Category Archives: politic

Bătrân

Îmi aduc aminte de furtunile de vară, din copilărie. Aveau o aură aparte, mistică. Tot cerul se aduna de nori ce nu păreau prietenoși. Urmau tunetele și fulgerele din încăierarea lor. Parcă se ducea o luptă între îngerii lui Mihail și demoni. Era o priveliște minunată și cutremurătoare.

Eu alergam în casa scării. De acolo îndrăzneam să arunc o privire pe furiș. Pe vremea aceea nu aveam termopane si nu știu ce uși la intrare. Stăteam cu ușile deschise, nu ne certa nimeni că se strică arcul nu știu care sau balamalele. Aveam o pasiune bolnavă pentru furtunile de vară. Îmi era teamă de el și totuși le sfidam cu nerușinare. Cel mai adesea eram ud leoarcă. În mintea noastră, de copii, se nășteau povești despre ce se întâmplă acolo, sus.

 

Acum e subiect de știri și statistică. Doar niște militanți pentru mama natură ce se aud mai tare decât o furtună. Că am stricat pământul și de aia e așa rău. E toamnă deja, iar vijelia de duminică a fost minunată. În afara cărămizilor ce stăteau să-mi cadă în cap. Nu puteam sa nu privesc cu aceeași ochi de copil urgia de afară. Cădeau bucăți de tencuială, acoperișurile erau smulse… Haos, aș spune, dacă nu m-aș fi luptat cu filosofia. Dacă era haos, nu era nimic. Așa, a fost ceva. Ceva nenatural.

Nu aveam de gând să ies în bustul gol afară dar mi-ar fi plăcut. Uneori, ploaia mai spală si păcate. Las această satisfacție ucrainiencelor blonde, când protestează împotriva poluării. E ca și cum ți-ai turna o găleată de apă pe tine. E rece. Apoi faci focul și fierbi o găleată de apă. O torni pe tine, deci clar ești sinucigaș. Apoi te întrebi ca un nebun cu ce ai greșit?

 

Iubesc natura dezlănțuită. Nu mai ține de control sau auto-control. Ține de cât de multă grijă am avut până acum să nu ne jucăm cu limitele ei. Mă aștept la mult mai rău. Și aici vorbesc și de furtunile din mintea noastră, de ființe nesăbuite. Cu cât amatorism ne dăm statusul de “în siguranță”, comparându-ne cu cei din State.

 

Am ieșit în oraș, pe centru. Era dezastru. Niciodată nu am văzut Aradul atât de bătrân. N-a durat jumătate de oră și deja erau victime. Iar centrul era plin de grămezi de moloz. Cred că cineva a uitat să mai repare și altceva decât drumuri. Cum ar fi cei călători pe ele…

 

foto credits: on Cannibal Fairy

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare

trădează societatea, trădează-te pe tine

Societatea nu este altceva decât produsul gândirii umane. Probabil nimic nu reflectă mai bine temerile, angoasele cele mai întunecate, slăbiciunile, păcatele ființei umane.

 

Avem în noi nevoie de prietenie. Avem nevoie de oameni în jurul nostru pentru diferite scopuri. Și da, prietenia e o relație bazată pe interes, după cum afirmam într-unul din primele articole de pe blog. Am creat ideea de societate, cu toate aspectele ei, pentru a face front comun. Dar cine e dușmanul?

Împotriva cui ne luptăm împreună?

 

Am creat valori și norme, aveam legi dar le-am mărunțit în decrete. Am evitat și pedepsit pe cei ce sunt niște paraziți ai societății.Am respins unicul în favoarea comunului. În fața unei amenințări noi, societatea s-a adaptat. Am creat ceva care să ne omoare temerile. Sau să le ascundă. Sau să le ignore. Sau… Orice, numai problema de la rădăcină am rezolvat într-un fel sau altul.

 

Nu înțeleg de ce vorbim de societate ca de o entitate? Nu sunt noi, societatea? În propria noastră ipocrizie și minciună. Avem telefoane și parole peste tot, să ne simțim în siguranță. Dar tot din cauza lor suntem paranoici.

 

Nu societatea e dușmanul, ci chiar ea. Eu, tu. Sinele nostru ambiguu. Eu știu cine sunt, dar parcă m-am stricat. Și a te descoperi și a fi unic și apreciat… e prea mult. Uităm că fiecare suntem o rotiță frumoasă a unui ceas maiestuos.

 

O mică animație despre cum murim:

 

Alike short film

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, filosofie, lifeitslef, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

Statul de drept și statul de drepți

Nu am fost la vot. Am fost un personaj din Caragiale. Era plănuit să fiu dar nu era plănuit să nu mai ajung la cabina falsei libertăți. Fiindcă așa văd eu democrația. Cu o falsă libertate. Votul meu va conta când voi convinge încă 50 % să vină cu mine. Altfel e nimic.

 

Apoi, nu am ieșit în stradă. E frig. Lucrez de ceva vreme și îmi stric sănătatea destul cu asta. Partea tristă e că aproape orice muncă presupune un câștig pus deoparte pentru sănătatea ce o strici tocmai prin muncă. Nici nu am chef să ies. Să strig. Am locuri de vizitat și oameni de văzut.

Nu am timp pentru proteste. Și nici o filosofie bine pusă la punct. Așa că nu am să ies, doar ca să dea la număr sau să mă vadă cunoscuții. Am să ies când voi avea convingeri ca să nu fiu prostul care nu știe de ce a ieșit din casă.

Adevărul e că nu vreau să ies, pur și simplu și fără explicații inutile care cele de mai sus.

 

P. Țuțea a stat 13 ani în pușcărie pentru un neam de idioți. I. Rațiu a luptat până la ultima picătură de sânge ca să avem dreptul (nu obligația) să nu fim de acord cu dânsul. Și alții.

Înțeleg că e doar un protest legitim, nu o revoluție. Altfel nu ieșeau oamenii cu copii în stradă. Internetul e invadat de personaje colorate. Mă simt de parcă aș fi acolo și nu e jurnalism ce fac dânșii. Mă întreb, dacă ies și spun că nu am fost la vot, ce reacții voi primi? Că unii au dat vina pe mine pentru ieșirile lor.

Dacă ieșeam în stradă nu stăteam pe telefon. Nu făceam poze, nu filmam, nu mă lăudam. Îmi puneam o cagula și protestam. Aș fi doar un individ supărat. Manifestațiile de gen nu se fac democratic, aliniat după linii trasate de alții și cu acordul lor. Tocmai cu ei nu suntem de acord deci ar trebui să ieșim din tiparele lor.

Pe de o parte mă bucur de geniul artistic, literar și umoristic, al românului. Dar dacă aș ieși în stradă, aș ieși de supărare. Și nu aș îndrăzni să scriu texte care sună bine, poezii anti-mafie. Nu aș avea timp și nervi să mai suport 5 minute de minciună.

 

În momentul de față eu plătesc o mână de dobitoci care ies din ședință fiindcă nu au chef de discursul președintelui. Au fost aleși prin nenorocitul de vot democratic. Și nu s-a plâns nimeni că s-au furat iar voturile. Eu nu mai pot să fiu democratic cu ei. Știu că o dictatură nu e bună acum. Niciodată nu ar fi. Și nu vreau să promovez un comportament deviant doar fiindcă nu sunt de acord cu al lor (al celor de la PSD). Dar aș ieși în stradă doar să-i scot afară pe ei. Nici 5 minute nu mai vreau să le dau. Fiindcă nu merită. Și nici alții de același soi din alte partide.

Românii din stradă sunt prea de treabă. E bine că nu sparg vitrine și pereți ca minerii. E bine că nu se bat cu jandarmii, cu toate că suntem în aceeași oală. Dar cineva trebuie să scoată penalii afară din Casa noastră, care, apropo, e cea mai scumpă clădire administrativă din lume.

 

I-aș scoate la o cafea. Le-aș lua aproape toți banii. Le-aș lăsa câte un leu pentru un covrig simplu și le-aș spune că le dau și sare. Le-aș promite un leu în plus mâine, dar când mi-ar cere cafeaua, aș ieși din bar la o țigară. Fiindcă exact asta fac ei zi de zi, de mai bine de un sfert de secol.

Dar mi-e teamă să nu cumva să-mi placă și să rămân așa, crezând, ca ei, că nici pe mine nu mă găsește moartea, ca pe tatăl lor. Și mi-e teamă să nu fiu un idiot care a irosit sacrificiul de 13 ani al unui om.

 

 

 

 

PS: am râs și încă râd de glumele pe seama susținătorilor PSD (admit că e o plăcere vinovată). Dar, în final, asta e democrația. Și cei care susțin democrația dar își bat joc de ei îmi par a fi ipocriți. Bătrâni și țărani, chiar mulți tineri, proști, săraci, mici baroni locali. Apoi bogați, spălați pe creier și tot soiul. Ei au pus PSD-ul la putere.

Dar văd la TV/kf că tot așa sunt și ceilalți. Sunt oameni și oameni în ambele tabere. Rămâne de văzut ce canalii se mai agață de proteste doar ca să ajungă să facă ceea ce face Dragnea&Co. Să nu se repete furtul de la 89, când un dictator comunist a luat puterea de la un altul. La un moment dat, chiar trebuie să pornești un război ca să ai pace.

 

PPS: nu prea îmi vine să ies în stradă fiindcă mă simt la fel de penal ca cei de sus. Stați liniștiți. De câțiva ani nu mă implic activ în viața politică ci îmi văd de viața privată. Între timp am devenit un parazit pentru o societate pe care nu o doresc dar de care depind. Și nu o dată am furat când puteam să plătesc. Nu mai contează dacă muream de foame sau nu din cauza politicienilor. Se numește degradare morală. Și nu știu dacă aș mai putea sta drept pentru statul de drept… despre asta era vorba în titlu, de fapt. Dar eu deviez tot timpul.

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

Ce este democrația?

… are ceva de a face cu tineri omorându-se între ei…

 

Am dormit prost azi-noapte. Am ajuns de la lucru și sunt răcit pentru a patra săptămână. Mă trezesc după câteva ore chinuite de somn și ma duc să-mi fac analizele pentru angajare. Evident, medicul mă ceartă din cauza tensiunii. De multă vreme nu am dat de un medic care să mă certe. De parcă asta ar fi meseria sa. De ce ai probleme? Nu știu, târfă, spune-mi tu că ești medic!

 

În fine. Mă întorc în iglu și citesc câteva articole despre politică. Mă bag la somn. Tocmai m-am trezit în minte cu acel pasaj din filmul Johnny hates his gun, „what is democracy?…” ce apare într-un video-clip vechi semnat Metallica. Îmi spun, trebuie să scriu, dar parcă e prea multă politică. Aseară politică, astăzi la fel. Numai politruci în jurul meu.

 

Trump delirează și nici măcar nu e politician, ca să vedem cât suntem de slabi în a creea sisteme bazate pe principia înalte. Deloc. Oricine poate ajunge oriunde dacă se pune să calce în picioare pe cine trebuie.

La noi, PSD se declară victime, fiindcă ne-au mințit pe față. Sunt curios dacă un votant vechi de-al lor a ieșit în stradă. Dacă măcar unul s-a săturat de aceleași minciuni din 89 încoace. Penali. Ce-i drept, e lipsă de democrație să ieși în stradă fiindcă nu au ieșit hoții mai mici. Și sună a lovitură de stat mai ales că nu e prima dată. Și nu mă refer la ideea de incediu în club sau mai știu eu ce conspirații de hippioți.

Mă bucur pentru că o mână de oameni reușesc să răstoarne sentința ce a venit pentru câțiva ani în urma unui vot democratic. Mă bucur de lipsa de fair-play și politically correctness a unor oameni care, cel puțin, fac o deosebire. Că ideea că orice dobitoc poate alege viitorul altora prin numărul lor nu mă încântă.

Aș vrea să vad un alt fel de nedemocrație, dar mi-e teamă că repetăm unele greșelile din trecut. Asta dacă ajungem din minoritate în majoritate, cel mai adesea. Cum ar fi să nu mai fie unele televiziuni fiindcă nu au respectat etica profesională? Dar pentru astfel de lucruri avem nevoie de o autoritate obiectivă. Ori, noi nu mai credem în nimic astăzi.

Eu mă gândesc cum să fac 35 de ani să nu mor chiar la începutul unui eventual conflict. Prind doar al doilea val de incorporări. Sau, vorba unui film vechi despre război, nu mai bine îi trimitem pe ei, cei pe care i-am votat și care ne duc la război, în luptă?

 

Revenind la politica autohtonă, mi se pare amuzant felul în care Dragnea e indignat de moartea unui om de afaceri în închisoare. Adică au furat ca să trăiască bine atât de mult timp și niciodată nu s-au gândit că vor plăti? Chiar niciodată, nici măcar unul, nu s-a gândit că sistemul lor va deveni șubred și ei vor cădea? Din toți banii aceia furați pentru scopuri personale, case, vile, mașini, vacanțe, măcar 1% pentru închisori nu s-au gândit? Dacă eram corupt ca ei, eu îmi construiam din timp, cu tot cu legislația aferentă, încăperi VIP pentru deținuți cu fost rang politic. O piscină, ceva?

 

Și eu mă agit pentru un medic ce mă ceartă că am probleme de sănătate.

 

One

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, personal, politic, satire, scriituri, socializare

“THAT is why you and I love the drugs”*

În perioada gimnaziului m-a apucat o pasiune ce a durat multă vreme pentru mister, spiritualitate și tot ceea ce nu se vede cu ochiul de carne. Nu mi-am bătut capul cu vreun ochi masonic sau alte aberații. O cană de vin mă deschide poetic mai mult decât un grad de masonerie.

 

Citeam cu nesaț lucruri despre rituri de inițiere. De la ficțiunea lui F. Herbert la maestrul M. Eliade, la texte criptice și pasaje cu explicații din Cărțile Sfinte. Erau hrană pentru suflet.

 

Acum trăiesc într-o epocă pierdută. Legalizați marihuana fiindcă alcoolul ucide.

Ar fi fost o legalizare oarecare doar pe motiv că acum vreo 6-7 ani erau legale legalele sau etno(nu prea)-botanicele(nici măcar).

Alcoolul era medicament. Cel contrafăcut era tot medicament, doar că era otravă (pharmakon înseamnă deopotrivă leac și otravă). Termenul grec desemnează o substanță cu valori opuse, leac și otravă. Filosofia făcea diferența la dozaj și metode de prelucare. Probabil și alte elemente. Alcoolul natural, în dozaj perfect era/este medicament. A devenit otravă la abuz (intoxicație, cu toate valențele religioase ale termenului). De aceea s-au dat legi cu privire la el (de studiat istoria ginului în Londra și efectele sociale ale distileriilor ilegale și imorale ale vremii. Motiv pentru care englezoaicele sunt urâte<sic>).

 

Omul nu știe să aprecieze, iar abuzul a devenit o problemă clară. Legalizarea marijuanei ar însemna un rău în plus, nu un bine, lăsând la o parte dilemele cu privire la libertatea individuală conform căreia pot să te distrugi după cum vrei. Dacă trăiești singur pe o insulă, poate că libertatea ta nu o îngrădește pe a mea. Poate!

Oricum, legalizarea se va face când cineva (politic vorbind) va putea face o avere din asta, nu când vrea junkist-ul de rând sau dealer-ul mic. În plus, cel mai renumit consumator, B. Marley, a murit de cancer. Deci nu pare a fi tocmai un remediu, cel puțin, nu fumatul ș.a.m.d.

 

De la alcool ca remediu, ajungem la celebrele „substanțe interzise”, ca parte din mai sus menționatele rituri de trecere. Acum, sunt sau nu legale în diferite țări și sunt privite ca divertisment. Te calmezi, te recreezi etc. Nu! Sper ca niciuna să nu fie legalizată până nu-i pricepem bine rostul. Și atunci nu ar mai avea sens să ne consumăm cu dilema legal/ilegal. S-ar pune doar problema moral/imoral.

Cei de dinaintea noastră aveau acces la lumea spirituală, noi avem acces la nebunie și dezastru. Da, e bine pentru o seară, la petreceri. Dar cum rămâne cu demonii, mai apoi? Ce zici de șerpi și dragoni, de zâne și vrăjitoare, de copaci-meduze, de tramvaie porno etc?

Nu cred că avem nevoie de legalizări, ci de înțelegere. Vrei să-ți rupi capul și să-ți auzi neuronii? Fă cum crezi, dar nu-mi ține teorii că e bine pentru mine și că ar trebui să fie legale.

Pe lângă atâtea indobitociri trecute în legalitate, aștept legalizarea nihilismului, ba chiar impunerea lui prin lege. Adică să fim nuli, fără dorința de a umple golul. Las-o așa că e bine și frumos!

 

“…and that is also why I cannot give that painting back”.**

 

 

* &** Rockarolla

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare

Rollercoaster

E senzația pe care o am de fiecare dată când analizez un produs bio de pe rafturile de la… orice hyper-super-mega-market/magazin. Și nu numai.

 

Mă uit la prețuri. Produsele bio sunt mai ieftine. Am prins un magazin în Italia unde aveau produse bio de 3 ori mai scumpe decât cele normale. În România sunt mai ieftine. Nu îmi explic exact de ce. Probabil fiindcă sunt alte minciuni în alte ambalaje.

Nu am încredere în produsele bio, oricum. Ar trebui să fie mai scumpe fiindcă sunt naturale și se strică mai repede. Deci au profit redus. Ar trebui să fie mai ieftine fiindcă sunt ușor de obținut, fără atenție prea multă. Sau nu. Și așa am o vagă senzație de rollercoaster.

 

Mă gândesc că ceea ce vedem prin magazine sunt pline de cancer pentru simplul motiv că ne-am creat nevoia de a avea. Americanii poate au nevoie de consumerism. Noi, nu! Totuși, luăm produse semi-naturale, băgăm formol în ele și avem. Avem până ne săturăm. Apoi milităm pentru tot felul de idei de tipul foametei in Africa. Noi i-am adus în starea asta tot din nevoia de a avea. A avea aurul și diamantele lor, a avea sclavi etc.

Nu avem nevoie de 50 de tipuri de iaurt. Crede-mă. Mi-a luat 30 de minute să iau o prostie. Acum 20 de ani nu scria bio pe cutie. Fiindcă erau bio, se-nțelegea. Acum scrie bio și stau să mă gândesc dacă sunt mai bio sau nu decât cele obișnuite, doar că scrie bio.

 

De fapt, e doar o chestie marketing, îmi aduc aminte. Pentru cei curioși sau cei nehotărâți ca mine, vom cumpăra produsul cu numele cel mai des întâlnit/auzit.

 

Nici măcar produsele de la piață nu sunt bio, sau eco, sau etno. Cred că soluția ar fi un politician corect. Adică un bun gospodar, care să ne ajute să producem cât avem noi nevoie, iar surplusul, la export. Dar, vai, nici pe vremea voievozilor nu aveam buni gospodari, măcar că era eticheta lor preferată. Sau, cel puțin, pe vremea lui Ceușescu, asta citeai în manualele de istorie contra-făcută.

 

Ajung acasă, intru pe Fb. Paișpe mii de postări despre conspirații. Ajungi de la un bulgăre de zăpadă la o avalanșă idioată. Mă gândesc că nu e greu să spui astăzi că ești de la Anonimus sau de la ceva celulă teroristă. Eu unul, obișnuiam să fiu mason și extraterestru, dar m-au dat afară. Nu le convenea că făceam yoga dezbrăcat, adormind într-o poziție mai nefirească, după o sticlă de Tullamore Dew, prin loja lor.

 

Revenind la serios, mă doare mintea. Și legat de produse bio, și legat de conspirații, și legat de buletinele din România și de altele. Prin anii 90 apăruse o carte dubioasă. Exista o teorie care spunea că Anticristul va fi român. Probabil era o modă și prin alte țări. Am fost curios ca și copil dar nu am cumpărat-o. Mai apoi s-a dovedit a fi o fraudă. Dar oamenii voiau să creadă… în chestii. La fel văd campaniile de acum. O grămadă de oameni de bine care cad victime propriei prostii.

 

Dacă nu știi ce să alegi în viață înseamnă că ești nesigur. Nu că ești bolnav. Atât. Nu înseamnă că trebuie să iei tratament (vezi pseudo-bolile ADD, ADHD, BLA BLA ETC RA). Și nu sunteți bipolari. V-ați lăsat seduși de frumusețea de a fi bipolar. Ești slab. Ești nehotărât și ți-e lene să înveți să te controlezi. Fiindcă e mai fain să let it loose. Dacă ești homosexual, stai liniștit, ești la fel de pervers ca o curvă sau ca un afemeiat. Dar nu-mi spune că ești normal. Nu ești. Nici ei nu sunt. Eu sunt confuz în fața raftului, dar nu fac din asta o nouă specie sau o nouă orientare sexuală.

Masonii ne manipulează? Sau extratereștrii? Sau Monstrul de ceară? Păi… eu sunt Monstrul de ceară. Cel puțin așa susține nepotul meu. Te deranjează idee de biserică și Dumnezeu? Stai liniștit, BOR și Biserica Catolică nu au legătură cu Dumnezeu! Papa e un titlu idiot, de oameni, Dumnezeu a aprobat foarte rar deciziile oamenilor în Numele Lui (vezi povestea cu primul împărat al evreilor, la cerere, Saul). În final, se văd faptele lor și la cine servesc.

Ți-e teamă să nu fii manipulat dar îți place acidul. Citisem un articol interesant de pe un site pe care nu am reușit să-l verific. O teorie a conspirației care s-a dovedit a fi adevărată susține că acidul a fost folosit de către cercetători germani, prin anii 60. Experiementele au fost finanțate de către CIA și vizau controlul minții umane !? Și pe unii acidul îi face liberi!?

 

Aș cam vrea să mă dau jos din trenuleț, dar nu am parașută și nu știu exact unde am ajuns, la ce stadiu. Când eram în liceu îmi rupeam mintea cu subiecte tari. Și încercam să fiu liber (social, religios, mintal etc). Acum nu cred că aș putea dacă aș avea iar 15 ani. Oricum, am plătit și atunci un preț greu. Eram Ciudatul, doar fiindcă nu eram omul slab al generalului. Adică, oricine vrea să fie liber acum, ar face bine să se rupă de orice paradigmă. Doar că să poată să se reinventeze.

 

Confuzia mea e și datorată faptului că cea mai grea luptă a omului e să fie liber față de semeni. Și asta fără să se ducă pe pustiu, cu drac(g)ii!

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, cutume, etica, filosofie, minte, persona, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare

Despre… oameni ce nu prea țin cu polis (II)

Am un prieten anarhist. E egocentric, nu respectă autoritatea (Dumnezeu, părinți, politicieni etc), reneagă societatea și n-ar înlocui relele cu nimic decât cu bunăstarea sa individuală.

 

Cam asta ar fi o definiție a anarhismului. De la distanța sorbiturii unei guri de vin fiert, mă simt dator să nu fiu de acord.

 

La fel ca banul și prieteniile, societatea e o convenție între oameni. Puțin mai sus de astfel de tipuri de concepte sunt căsătoriile și botezul, deși și ele cad în derizoriu, ca toate celelalte, lăsate strict pe mâna omului. O convenție, un pact, o promisiune, un legământ, chiar.

Nu eu am ales organizarea pe sate și orașe, 2 lumi total diferite. Ele definesc societatea românească actuală, iar eu sunt o rotiță din mecanism. Pot alege să nu fiu, dar s-ar putea să se prăbușească sistemul pe mine din cauza asta. Și, împotriva anarhismului, ceasornicarul care va creea un nou sistem cu vechile piese și/sau cu altele noi, mă va pune deoparte. Fiindcă sunt o piesă stricată. Deci, mare grijă cum mă răzvrătesc!

 

Nu sunt anarhist. Fiindcă doresc altceva, nu doar haos în stat și societate. Haosul pe care-l doresc, în schimb, e legat de dragii noștri milițieni. Aici sunt frate cu punkist-ul, nazist-ul și bătăușul zilier. N-am nici o soluție. Mi-e scârbă de anesteziații în uniforme.

Auzi, tu!? Substanțe interzise vor. Tot timpul. Fiindcă știu ei, toți suntem fumători. Pentru replica asta, un ofițer de jandarmerie dintr-o țară ideală și-ar pierde locul de muncă. Dacă cineva l-ar fi reclamat. Dar eu sunt un laș, nu mă sacrific pentru ce, oricum, piere. (În plus, am experiență, știu că nu am nici o putere să-i fac probleme unui astfel de individ. Decât dacă sunt mai rău ca el. Știu. Pe propria piele.)

Obișnuiam să le iau apărare. Acum, că am devenit victimă, nu mai îmi pasă. Îi urăsc, dar nu am să mă consum pentru ei. Îmi va fi milă de ei în cazul unor revolte. Tot Fb-ul e plin de români supărați pe pseudo-sărbătoarea cu iz electoral de 1 Decembrie. Lumea fierbe la foc mic. Când va răbufni, forțele de ordine nu vor face față. Fiindcă sunt corupte până în măduva oaselor, de la anti-drog la poliția locală.

Apoi, amărâtul care nici nu se mai prezintă când e în goană după substanțe interzise, va fi chemat la datorie de către superiori și lăsat baltă. Atunci, micul anarhist își va rosti discursul filosofic și va spune: “Dragostea e interzisă, dar nu e o substanță. Ura, în schimb, e gratis și prinde multe forme. Ia și ține!”.

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, minte, pamflet, personal, politic, satire, scriituri