Tag Archives: ipocrizie

trădează societatea, trădează-te pe tine

Societatea nu este altceva decât produsul gândirii umane. Probabil nimic nu reflectă mai bine temerile, angoasele cele mai întunecate, slăbiciunile, păcatele ființei umane.

 

Avem în noi nevoie de prietenie. Avem nevoie de oameni în jurul nostru pentru diferite scopuri. Și da, prietenia e o relație bazată pe interes, după cum afirmam într-unul din primele articole de pe blog. Am creat ideea de societate, cu toate aspectele ei, pentru a face front comun. Dar cine e dușmanul?

Împotriva cui ne luptăm împreună?

 

Am creat valori și norme, aveam legi dar le-am mărunțit în decrete. Am evitat și pedepsit pe cei ce sunt niște paraziți ai societății.Am respins unicul în favoarea comunului. În fața unei amenințări noi, societatea s-a adaptat. Am creat ceva care să ne omoare temerile. Sau să le ascundă. Sau să le ignore. Sau… Orice, numai problema de la rădăcină am rezolvat într-un fel sau altul.

 

Nu înțeleg de ce vorbim de societate ca de o entitate? Nu sunt noi, societatea? În propria noastră ipocrizie și minciună. Avem telefoane și parole peste tot, să ne simțim în siguranță. Dar tot din cauza lor suntem paranoici.

 

Nu societatea e dușmanul, ci chiar ea. Eu, tu. Sinele nostru ambiguu. Eu știu cine sunt, dar parcă m-am stricat. Și a te descoperi și a fi unic și apreciat… e prea mult. Uităm că fiecare suntem o rotiță frumoasă a unui ceas maiestuos.

 

O mică animație despre cum murim:

 

Alike short film

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, filosofie, lifeitslef, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

Statul de drept și statul de drepți

Nu am fost la vot. Am fost un personaj din Caragiale. Era plănuit să fiu dar nu era plănuit să nu mai ajung la cabina falsei libertăți. Fiindcă așa văd eu democrația. Cu o falsă libertate. Votul meu va conta când voi convinge încă 50 % să vină cu mine. Altfel e nimic.

 

Apoi, nu am ieșit în stradă. E frig. Lucrez de ceva vreme și îmi stric sănătatea destul cu asta. Partea tristă e că aproape orice muncă presupune un câștig pus deoparte pentru sănătatea ce o strici tocmai prin muncă. Nici nu am chef să ies. Să strig. Am locuri de vizitat și oameni de văzut.

Nu am timp pentru proteste. Și nici o filosofie bine pusă la punct. Așa că nu am să ies, doar ca să dea la număr sau să mă vadă cunoscuții. Am să ies când voi avea convingeri ca să nu fiu prostul care nu știe de ce a ieșit din casă.

Adevărul e că nu vreau să ies, pur și simplu și fără explicații inutile care cele de mai sus.

 

P. Țuțea a stat 13 ani în pușcărie pentru un neam de idioți. I. Rațiu a luptat până la ultima picătură de sânge ca să avem dreptul (nu obligația) să nu fim de acord cu dânsul. Și alții.

Înțeleg că e doar un protest legitim, nu o revoluție. Altfel nu ieșeau oamenii cu copii în stradă. Internetul e invadat de personaje colorate. Mă simt de parcă aș fi acolo și nu e jurnalism ce fac dânșii. Mă întreb, dacă ies și spun că nu am fost la vot, ce reacții voi primi? Că unii au dat vina pe mine pentru ieșirile lor.

Dacă ieșeam în stradă nu stăteam pe telefon. Nu făceam poze, nu filmam, nu mă lăudam. Îmi puneam o cagula și protestam. Aș fi doar un individ supărat. Manifestațiile de gen nu se fac democratic, aliniat după linii trasate de alții și cu acordul lor. Tocmai cu ei nu suntem de acord deci ar trebui să ieșim din tiparele lor.

Pe de o parte mă bucur de geniul artistic, literar și umoristic, al românului. Dar dacă aș ieși în stradă, aș ieși de supărare. Și nu aș îndrăzni să scriu texte care sună bine, poezii anti-mafie. Nu aș avea timp și nervi să mai suport 5 minute de minciună.

 

În momentul de față eu plătesc o mână de dobitoci care ies din ședință fiindcă nu au chef de discursul președintelui. Au fost aleși prin nenorocitul de vot democratic. Și nu s-a plâns nimeni că s-au furat iar voturile. Eu nu mai pot să fiu democratic cu ei. Știu că o dictatură nu e bună acum. Niciodată nu ar fi. Și nu vreau să promovez un comportament deviant doar fiindcă nu sunt de acord cu al lor (al celor de la PSD). Dar aș ieși în stradă doar să-i scot afară pe ei. Nici 5 minute nu mai vreau să le dau. Fiindcă nu merită. Și nici alții de același soi din alte partide.

Românii din stradă sunt prea de treabă. E bine că nu sparg vitrine și pereți ca minerii. E bine că nu se bat cu jandarmii, cu toate că suntem în aceeași oală. Dar cineva trebuie să scoată penalii afară din Casa noastră, care, apropo, e cea mai scumpă clădire administrativă din lume.

 

I-aș scoate la o cafea. Le-aș lua aproape toți banii. Le-aș lăsa câte un leu pentru un covrig simplu și le-aș spune că le dau și sare. Le-aș promite un leu în plus mâine, dar când mi-ar cere cafeaua, aș ieși din bar la o țigară. Fiindcă exact asta fac ei zi de zi, de mai bine de un sfert de secol.

Dar mi-e teamă să nu cumva să-mi placă și să rămân așa, crezând, ca ei, că nici pe mine nu mă găsește moartea, ca pe tatăl lor. Și mi-e teamă să nu fiu un idiot care a irosit sacrificiul de 13 ani al unui om.

 

 

 

 

PS: am râs și încă râd de glumele pe seama susținătorilor PSD (admit că e o plăcere vinovată). Dar, în final, asta e democrația. Și cei care susțin democrația dar își bat joc de ei îmi par a fi ipocriți. Bătrâni și țărani, chiar mulți tineri, proști, săraci, mici baroni locali. Apoi bogați, spălați pe creier și tot soiul. Ei au pus PSD-ul la putere.

Dar văd la TV/kf că tot așa sunt și ceilalți. Sunt oameni și oameni în ambele tabere. Rămâne de văzut ce canalii se mai agață de proteste doar ca să ajungă să facă ceea ce face Dragnea&Co. Să nu se repete furtul de la 89, când un dictator comunist a luat puterea de la un altul. La un moment dat, chiar trebuie să pornești un război ca să ai pace.

 

PPS: nu prea îmi vine să ies în stradă fiindcă mă simt la fel de penal ca cei de sus. Stați liniștiți. De câțiva ani nu mă implic activ în viața politică ci îmi văd de viața privată. Între timp am devenit un parazit pentru o societate pe care nu o doresc dar de care depind. Și nu o dată am furat când puteam să plătesc. Nu mai contează dacă muream de foame sau nu din cauza politicienilor. Se numește degradare morală. Și nu știu dacă aș mai putea sta drept pentru statul de drept… despre asta era vorba în titlu, de fapt. Dar eu deviez tot timpul.

Leave a comment

Filed under absurde, filosofie, istorie, Jurnalism, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare

Vreau să fii tu!

Urăsc ipocrizia. Și, ori de câte ori am ocazia, voi face apel la propria ipocrizie. Mă voi face de râs, poate de rușine, mă voi scăpa de ea. Sunt ipocrit fiindcă aleg subiecte de reproș când eu sunt de râs, sau atac persoane, și mai puțin idei rele, când îmi scriu textul din prima, fără rescrieri, corecturi. Și mi se pare natural, scrisul din prima, fără corectură.

 

Legat de ultimul subiect, e o dilema, poate, metafizică: să scriu din prima, cu greșeli evidente sau să scriu corect, corectat, răscitit și reorganizat? E un produs pe care ar trebui să-l vând ca fiind bun, dacă nu perfect. Nu vând mizerii, măcar că nu cer nimic de valoare materială pentru el. De fapt, ofer un produs de valoare spirituală și culturală pe gratis. Problemă de deontologie. Dar, pe de altă parte, sunt eu, mă ofer pe mine când scriu, ofer un dar din mine, și l-aș prefera natural, cu greșeli.

Darul acesta trebuie să fie bun, îmi spun, și ambalat corect. Nu rescriu textele din lene, ceea ce e un defect nu o greșeală umană, iertabilă. Să-mi fie cu iertare pentru puriști li filosofi, limbajul sărac și ambiguu.

 

Revin la problema de esență. Vreau să fii tu!

 

Astăzi, ție, cititorule, îți spun, știu mai multe decât crezi despre tine. Ești un om întemnițat, sau un fost pușcăriaș, o adolescentă naivă și rebelă, un homosexual jegos sau un fost bulangiu, o curvă in devenire sau o fostă prostituată. Ești un om redescoperit de religie sau de spiritualitate falsă, un guraliv și un ignorant sau un lepros, un hoț sau un depravat, un mincinos sau o lepădătură fără principii. Și îmi trec fețe cu zecile prin minte.

Pentru fiecare am ceva de spus. Pentru fata, măcar că nu e una, cu părul vopsit ca și deathbell din Skyrim, pentru bărboșii din munți sau din munți de gunoi, pentru bărboșii de la colț sau de la terase, pentru copiii proști de pe stradă sau de la birt, am ceva urât de spus. Viața ta ascunsă nu e icognito pentru mine. Te-am simțit, amice, ani la rând, și când m-ai trădat, și când m-ai mințit. Nu am avut curaj să-ți spun că ești fals. Dacă aveam, mă urai, nu mă mai citeai și eu eram mulțumit de mine. Și ceva mai singur. Oricum sunt singur fiindcă vreau să vă alung pe unii. Și am să fac asta.

Am să rămân cu ăia mai praf, mai proști, mai stricați. Așa aleg!

 

Am o listă nedefinită în minte cu cine e la dreapta și cine e la stânga. Mâine se va schimba, poimâine la fel. Cândva voi muri și nici nu contează cine rămâne la dreapta sau la stânga. Contează permutările.

 

Da, spun lucruri pe față fiindcă sunt beat, dar uite că mi-am înfrânt lenea să citesc și să rescriu. Sau poate mint. Sau poate pur și simplu am decis să scriu și măcar așa e mai bine decât nimic, fiindcă trebuia să scriu de mult. Și, încă, nu le spun pe față să vă jignesc.

 

Vreau să te regăsești dacă te-ai pierdut, să te găsești dacă nu ai facut-o niciodată, și să nu-ți fie teamă să fii cineva, cine ești. Nu e scopul nimănui să fie pe placul altora. Uite, îți dau un exemplu, știam cât de praf e fosta mea iubită. Nu am scuipat pe ea, mai ales că știam că alții au făcut-o. Și merita. Și acum mai aflu cât e de zdreanță, până unde mergea prostia ei. Și de ce era veșnic panicată. Un exemplu clasic de vedetă porno minoră. Înțelegeți ce vreți! I-am oferit altceva și am cules aceeași mizerie. Sper să fie ultima oară. Și nu vreau răzbunare fiindcă știu că deja nu doarme bine. Dar măcar de mi-ar fi recunoscut, de mi-ar fi spus. Puteam să iau și o prostituată, de prostituată.

Dar am tremurat ca un copil, m-am ferit ca un adolescent. Am zis să nu rănesc, ca un gentleman, să nu fiu rău, ca un îndrăcit, măcar un pic mai bun (nu, zău!), să nu fiu afurisit. Nu e degeaba. Eu sunt bine.

 

Și am în minte iubite, și prieteni, și neamuri, și nimeni nu trece de mine. Toți sunt slabi și cu gura mare că sunt tari.

 

Dar sunteți slabi, măcar tăceți, măcar că eu nu vă calc in picioare visele de depravați. Că poate unele sunt ceva mai mult decât praf și pulbere de stele.

 

 

De aş avea hainele împodobite ale cerului

Cusute cu rază de soare şi de argint,

Albastrele, ştersele şi negrele haine

Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii,

Aş întinde hainele sub picioarele tale;

Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;

Mi-am întins visele sub picioarele tale.

Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele.

 

W. B. Yeats

Leave a comment

Filed under absurde, etica, filosofie, lifeitslef, personal, satire, scriituri