau tunetele și fulgerele din încăierarea lor. Parcă se ducea o luptă între îngerii lui Mihail și demoni. Era o priveliște minunată și cutremurătoare.

Eu alergam în casa scării. De acolo îndrăzneam să arunc o privire pe furiș. Pe vremea aceea nu aveam termopane si nu știu ce uși la intrare. Stăteam cu ușile deschise, nu ne certa nimeni că se strică arcul nu știu care sau balamalele. Aveam o pasiune bolnavă pentru furtunile de vară. Îmi era teamă de el și totuși le sfidam cu nerușinare. Cel mai adesea eram ud leoarcă. În mintea noastră, de copii, se nășteau povești despre ce se întâmplă acolo, sus.

 

Acum e subiect de știri și statistică. Doar niște militanți pentru mama natură ce se aud mai tare decât o furtună. Că am stricat pământul și de aia e așa rău. E toamnă deja, iar vijelia de duminică a fost minunată. În afara cărămizilor ce stăteau să-mi cadă în cap. Nu puteam sa nu privesc cu aceeași ochi de copil urgia de afară. Cădeau bucăți de tencuială, acoperișurile erau smulse… Haos, aș spune, dacă nu m-aș fi luptat cu filosofia. Dacă era haos, nu era nimic. Așa, a fost ceva. Ceva nenatural.

Nu aveam de gând să ies în bustul gol afară dar mi-ar fi plăcut. Uneori, ploaia mai spală si păcate. Las această satisfacție ucrainiencelor blonde, când protestează împotriva poluării. E ca și cum ți-ai turna o găleată de apă pe tine. E rece. Apoi faci focul și fierbi o găleată de apă. O torni pe tine, deci clar ești sinucigaș. Apoi te întrebi ca un nebun cu ce ai greșit?

 

Iubesc natura dezlănțuită. Nu mai ține de control sau auto-control. Ține de cât de multă grijă am avut până acum să nu ne jucăm cu limitele ei. Mă aștept la mult mai rău. Și aici vorbesc și de furtunile din mintea noastră, de ființe nesăbuite. Cu cât amatorism ne dăm statusul de “în siguranță”, comparându-ne cu cei din State.

 

Am ieșit în oraș, pe centru. Era dezastru. Niciodată nu am văzut Aradul atât de bătrân. N-a durat jumătate de oră și deja erau victime. Iar centrul era plin de grămezi de moloz. Cred că cineva a uitat să mai repare și altceva decât drumuri. Cum ar fi cei călători pe ele…

 

foto credits: on Cannibal Fairy

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare

Statul de drept și statul de drepți

Nu am fost la vot. Am fost un personaj din Caragiale. Era plănuit să fiu dar nu era plănuit să nu mai ajung la cabina falsei libertăți. Fiindcă așa văd eu democrația. Cu o falsă libertate. Votul meu va conta când voi convinge încă 50 % să vină cu mine. Altfel e nimic.

 

Apoi, nu am ieșit în stradă. E frig. Lucrez de ceva vreme și îmi stric sănătatea destul cu asta. Partea tristă e că aproape orice muncă presupune un câștig pus deoparte pentru sănătatea ce o strici tocmai prin muncă. Nici nu am chef să ies. Să strig. Am locuri de vizitat și oameni de văzut.

Nu am timp pentru proteste. Și nici o filosofie bine pusă la punct. Așa că nu am să ies, doar ca să dea la număr sau să mă vadă cunoscuții. Am să ies când voi avea convingeri ca să nu fiu prostul care nu știe de ce a ieșit din casă.

Adevărul e că nu vreau să ies, pur și simplu și fără explicații inutile care cele de mai sus.

 

P. Țuțea a stat 13 ani în pușcărie pentru un neam de idioți. I. Rațiu a luptat până la ultima picătură de sânge ca să avem dreptul (nu obligația) să nu fim de acord cu dânsul. Și alții.

Înțeleg că e doar un protest legitim, nu o revoluție. Altfel nu ieșeau oamenii cu copii în stradă. Internetul e invadat de personaje colorate. Mă simt de parcă aș fi acolo și nu e jurnalism ce fac dânșii. Mă întreb, dacă ies și spun că nu am fost la vot, ce reacții voi primi? Că unii au dat vina pe mine pentru ieșirile lor.

Dacă ieșeam în stradă nu stăteam pe telefon. Nu făceam poze, nu filmam, nu mă lăudam. Îmi puneam o cagula și protestam. Aș fi doar un individ supărat. Manifestațiile de gen nu se fac democratic, aliniat după linii trasate de alții și cu acordul lor. Tocmai cu ei nu suntem de acord deci ar trebui să ieșim din tiparele lor.

Pe de o parte mă bucur de geniul artistic, literar și umoristic, al românului. Dar dacă aș ieși în stradă, aș ieși de supărare. Și nu aș îndrăzni să scriu texte care sună bine, poezii anti-mafie. Nu aș avea timp și nervi să mai suport 5 minute de minciună.

 

În momentul de față eu plătesc o mână de dobitoci care ies din ședință fiindcă nu au chef de discursul președintelui. Au fost aleși prin nenorocitul de vot democratic. Și nu s-a plâns nimeni că s-au furat iar voturile. Eu nu mai pot să fiu democratic cu ei. Știu că o dictatură nu e bună acum. Niciodată nu ar fi. Și nu vreau să promovez un comportament deviant doar fiindcă nu sunt de acord cu al lor (al celor de la PSD). Dar aș ieși în stradă doar să-i scot afară pe ei. Nici 5 minute nu mai vreau să le dau. Fiindcă nu merită. Și nici alții de același soi din alte partide.

Românii din stradă sunt prea de treabă. E bine că nu sparg vitrine și pereți ca minerii. E bine că nu se bat cu jandarmii, cu toate că suntem în aceeași oală. Dar cineva trebuie să scoată penalii afară din Casa noastră, care, apropo, e cea mai scumpă clădire administrativă din lume.

 

I-aș scoate la o cafea. Le-aș lua aproape toți banii. Le-aș lăsa câte un leu pentru un covrig simplu și le-aș spune că le dau și sare. Le-aș promite un leu în plus mâine, dar când mi-ar cere cafeaua, aș ieși din bar la o țigară. Fiindcă exact asta fac ei zi de zi, de mai bine de un sfert de secol.

Dar mi-e teamă să nu cumva să-mi placă și să rămân așa, crezând, ca ei, că nici pe mine nu mă găsește moartea, ca pe tatăl lor. Și mi-e teamă să nu fiu un idiot care a irosit sacrificiul de 13 ani al unui om.

 

 

 

 

PS: am râs și încă râd de glumele pe seama susținătorilor PSD (admit că e o plăcere vinovată). Dar, în final, asta e democrația. Și cei care susțin democrația dar își bat joc de ei îmi par a fi ipocriți. Bătrâni și țărani, chiar mulți tineri, proști, săraci, mici baroni locali. Apoi bogați, spălați pe creier și tot soiul. Ei au pus PSD-ul la putere.

Dar văd la TV/kf că tot așa sunt și ceilalți. Sunt oameni și oameni în ambele tabere. Rămâne de văzut ce canalii se mai agață de proteste doar ca să ajungă să facă ceea ce face Dragnea&Co. Să nu se repete furtul de la 89, când un dictator comunist a luat puterea de la un altul. La un moment dat, chiar trebuie să pornești un război ca să ai pace.

 

PPS: nu prea îmi vine să ies în stradă fiindcă mă simt la fel de penal ca cei de sus. Stați liniștiți. De câțiva ani nu mă implic activ în viața politică ci îmi văd de viața privată. Între timp am devenit un parazit pentru o societate pe care nu o doresc dar de care depind. Și nu o dată am furat când puteam să plătesc. Nu mai contează dacă muream de foame sau nu din cauza politicienilor. Se numește degradare morală. Și nu știu dacă aș mai putea sta drept pentru statul de drept… despre asta era vorba în titlu, de fapt. Dar eu deviez tot timpul.

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

Ce este democrația?

… are ceva de a face cu tineri omorându-se între ei…

 

Am dormit prost azi-noapte. Am ajuns de la lucru și sunt răcit pentru a patra săptămână. Mă trezesc după câteva ore chinuite de somn și ma duc să-mi fac analizele pentru angajare. Evident, medicul mă ceartă din cauza tensiunii. De multă vreme nu am dat de un medic care să mă certe. De parcă asta ar fi meseria sa. De ce ai probleme? Nu știu, târfă, spune-mi tu că ești medic!

 

În fine. Mă întorc în iglu și citesc câteva articole despre politică. Mă bag la somn. Tocmai m-am trezit în minte cu acel pasaj din filmul Johnny hates his gun, „what is democracy?…” ce apare într-un video-clip vechi semnat Metallica. Îmi spun, trebuie să scriu, dar parcă e prea multă politică. Aseară politică, astăzi la fel. Numai politruci în jurul meu.

 

Trump delirează și nici măcar nu e politician, ca să vedem cât suntem de slabi în a creea sisteme bazate pe principia înalte. Deloc. Oricine poate ajunge oriunde dacă se pune să calce în picioare pe cine trebuie.

La noi, PSD se declară victime, fiindcă ne-au mințit pe față. Sunt curios dacă un votant vechi de-al lor a ieșit în stradă. Dacă măcar unul s-a săturat de aceleași minciuni din 89 încoace. Penali. Ce-i drept, e lipsă de democrație să ieși în stradă fiindcă nu au ieșit hoții mai mici. Și sună a lovitură de stat mai ales că nu e prima dată. Și nu mă refer la ideea de incediu în club sau mai știu eu ce conspirații de hippioți.

Mă bucur pentru că o mână de oameni reușesc să răstoarne sentința ce a venit pentru câțiva ani în urma unui vot democratic. Mă bucur de lipsa de fair-play și politically correctness a unor oameni care, cel puțin, fac o deosebire. Că ideea că orice dobitoc poate alege viitorul altora prin numărul lor nu mă încântă.

Aș vrea să vad un alt fel de nedemocrație, dar mi-e teamă că repetăm unele greșelile din trecut. Asta dacă ajungem din minoritate în majoritate, cel mai adesea. Cum ar fi să nu mai fie unele televiziuni fiindcă nu au respectat etica profesională? Dar pentru astfel de lucruri avem nevoie de o autoritate obiectivă. Ori, noi nu mai credem în nimic astăzi.

Eu mă gândesc cum să fac 35 de ani să nu mor chiar la începutul unui eventual conflict. Prind doar al doilea val de incorporări. Sau, vorba unui film vechi despre război, nu mai bine îi trimitem pe ei, cei pe care i-am votat și care ne duc la război, în luptă?

 

Revenind la politica autohtonă, mi se pare amuzant felul în care Dragnea e indignat de moartea unui om de afaceri în închisoare. Adică au furat ca să trăiască bine atât de mult timp și niciodată nu s-au gândit că vor plăti? Chiar niciodată, nici măcar unul, nu s-a gândit că sistemul lor va deveni șubred și ei vor cădea? Din toți banii aceia furați pentru scopuri personale, case, vile, mașini, vacanțe, măcar 1% pentru închisori nu s-au gândit? Dacă eram corupt ca ei, eu îmi construiam din timp, cu tot cu legislația aferentă, încăperi VIP pentru deținuți cu fost rang politic. O piscină, ceva?

 

Și eu mă agit pentru un medic ce mă ceartă că am probleme de sănătate.

 

One

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, personal, politic, satire, scriituri, socializare

“THAT is why you and I love the drugs”*

În perioada gimnaziului m-a apucat o pasiune ce a durat multă vreme pentru mister, spiritualitate și tot ceea ce nu se vede cu ochiul de carne. Nu mi-am bătut capul cu vreun ochi masonic sau alte aberații. O cană de vin mă deschide poetic mai mult decât un grad de masonerie.

 

Citeam cu nesaț lucruri despre rituri de inițiere. De la ficțiunea lui F. Herbert la maestrul M. Eliade, la texte criptice și pasaje cu explicații din Cărțile Sfinte. Erau hrană pentru suflet.

 

Acum trăiesc într-o epocă pierdută. Legalizați marihuana fiindcă alcoolul ucide.

Ar fi fost o legalizare oarecare doar pe motiv că acum vreo 6-7 ani erau legale legalele sau etno(nu prea)-botanicele(nici măcar).

Alcoolul era medicament. Cel contrafăcut era tot medicament, doar că era otravă (pharmakon înseamnă deopotrivă leac și otravă). Termenul grec desemnează o substanță cu valori opuse, leac și otravă. Filosofia făcea diferența la dozaj și metode de prelucare. Probabil și alte elemente. Alcoolul natural, în dozaj perfect era/este medicament. A devenit otravă la abuz (intoxicație, cu toate valențele religioase ale termenului). De aceea s-au dat legi cu privire la el (de studiat istoria ginului în Londra și efectele sociale ale distileriilor ilegale și imorale ale vremii. Motiv pentru care englezoaicele sunt urâte<sic>).

 

Omul nu știe să aprecieze, iar abuzul a devenit o problemă clară. Legalizarea marijuanei ar însemna un rău în plus, nu un bine, lăsând la o parte dilemele cu privire la libertatea individuală conform căreia pot să te distrugi după cum vrei. Dacă trăiești singur pe o insulă, poate că libertatea ta nu o îngrădește pe a mea. Poate!

Oricum, legalizarea se va face când cineva (politic vorbind) va putea face o avere din asta, nu când vrea junkist-ul de rând sau dealer-ul mic. În plus, cel mai renumit consumator, B. Marley, a murit de cancer. Deci nu pare a fi tocmai un remediu, cel puțin, nu fumatul ș.a.m.d.

 

De la alcool ca remediu, ajungem la celebrele „substanțe interzise”, ca parte din mai sus menționatele rituri de trecere. Acum, sunt sau nu legale în diferite țări și sunt privite ca divertisment. Te calmezi, te recreezi etc. Nu! Sper ca niciuna să nu fie legalizată până nu-i pricepem bine rostul. Și atunci nu ar mai avea sens să ne consumăm cu dilema legal/ilegal. S-ar pune doar problema moral/imoral.

Cei de dinaintea noastră aveau acces la lumea spirituală, noi avem acces la nebunie și dezastru. Da, e bine pentru o seară, la petreceri. Dar cum rămâne cu demonii, mai apoi? Ce zici de șerpi și dragoni, de zâne și vrăjitoare, de copaci-meduze, de tramvaie porno etc?

Nu cred că avem nevoie de legalizări, ci de înțelegere. Vrei să-ți rupi capul și să-ți auzi neuronii? Fă cum crezi, dar nu-mi ține teorii că e bine pentru mine și că ar trebui să fie legale.

Pe lângă atâtea indobitociri trecute în legalitate, aștept legalizarea nihilismului, ba chiar impunerea lui prin lege. Adică să fim nuli, fără dorința de a umple golul. Las-o așa că e bine și frumos!

 

“…and that is also why I cannot give that painting back”.**

 

 

* &** Rockarolla

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare

Despre… oameni ce nu prea țin cu polis (II)

Am un prieten anarhist. E egocentric, nu respectă autoritatea (Dumnezeu, părinți, politicieni etc), reneagă societatea și n-ar înlocui relele cu nimic decât cu bunăstarea sa individuală.

 

Cam asta ar fi o definiție a anarhismului. De la distanța sorbiturii unei guri de vin fiert, mă simt dator să nu fiu de acord.

 

La fel ca banul și prieteniile, societatea e o convenție între oameni. Puțin mai sus de astfel de tipuri de concepte sunt căsătoriile și botezul, deși și ele cad în derizoriu, ca toate celelalte, lăsate strict pe mâna omului. O convenție, un pact, o promisiune, un legământ, chiar.

Nu eu am ales organizarea pe sate și orașe, 2 lumi total diferite. Ele definesc societatea românească actuală, iar eu sunt o rotiță din mecanism. Pot alege să nu fiu, dar s-ar putea să se prăbușească sistemul pe mine din cauza asta. Și, împotriva anarhismului, ceasornicarul care va creea un nou sistem cu vechile piese și/sau cu altele noi, mă va pune deoparte. Fiindcă sunt o piesă stricată. Deci, mare grijă cum mă răzvrătesc!

 

Nu sunt anarhist. Fiindcă doresc altceva, nu doar haos în stat și societate. Haosul pe care-l doresc, în schimb, e legat de dragii noștri milițieni. Aici sunt frate cu punkist-ul, nazist-ul și bătăușul zilier. N-am nici o soluție. Mi-e scârbă de anesteziații în uniforme.

Auzi, tu!? Substanțe interzise vor. Tot timpul. Fiindcă știu ei, toți suntem fumători. Pentru replica asta, un ofițer de jandarmerie dintr-o țară ideală și-ar pierde locul de muncă. Dacă cineva l-ar fi reclamat. Dar eu sunt un laș, nu mă sacrific pentru ce, oricum, piere. (În plus, am experiență, știu că nu am nici o putere să-i fac probleme unui astfel de individ. Decât dacă sunt mai rău ca el. Știu. Pe propria piele.)

Obișnuiam să le iau apărare. Acum, că am devenit victimă, nu mai îmi pasă. Îi urăsc, dar nu am să mă consum pentru ei. Îmi va fi milă de ei în cazul unor revolte. Tot Fb-ul e plin de români supărați pe pseudo-sărbătoarea cu iz electoral de 1 Decembrie. Lumea fierbe la foc mic. Când va răbufni, forțele de ordine nu vor face față. Fiindcă sunt corupte până în măduva oaselor, de la anti-drog la poliția locală.

Apoi, amărâtul care nici nu se mai prezintă când e în goană după substanțe interzise, va fi chemat la datorie de către superiori și lăsat baltă. Atunci, micul anarhist își va rosti discursul filosofic și va spune: “Dragostea e interzisă, dar nu e o substanță. Ura, în schimb, e gratis și prinde multe forme. Ia și ține!”.

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, minte, pamflet, personal, politic, satire, scriituri

Despre… oameni ce nu prea țin cu poli(s) (I)

 

Îmi plac oamenii și opiniile lor politice. La alegerile locale, „iubiții” mei „prieteni” neo-protestanți de pe Fb (adică unii dintre baptiști) îi făcuseră reclamă lui Bulumac. „Dacă publicitatea costă, reclama e gratis”. Bulumac era un personaj nou, dar are în spate oameni dubioși, chiar de speță joasă.

 

El e imaginea unora care nu fac altceva decât să scoată în evidență, evidentul (cu iertare pentru non-sens, n.a.). Adică nu fac nimic concret pentru Arad. Scuipă zilnic pe primar, care, nici dânsul, nu face mai nimic concret. Ce face e pe termen scurt, fără o viziune decentă. Politicienii fac campanii scumpe, pe bani publici, adesea. Nu cred că e o idee bună să te lauzi în public cu cine votezi. De altfel, e un drept al tău.

Când a ieșit Trump președinte al S.U.A., lumea era mirată. Românul de zi cu zi se mira, atât de obișnuit și el cu a alege între 2 (aproape la fel de) rele, prezentate ca inegale. De parcă nu era ciudat că au ajuns doi microbi să se bată pentru șefia unui stat atât de important! Pentru mine, S.U.A. nu e decât suma tuturor relelor europene de vreo 3 mii de ani încoace. Măcar că mulți sunt copii și copii de copii de imigranți. În toată mocirla lor, nu e de mirare să găsești tot la ei și pe cei mai mari oameni (de bine) . Despre Trump am scris cu altă ocazie. Sper să am dreptate.

 

Am început de curând să citesc Mein Kampf, lucrarea lui A. Hitler. O fantezie care a redefinit nu doar naționalism-socialismul german, ci întreaga lume. Problema e că nu am învățat nimic din istorie. Europa, mai ales, a cunoscut nașterea altor dictatori, iar cei în putere nu au făcut nimic. <Acum nu te poți revolta că ești clasificat drept terorist. Nu cred în conspirații, cred în faptul că unii oameni uită de unde au plecat (aceeași mizerie).>

Ar trebui să mă mir, dar nu prea mai pot. E simplu. Cei cu creiere mici și gură mare ajung sus. Apoi cad ca ciorile, iarna. Ca păsările, pardon, ca să fiu politically correct. Cei cu creiere mici și gură mare ajung sus. Apoi cad. Avem exemple, de la Lucifer încoace, istorice sau născocite.

Cât despre lucrarea mai sus menționată, e pură fantezie. Era evident că omul urma să facă ceva. I s-a și dat putere. Apoi, după 45, totul a fost uitat brusc. Cei cu renume au căzut, ceilalți s-au pierdut. Ca și în România după 89. Comuniști? I-am executat la revoluție, i-am trimis în închisoare etc. În libertate au rămas doar cetățenii onești precum (non) torționarul (niciodată)comunist Vișinescu sau non-criminalul Iliescu.

Dacă vreau să conduc lumea, o să vorbesc tare. Oratorii au schimbat lumea, scriitorii nu prea. Dar, totuși, am să scriu o carte înainte, ca fundament pentru discursuri.

Cam așa sună prima mare idee din cartea Mein Kampf. Se zice despre Hitler că era dement. Omul a interpretat realitatea în favoarea lui. De la descoperiri științifice, la arte și religie, a citit tot după cum a vrut. Și-a creat adevăruri fantasmagorice în minte, apoi… apoi a vorbit.

 

Am încetat să mai dau vina pe politicieni. Sau pe polițiști. Sau pe poliști. Fiindcă nimănui nu-i pasă de cetate, ci de sine. Nu femeile sunt stricate, nici corporațiile nu ne conduc, nici illuminati, nu biserica te spală pe creier, nu spitalele te omoară, ci oameni egoiști.

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, istorie, Jurnalism, lifeitslef, minte, politic, satire, scriituri

Ziua națională de doliu

Sunt conștient de faptul că subiectivismul meu știrbește adevărul pe care-l caut.

 

Dar…

De multă vreme nu suport ideea de 1 Decembrie. În urmă cu 15 ani eram naționalist și mă simțeam un patriot. Acum, mi-e scârbă, când nu am momente de totală nepăsare. Anul trecut, încă, eram regalist. Apoi am realizat că, de fapt, nu avem rege. Monarhiile nu prea mai au sens, oricum.

Regele a abdicat, iar de atunci nu mai are nici un rol. A fost susținut de mareșalul Antonescu, dar acesta nu mai este considerat erou național. A fost susținut de CDR, dar aceea alianță a eșuat. PSD-ul este doar continuarea firească a unui comunism perfid. N-are ce face cu un rege inert. Susținătorii PSD încă mai cred că Iliescu e erou național !?

Regele a abdicat. Adică ne-a lăsat pe mână comuniștilor și atât. Și-a păstrat viața. Trebuia, după funcție, să moară, dacă într-adevăr a semnat abdicarea cu pistolul la tâmplă, după cum se spune. După funcție, trebuia să moară. Oricum, poporul nici acum nu l-ar fi onorat. Am renunțat și la ideea de monarhie, măcar că nu suntem un popor demn și nici rege nu avem de prea multă vreme.

Revenind, nu am zi națională. Până nu primim/luăm Basarabia, una, alta, înapoi, nu putem avea zi națională. Jumătate de Moldova e vasală altora și nu ne dorim unirea că nu e propice d.p.d.v. economic. Păi?

 

Fratele meu e boschetar, eu am un apartament cu 3 camere. Așteptăm sărbătorile când are și el o garsonieră, ceva?

 

Eu oricum nu am țară aici, sunt doar călător.

Leave a comment

Filed under istorie, Jurnalism, personal, politic, scriituri