Tag Archives: conflict

Limbaj și zei

Mă intrigă capacitatea omului de a învăța un limbaj verbal. Cunoașterea lumii începe printr-un limbaj non-verbal. De la atingeri la sunete, primele imagini, primele senzații pe limbă și în nări. Descoperi o lume materiale greu de suportat, în final.

 

Rămân în mintea ta, mirosurile din copilărie, sau lumina dintr-o odaie, din camera ei, sau o piesă ascultată undeva, pe o verandă, la malul mării, sau pe munte. Îți rămâne în minte gustul de cireșe furate sau de oribilitatea berilor băute în neștire cu băieții, cu o seară în urmă. Și limbajul ăsta, bazat pe simțuri e grosolan și mult.

Apoi vine limbajul verbal, o știință ce nu poate fi încă explicată. Și din el pornesc războaie, și din el se soluționează conflicte. Paradox al omului, parcă nu este de ajuns, parcă e prea complex și superior.

 

Comunicarea pare a fi pasaul matur către orice înțelegere sau rezolvare, dar și pricină de ură. Lipsa ei, defectele ei, dinții ei lipsă, parcă ne provoacă supărări mai mult decât orice. Umorul și discuțiile în contradictoriu, cu mintea atentă spre orice altceva din afara minții noastre, mi se par dovadă de caracter, inteșigență și deschidere. Ceea ce nu se prea spune în biserici e că până și lui Dumnezeu îi place să fie negat. Tocmai pentru că nu vrea roboți sau maimuțe în locul nostru. Noi dorim asta. El vrea căutare și mentalitate de a soluționa orice conflict.

 

Mă gândesc la cât suntem de perfizi, că până și dacă am fi zei, tot ne-am distruge pe sine și pe ceilalți în egoismul nostru necontrolat, la orice vârstă și în orice stadiu. Ce mitocănie trebuie să fie trecută în ADN-ul nostru, acum! După atâția ani de depravare. Am reușit și noi să transpunem ideea, conceptul, sublimul chiar, într-o bucată de materie. Am transpus nemateria în materie și am închis cercul. Și tot noi suntem sclavi ai cipurilor.

Am evoluat științific și tehnologic doar ca să ne îndobitocim și mai mult și am uitat de univers, cu tot ce conține. Am uitat de neantul minții noastre, de oceanele adânci și de înaltul cerurilor. Am uitat că tot exploratori neîmblânziți și neexperimentați vom fi. Că lumea se termină, dar noi, nu.

 

Chiar și dacă am fi zei, tot ne-am ucide, noi pe noi și noi pe ceilalți. N-am putea să comunicăm împreună pentru noi, ci doar pentru o vreme. E lucru mare să-ți învingi demonii și să rămâi om, măcar că și supra-omul lui Nietzsche și omul nou al lui Hristos sunt aceeași idee. Doar că ne place să interpretăm greșit și să distrugem multe.

 

Totuși, eu mai văd, un dram de altceva, ce poate schimba radical totul. Și începe în limbaj, în comunicare și toate cele ce vin după.

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, lifeitslef, minte, satire, scriituri

Bărbatul care urăşte câinii

Ştirea conform căreia o salvamontistă a fost bătută de un interlop/mafiot nu mă surprinde. Lucruri de genul ăsta se întâmplă mai tot timpul. Aradul,de exemplu, e plin de mafioţi. Ce frumos sună expresia de interlop! Cine decide care dintre ei ajung în puşcărie? Tot ei, interlopii. Au pile peste tot, doar sistemul este corupt. Mai cade un poliţist, mai un judecător. Un clan se ridică, altul iese din peisaj sau se dă la fund pentru o vreme (sau este scos, într-o oarecare măsură, din joc). E un fel de loterie de tip Game of Thrones. Cine f**e/se f**e pe (cu) cine, în limbaj de stradă.

 

La noi, am prins ceva scandaluri, nu toate au ajuns în presă. Adevărul e că indivizi de genul ăsta cam fac legea. Mi-aduc aminte de un conflict de acum câţiva ani. Eram cu sora mea prin centrul Aradului. Reuşeşte să parcheze maşina între două boliduri, în faţa unei terase. Ies la limită din maşină şi un puţoi de la o masă comentează că i-am zgâriat maşina. Soră-mea aplanează conflictul cu tact, se urcă în maşină şi parchează în altă parte. Să nu ne trezim cu ea lovită sau cu alte ameninţări. Ştia că boul respectiv se legase de mine pentru că arăt cum arăt.

În decembrie, un amic este bătut fără motiv de şmecheri. Poliţia este dezinteresată. Deviza ”Protectie şi siguranţă” (sau siguranţa e prima) e pentru cei care plătesc şi nu mă refer la contribuabili. Vă plătim salariile, jegoşilor! Nici nu mă mir că după două zile de la conflict, poliţia îl ridică pe presupusul agresor de acasă. Dacă mass-media tăcea, tăceaţi şi voi. Se pare că individul e cunoscut pentru răpirea şi agresarea unui tânăr, undeva prin 2006. Era băut, nu e el de vină. E de vină Satana, care toarnă în pahare.

 

Aproape nimic nu justifică violenţa, de orice fel. Mă gândesc şi la conflictele cu imigranţii. Este dubios că au venit tocmai în Europa, continentul cu cele mai agresive exponente de ură rasială. Să nu uităm că albii sunt (cam) criminali. Nu doar arabii/musulmanii au o istorie violentă. Vreme de sute de ani, falşi creştini au făcut exact ce fac grupările teroriste arabe astăzi. După acelaşi model. Şi, cică, arabii sunt înapoiaţi, acum. Cam sunt. Noi făceam asta acu’ 8 secole. Şi să nu uităm cum am reuşit să pornim 2 războaie mondiale. La diferenţă de vreo 25 de ani.

Nu mai vorbesc de iminentul război rusesc. Câte ţări din Estul Europei au avut de suferit din ‘91 încoace? Motive şi motive. În final, în spatele lor, se ascund ambiţiile unora. Guvernele noastre s-au implicat în primăvara arabă, şi-au consolidat puterea pe unde au prins o oportunitate. Între timp au dat naştere la paraziţi. Vorbim de acei terorişti care îşi apără interesele lovind în populaţia civilă din Europa. Nu de alta, dar eu, unul, nu am auzit de atentate la adresa unor politicieni până acum. Mă refer la ceva serios.

 

Mă dezgustă secretomania guvernelor noastre, reacţia violentă a unor arabi, atitudinea ruşilor, invazia de imigranţi care nu au loc în ţări arabe, dar au loc în Europa. E ca şi cum am găzdui mii de arabi şi i-am integra în societate, dar nu am face nimic concret pentru a relansa economia, pentru şomerii noştri. De parcă nu ar fi evident, deja, că orice fiu de sclav va deveni stăpân peste cei care i-au înrobit pe părinţii săi. Nu spun să nu fim milostivi, majoritatea celor ce fug din Siria, fug de ororile războiului. Dar e de datoria nostră să le aducem aminte că nu putem să renunţăm la noi pentru ei, la infinit.

Vor rămâne oaspeţi aici, iar noi nu suntem o nouă Sirie. Vor trebui să-şi facă viaţa aici, iar dacă le va plăcea vor rămâne. Dacă le va fi dor de casă, se vor întoarce. Dar nu vor putea să ne impună în ce să credem sau cum să credem. Trebuie să fim ospitalieri, dar vom fi muşcaţi de vipere pe care le vom creşte. Pentru că nu vrem să ne protejăm. Nu îmi plac atitudinile extreme referitor la această problemă. Eu sunt foarte strict, cu mine. Dar nu pot să am o atitudine de acest gen cu oameni pe care nu-i cunosc. Nu pot să-i primesc pe toţi cu braţele deschise, nici nu pot să-i alung violent pe toţi fiindcă unii sunt agresivi.

 

Revenind la problemele de proximitate, unde avem şi noi nişte demoni personali. Trăim într-o societate bolnavă, unde prietenii din copilărie au devenit politicieni-mafioţi. Nu vrem Moldova că nu o putem căra în spate. Se fură sub forme noi şi abia dacă mai putem face ceva pentru noi. Suntem ipocriţi, şi slabi, şi corupţi, şi plini de confuzie. Dar avem loc pentru străini. Stai la masă cu poliţişti corupţi şi nu te saturi!? Ai prieteni mafioţi şi nu te dezici la un moment dat de ei!? Înseamnă că nu suntem în stare să ne dorim ceva mai bun, ca naţie.

Eu, oricum, am ajuns la concluzia că suntem toţi curve, toţi boschetari. Acolo unde e inima mea, e acasă. Iar dacă inima mea e fericită, fără vreo minciună, înseamnă că o curvă s-a lăsat de meserie. Nu am lux, fiindcă abia mă am pe mine, dar măcar tavanul meu are mai multe stele decât un hotel din Dubai, vorba aia!

Ca om, încerc să fiu echidistant faţă de lucruri. Urăsc câinii, ăia cu cefe late, dar urăsc şi căţelele. De fapt, urăsc o lume întreagă şi mă urăsc şi pe mine ca să nu fiu ipocrit.

 

Şi nu pot să nu urăsc un hater din Oradea care împuşcă fără motiv un pui de labrador. Deh, îşi proteja copiii. Cu pistol deţinut ilegal. El în curte, câinele în stradă. Îmi apăr berea de o salvamontistă. Mai bine, îmi apăr cisterna de benzină. Intru peste arabi şi îmi pun guvernul meu. Creez haos în ţările vecine, mă amestec în treburile lor, dar nu eu am început. Trăiască ţarul! şamd…

Îmi plac pisicile (alea mari, bengaleze). Nu mă omor cu câinii, dar pe unii încep să-i urăsc…

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, istorie, Jurnalism, lifeitslef, personal, politic, satire, scriituri, socializare