Tag Archives: iarba

Iubesc abandonul

Îl iubesc în perfidia lui. Îl iubesc în monstruozitatea lui, cruntă, ca un venin cerșit de prea multe ori. Ca avort pedant și sec. Abandonul de pe vârful muntelui deopotrivă cu abandonul din largul mării sau dincolo de ceruri. Abandonul ce se cere.

 

Abandonul de cer se prea poate să fie cel mai înalt, să lași totul pentru un nimic. Apoi abandonul în fața unui univers în expansiune, finit. Un univers ce se dezintegrează nu poate fi decât frumos. Ca o reflecție de abandon a unei ființe în căderea sa din cer.

Nebunia de a te arunca cu coarda sau cu parașuta. Te lași copleșit de emoții și pierzi pentru o clipă orice rațiune. Zâmbetul de moarte primește o nouă nuanță.

 

Cât despre mine, mă gândesc cu bucurie la abandonul rece al firelor de iarbă. O vagă idee despre paradis. Un deal, un izvor ce se scurge printre fire. O senzație de răcoare și multă lumină la capătul poveștii.

Un abandon ce se împletește cu abandonul de lume, din lume. Aș vrea să nu te fi cunoscut niciodată. Să adaug neantului din mine, vagul tău de om. Aș vrea să te cunosc din nou.

 

Încerc în fiecare zi să uit și să ignor sufletele goale. Suflete ce, culmea, au mai multe nimicuri de oferit decât oricare. Veșnicul zumzet și scârțâit laș, atingerea greșită a unui muribund canceros. Ce poezie!

Mă abandonez unei muzici lăuntrice, unui destin trist. Mă așez cu grație pe idei mai înalte, dar știu că totul nu e decât un abandon pe marginea unei prăpastii. Abandonul de sine și tăcerea și liniștea ce urmează. Abandonul sinelui sieși.

 

S-ar putea să nu fie o poveste. S-ar putea să… Iubesc momentul acela în care, pur și simplu, te abandonezi în brațe.

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, etica, filosofie, minte, personal, scriituri

“THAT is why you and I love the drugs”*

În perioada gimnaziului m-a apucat o pasiune ce a durat multă vreme pentru mister, spiritualitate și tot ceea ce nu se vede cu ochiul de carne. Nu mi-am bătut capul cu vreun ochi masonic sau alte aberații. O cană de vin mă deschide poetic mai mult decât un grad de masonerie.

 

Citeam cu nesaț lucruri despre rituri de inițiere. De la ficțiunea lui F. Herbert la maestrul M. Eliade, la texte criptice și pasaje cu explicații din Cărțile Sfinte. Erau hrană pentru suflet.

 

Acum trăiesc într-o epocă pierdută. Legalizați marihuana fiindcă alcoolul ucide.

Ar fi fost o legalizare oarecare doar pe motiv că acum vreo 6-7 ani erau legale legalele sau etno(nu prea)-botanicele(nici măcar).

Alcoolul era medicament. Cel contrafăcut era tot medicament, doar că era otravă (pharmakon înseamnă deopotrivă leac și otravă). Termenul grec desemnează o substanță cu valori opuse, leac și otravă. Filosofia făcea diferența la dozaj și metode de prelucare. Probabil și alte elemente. Alcoolul natural, în dozaj perfect era/este medicament. A devenit otravă la abuz (intoxicație, cu toate valențele religioase ale termenului). De aceea s-au dat legi cu privire la el (de studiat istoria ginului în Londra și efectele sociale ale distileriilor ilegale și imorale ale vremii. Motiv pentru care englezoaicele sunt urâte<sic>).

 

Omul nu știe să aprecieze, iar abuzul a devenit o problemă clară. Legalizarea marijuanei ar însemna un rău în plus, nu un bine, lăsând la o parte dilemele cu privire la libertatea individuală conform căreia pot să te distrugi după cum vrei. Dacă trăiești singur pe o insulă, poate că libertatea ta nu o îngrădește pe a mea. Poate!

Oricum, legalizarea se va face când cineva (politic vorbind) va putea face o avere din asta, nu când vrea junkist-ul de rând sau dealer-ul mic. În plus, cel mai renumit consumator, B. Marley, a murit de cancer. Deci nu pare a fi tocmai un remediu, cel puțin, nu fumatul ș.a.m.d.

 

De la alcool ca remediu, ajungem la celebrele „substanțe interzise”, ca parte din mai sus menționatele rituri de trecere. Acum, sunt sau nu legale în diferite țări și sunt privite ca divertisment. Te calmezi, te recreezi etc. Nu! Sper ca niciuna să nu fie legalizată până nu-i pricepem bine rostul. Și atunci nu ar mai avea sens să ne consumăm cu dilema legal/ilegal. S-ar pune doar problema moral/imoral.

Cei de dinaintea noastră aveau acces la lumea spirituală, noi avem acces la nebunie și dezastru. Da, e bine pentru o seară, la petreceri. Dar cum rămâne cu demonii, mai apoi? Ce zici de șerpi și dragoni, de zâne și vrăjitoare, de copaci-meduze, de tramvaie porno etc?

Nu cred că avem nevoie de legalizări, ci de înțelegere. Vrei să-ți rupi capul și să-ți auzi neuronii? Fă cum crezi, dar nu-mi ține teorii că e bine pentru mine și că ar trebui să fie legale.

Pe lângă atâtea indobitociri trecute în legalitate, aștept legalizarea nihilismului, ba chiar impunerea lui prin lege. Adică să fim nuli, fără dorința de a umple golul. Las-o așa că e bine și frumos!

 

“…and that is also why I cannot give that painting back”.**

 

 

* &** Rockarolla

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, religie, satire, scriituri, socializare