Tag Archives: aur

Ivar și Turnul Dezolării

Cu mult timp în urmă, lângă un fiord uitat de lume, trăia un fierar numit Ivar. Nevasta sa era unicul ajutor la casă. Nu aveau copii.

 

Într-o zi, un vechi zeu uitat de oameni a trecut pe lângă fierărie și i-a răpit nevasta. Ivar s-a întors de la târgul din port, de unde-și vânduse marfa, spre seară. A văzut urmele lăsate pe zăpadă și casa goală. A știut că ceva rău s-a întâmplat.

Și-a luat armele și a plecat în căutarea nevestei până a ajuns la un turn vechi de piatră, aflat pe marginea unei stânci. A intrat în turn și a urcat până la ultimul nivel. Restul turnului era pustiu. La o masă plină de cărți, în dreptul unui șemineu, stătea zeul. L-a intrebat unde este nevasta sa.

 

Zeul a răspuns că a închis-o într-o cameră și a îndreptat un deget tremurând spre o poartă. Poarta era din oțel călit, cu o mie de încuietori. I-ar fi trebuit 60 de ani să le dechidă pe toate și nici măcar un fierar priceput ca el nu ar fi putut dechide altfel poarta. Doar zeul putea să o deschidă într-o clipă. Tot ce trebuia Ivar să facă era să ia o decizie.

Zeul i-a spus lui Ivar că nevasta sa a fost blestemată de el să aibă brațe de aur și porțelan. Cum urma să iasă din cameră depindea de decizia lui Ivar. Aurul putea să ridice orice greutate, să mute orice stâncă, oricât de mare ar fi fost. Dar nu puteau să facă cel mai tandru lucru. Nu puteau să aducă un confort unui bărbat obosit. L-ar fi zdrobit. Și era un metal nobil, îndrăgit mult prin acele părți sălbatice și aproape pustii în minereuri.

Porțelanul, în schimb, era foarte fragil. Nu ar fi putut să ridice un ciocan cu el dar putea să alunge orice durere, orice oboseală, orice gând rău, într-o clipă. Atingerea sa era foarte fină, iar albul imaculat îți oferea liniște ochilor pe loc.

 

Fără să se gândească, Ivar alege brațele de porțelan. A mărturisit că și-a ales meseria de fierar, ca și tatăl său, pentru a-și întreține familia. Chiar și fără ajutor, și fără copii, nevasta lui era de ajuns în munca ce o făcea. Ar fi mai greu fără ea, dar tot s-ar descurca. El și-ar face partea ca fierar și bărbat și nevasta sa și-ar face partea ca femeie. Prefera să o vadă doar ca nevastă, ajutor potrivit în casă, nu ca un fierar cu care să lucreze cot la cot. Iar de brațele ei de porțelan ar fi avut grijă, pentru tot restul vieții, să nu mai simtă căldura forjei, să nu fie vătămate.

Zeul s-a ridicat și s-a apropiat de poartă. A șoptit ceva și s-a deschis îndată. Nevasta fierarului a ieșit imediat. Avea un braț de porțelan și unul de aur. Fierarul a strâns mânerul securii pe care o avea la el cu ură și, printre dinți, a întrebat zeul de ce l-a înșelat.

Acesta a răspuns că nu i-a oferit două variante. I-a spus că nevasta sa are brațe de aur și de porțelan. Nu i-a spus că are brațe de aur sau de porțelan. Îi prezentase situația nevestei. Viitorul ei depindea de decizia pe care urma să o ia, dar nu l-a obligat să aleagă între aur și porțelan. Putea să-i ceară să o lase acolo, sau să iasă cu vechile ei mâini, sau orice altceva. La ce bun folos e aurul și porțelanul? Amândouă brațele sunt inutile, unul e greu, celălalt e fragil. Nici unul nu se mișcă. Cum ar putea să mute stânci sau să ia durerea dacă nu are nici spirit și nici carne pe el?

 

 

Morala 1: cumpără-mi un DEX și hai să vorbim că suntem oameni.

Morala 2: nici un zeu ce umblă a lela prin zăpadă nu-ți poate limita deciziile. Doar cei ce umblă pe nori.

Morala 3: multe altele…

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, etica, filosofie, minte, personal, religie, satire, scriituri

Cine deține galeriile Roșiei Montane?

–  O privire filosofică a fenomenului, mai mult decât un demers de analiză tehnico-administrativ-politică –

 

Este lăudabil gestul românilor, într-un final. Protestele pe această temă, a Roșiei Montane, se manifestă după niște norme de bun simț. Lipsesc patetismul revoltelor din iarnă și violența ieftină. De data aceasta avem de a face cu grupuri de interes, companii care doresc să iasă în câștig financiar, asociații, mafia de tip parlamentar, ONG-uri și grupuri de oameni de rând care fraternizează.

 

Încă se pune problema manipulării. E clar, nu ne convine ca o companie străină să ne ia aurul! Nici nu ne convine să fim induși în eroare. Amintesc de campania împotriva exploatării Roșiei Montane și realitatea cruntă: personajele prezentante în bine-cunoscutul clip nu sunt ceea ce părea, la momentul respectiv. Ajungem la concluzia că totul se învârte în jurul banilor, mai puțin în cazul unor grupuri de oameni care, pur și simplu, nu vor un lac de cianuri pe teritoriul României.

 

Sanda Lungu este cel mai bun exemplu de manipulare. Doamna cu pricina n-are nici o treabă, cum s-ar zice la mine în fața blocului.

 

Mă derutează poziția BOR. Oameni ce par evlavioși (și poate chiar sunt) vorbesc de patrimoniu, de istorie și tot soiul de alte motive împotriva exploatării. Mă derutează teologia.

 

Dumnezeu a cerut poporului Său să vină la templu în sac și cenușă când erau depravați. Sărăcie lucie. Apoi le cerea să îmbrace haine scumpe și bijuterii, să impodobească Templul, fiindcă urma să se coboare printre ei și să ofere iertare. Bucuria era inclusă. Apoi le-a spus, la supărare, că El nu locuiește într-un templu făcut din piatră și lemn. De fapt, ne făcea o favoare, făcând acest lucru.

 

BOR-ul are tendința de a fi veșnic îmbrăcat de sărbătoare. Între timp, creștinul de rând moare în sărăcie. Și unii și alții se bălăcesc în ipocrizie. Cred că e timpul de sac și cenusă, nu de aur. Mă deranjează opulența unor lăcașuri de cult. Părerea lor cu privire la Roșia Montană are de suferit în viziunea mea tocmai din cauza avariției unor nume mari din BOR.

 

Am respect pentru vecinul meu, preotul din zonă, tatăl unei foste colege din gimnaziu. Îl văd des și știu ce face, în lumină. Nu cunosc ceea ce face în întuneric și cum, zi de zi, lăcașul unde slujește devine un mic regat al… opulenței. Aduc aminte: Dumnezeu prețuiște dărnicia și mila, din inimă, mai mult decât bogăția de dinafară.

Opinie BOR

 

Din proteste au de câștigat unii (despăgubiri printre altele, am auzit). Din aprobarea proiectului, tot compania minieră și unii reprezentanți ai guvernării actuale. Detalii găsiți în presă. Atenție la falsuri! (Vezi cazul Antena 3 și H.R. Patapievici –Replică H.R. Patapievici și Mircea Mihăieș)

O analiză a site-ului Da pentru Roșia Montană te face să te crucești. „70% din români susțin crearea de locuri  la Roșia Montană”. Nu se menționează după care studiu. Primele cuvinte aduc laude sistemului socialist de care încă încercăm să ne debarasăm. „70% din români” se transformă în „71% din votanții comunităților miniere”. Se vorbeste de 78% profit, când câștigul menționat în presă e la 6%.

Se pare că există niște documente referitor la statutul Roșiei Montane ca patrimoniu UNESCO. Cineva a pus bețe în roate proiectului. Nu era profitabil (n.tr informații neverificate).

 

Problema e că noi suntem o țară săracă. Nu din cauza lipsei resurselor, pe acestea le avem din plin. Din cauza lenei și a lipsei de ambiție. Din cauza unor minciuni devenite mituri. Dacă românul e bun gospodar, de ce nu suntem în stare să ne chivernisim bine propria ogradă (chivernisim – DEX)?

Din cauza celor menționate mai sus: lene, minciună, hoție etc. Toate la un loc. Din cauza manipulării și a lipsei de reacție din partea celor care trebuie să ia o decizie corectă. Din cauza amânărilor și a ascunderii/neaprobării unor documente care susțin alte decizii decât profitul personal.

 

În presă au apărut articole și opinii care susțin că e legitim să dorești aurul din Roșia Montană. Romanii pentru asta au venit. Și e adevărat.

 

Eu, personal, sunt pentru protejarea mediului. Cum nu vreau hârtii aruncate prin cameră nu vreau nici lacuri de cianuri. Locul e patrimoniu național. Degeaba este, dacă nu îl exploatăm turistic, la timp. Și nu îmi convine să murim de foame stând cu fundul pe o mină de aur. Suntem ca proștii și leneșii din poveștile autohtone din care nu am învățat nimic.

Poate pare penibil, dar situația câinilor (reamintesc cazul degenerat, de ceva vreme, despre copilul din București ucis de câini) ar putea fi rezolvată cu ceva aur cules de prin mine. La fel, banii pe care îi putem face dintr-o exploatare mai puțin judicioasă asupra mediului se pot folosi pentru problema pensionarilor, a agriculturii, turismului, drumuri publice etc. În speță, unde sunt carențe. Avem probleme grave în domeniul sănătății, nu doar în aspectele sociale.

Eu nu pot face estimări, nu am instrumente. Nici referirile din text nu sunt mai exacte. Nu știu dacă profitul exploatării de către România a Roșiei Montane ar suplini niște carențe în problema câinilor, a pensiilor, a sănătății, a pistelor de bicicliști sau a șoselelor. Nici nu pot să spun, la momentul de față, care sunt prioritățile (în afară de situația sistemului sănătății – chiar nu vreau să mor într-un spital-ghenă, dintr-o răceală banală).

Nu sunt pentru exploatarea cu cianuri dar nici pentru un muzeu al bogăției când avem nevoie de aur. Nu vreau alte biserici poleite cu aur, mămici care au nevoie de cianuri fiindcă 5-6 perechi de șosete nu sunt de ajuns, documente ascunse, profit american din prostie românească, profit românesc din protestele altora cu clipuri mincinoase, salvarea trecutului în defavoarea viitorului, intenții peste intenții și marșuri inutile.

Doresc exploatarea cu un minim de distrugere sau abandonarea proiectului. Doresc profit 100 % românesc și investiții cu cap. Fără comisioane politice. În fapt, doresc o Românie mai curată și sănătoasă pentru viitorul nostru, fie copii, fie câini. Că eu nu plec cu nimic după mine. Dacă las copii în urmă, poate vor muri pentru un ideal de genul acesta. Dacă las 16 pisici, lor nu le va păsa că dacii și romanii nu mai exploatează minele din Roșia Montană.

 

Un articol interesant de presă: Roșia Montană: un îndreptar.

Leave a comment

Filed under absurde, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare