Tag Archives: inteligenta

Despre nebunie, prostie și alte delicii

Se spune că omul inferior vorbește despre alții, îi bârfește. Despre omul mediocru se spune că vorbește despre lucruri. Omul inteligent, în schimb, vorbește despre el însuși.

 

Prin bârfă poți afla multe lucruri despre care, altfel, nu ai fi auzit. E nevoie de mult tact și finețe. Totuși, bârfa niciodată nu va fi o virtute. Practic, ucizi oameni cu cuvinte dacă esti sursa ei sau doar un simplu ascultător. Asculți și/sau transmiți mai departe, iei parte la un obicei prost.

Rareori am găsit o întrebuințare bună a bârfei și e o meserie ce te poate corupe. Am folosit bârfa altora pentru a cunoaște/recunoaște adevărata față a oamenilor din jur față de mine. Avem obiceiul să nu spunem adevărul și dacă o facem, nu oferim și suport pentru ce urmează.

Omul prost are obiceiul prost de a critica și judeca pe ceilalți din jur, de a pune într-o lumină proastă. Totuși, analiza și gândirea critică sunt caracteristici esențiale ale omului, chiar și la adresa semenilor. Nu sunt de părere că nu ar trebui să judecăm oamenii, dimpotrivă. Ar trebui să îi judecăm. Tot timpul și în detaliu. Intens. Violent. Cum, de altfel, ar trebui să facem cu noi înșine. Dacă le faci pe ambele, poate că nu vei fi doar un alt prost care judecă, ci un înțelept care știe să tacă atunci când recunoaște un om la fel de rău ca el însuși. Apoi, dacă ai o inimă, altfel decât cea de carne, s-ar putea să și întinzi o mână de ajutor.

 

Omul mediocru vorbește despre vreme și alte lucruri banale. Cu toate că nu e o virtute, e o chestiune foarte practică, de fapt. Da, e frig afară, undeva la -15°C. Ai spune că e evident. Dar uneori, mai degrabă aș începe o conversație banală cu un om banal decât o conversație ce se vrea inteligentă plecând de la un citat celebru. Urmat de alte n citate celebre. Și niciodată nu ieșim din ritual.

Omul e mediocru, nu știe sau nu poate spune altceva, din afara sferei lui intelectuale. Dar, pe de altă parte, tocmai astfel de om este mai practic decât celelalte două categorii. Nu trâiește ca prostul, strict după niște instincte primare, parcă nici măcar animale. Nu trăiește nici ca omul inteligent, sfârșit de prea multe gânduri și pierdut în complexitatea minții lui, de altfel, simple.

E frig afară. Cancer. Doar a ridicat o problemă. Mai departe, genul acesta de conversație ar trebui să instige chiar și un intelect mai mărunt să ia măsuri. Cum rezolvăm problema. Dacă aș vizita un om și, mediocru fiind, vorbesc fleacuri despre vreme, s-ar putea să ajungă la concluzia că trebuie să dea căldura mai tare. Și am făcut asta fără să-l jignesc.

 

Despre omul inteligent numai de bine. El e deasupra altora. Și eu prefer să mă fac de rușine cu povești ciudate despre mine și obiceiurile mele idioate. Fac asta ca să mă detașez de tentația de a vorbi despre alții sau despre lucruri aparent inutile. Aș vrea să spun cu modestie că mă consider un tip inteligent dar tocmai nu am făcut-o. Dacă virtutea omului inteligent e de a vorbi despre sine fără a bârfi sau a bate câmpii, păcatul lui e mândria.

Lumea omului inteligent se învârte în jurul său și nimeni nu-și dorește această minciună. Poate și de aceea, omul inteligent este adesea singuratic. E un lucru bun să eviți vorbele de ocară despre alți oameni dar nu poți să te pui pe un piedestal în numele rațiunii și să mai fii drept.

 

 

Ca să-mi înving tentația de a fi prost, mediocru sau inteligent, aleg să cunosc lucruri ca să am control. Auto-control. Vorbesc de lucruri banale fiindcă fac parte din viața noastră, dar nu îmi bat capul mai mult decât cred că este necesar. Și ca să omor din mândria celui ce cunoaște, găsesc plăcere în a mă umili cu povești ironice la adresa mea.

Consider un act de înțelepciunea, odată ce trec de la omul prost la omul inteligent, să nu renunț la ceva bun, cum ar fi simplitatea sau practicalitea unor lucruri, doar fiindcă ele vin la pachet. Prostul o fi și lăudaros, dar e tot om, iar prostia e sinonimă cu simplitatea. Exact virtutea pe care nu o mai găsesc multe minți iluminate. Sunt luat de prost, dar râdem de ne prăpădim când dezlegăm subiectul și oamenii realizează că, de fapt, încă sunt copil. Am fost numit și nebun, mai ales de către nebuni, dar și aici râd cu alții când realizăm că trebuie să-i iubim și pe nebuni, vorba unuia dintre ei. Că ar fi grav să fii și nebun și evitat fiindcă ești nebuni.

 

Iubește-ți nebunii, că alții nu o să mai ai ca ei!

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, filosofie, lifeitslef, personal, satire, scriituri