Tag Archives: razboi

Ce este democrația?

… are ceva de a face cu tineri omorându-se între ei…

 

Am dormit prost azi-noapte. Am ajuns de la lucru și sunt răcit pentru a patra săptămână. Mă trezesc după câteva ore chinuite de somn și ma duc să-mi fac analizele pentru angajare. Evident, medicul mă ceartă din cauza tensiunii. De multă vreme nu am dat de un medic care să mă certe. De parcă asta ar fi meseria sa. De ce ai probleme? Nu știu, târfă, spune-mi tu că ești medic!

 

În fine. Mă întorc în iglu și citesc câteva articole despre politică. Mă bag la somn. Tocmai m-am trezit în minte cu acel pasaj din filmul Johnny hates his gun, „what is democracy?…” ce apare într-un video-clip vechi semnat Metallica. Îmi spun, trebuie să scriu, dar parcă e prea multă politică. Aseară politică, astăzi la fel. Numai politruci în jurul meu.

 

Trump delirează și nici măcar nu e politician, ca să vedem cât suntem de slabi în a creea sisteme bazate pe principia înalte. Deloc. Oricine poate ajunge oriunde dacă se pune să calce în picioare pe cine trebuie.

La noi, PSD se declară victime, fiindcă ne-au mințit pe față. Sunt curios dacă un votant vechi de-al lor a ieșit în stradă. Dacă măcar unul s-a săturat de aceleași minciuni din 89 încoace. Penali. Ce-i drept, e lipsă de democrație să ieși în stradă fiindcă nu au ieșit hoții mai mici. Și sună a lovitură de stat mai ales că nu e prima dată. Și nu mă refer la ideea de incediu în club sau mai știu eu ce conspirații de hippioți.

Mă bucur pentru că o mână de oameni reușesc să răstoarne sentința ce a venit pentru câțiva ani în urma unui vot democratic. Mă bucur de lipsa de fair-play și politically correctness a unor oameni care, cel puțin, fac o deosebire. Că ideea că orice dobitoc poate alege viitorul altora prin numărul lor nu mă încântă.

Aș vrea să vad un alt fel de nedemocrație, dar mi-e teamă că repetăm unele greșelile din trecut. Asta dacă ajungem din minoritate în majoritate, cel mai adesea. Cum ar fi să nu mai fie unele televiziuni fiindcă nu au respectat etica profesională? Dar pentru astfel de lucruri avem nevoie de o autoritate obiectivă. Ori, noi nu mai credem în nimic astăzi.

Eu mă gândesc cum să fac 35 de ani să nu mor chiar la începutul unui eventual conflict. Prind doar al doilea val de incorporări. Sau, vorba unui film vechi despre război, nu mai bine îi trimitem pe ei, cei pe care i-am votat și care ne duc la război, în luptă?

 

Revenind la politica autohtonă, mi se pare amuzant felul în care Dragnea e indignat de moartea unui om de afaceri în închisoare. Adică au furat ca să trăiască bine atât de mult timp și niciodată nu s-au gândit că vor plăti? Chiar niciodată, nici măcar unul, nu s-a gândit că sistemul lor va deveni șubred și ei vor cădea? Din toți banii aceia furați pentru scopuri personale, case, vile, mașini, vacanțe, măcar 1% pentru închisori nu s-au gândit? Dacă eram corupt ca ei, eu îmi construiam din timp, cu tot cu legislația aferentă, încăperi VIP pentru deținuți cu fost rang politic. O piscină, ceva?

 

Și eu mă agit pentru un medic ce mă ceartă că am probleme de sănătate.

 

One

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, Jurnalism, personal, politic, satire, scriituri, socializare

Cica mergem la razboi…

De câteva luni mi-e o lene teribilă. De fapt, de vreo 30 de ani mi-e tot lene. Recunosc fiindcă îmi place adevărul. E frumos, e crud, e violent şi dureros, e murdar, e bine, e tot ceea ce unele persoane nu vor fi niciodată.

 

În urmă cu o lună plec din ţară. Sunt chemat în ţara Canaanului(cam asta e Italia pentru unii români; pe lângă faptul că vezi cactuşi de 2-3 metri, crescuţi în sălbăticie) pentru o slujbă bună. Lucrurile merg prost, iar mâinile mele fine de artist suferă. Acum îmi pare rău că am fost leneş, din nou. Altfel eram boemul de bine ce trebuia să fiu, nu boemul de rău ce pierde vremea. M-aş duce în centrul Romei cu o pancartă pe care să scrie adevărul: “Will work for money“. Altfel, n-aş lucra deloc. Contrar unor opinii teologice, munca e un blestem (citiţi Geneza).

Aş lucra de foame, de prieteni, de bere, de ceva care să fie al meu, pe truda mea, de orgoliu, de demnitate. Adică aş lucra pentru bani şi nimic altceva. Fiindcă altceva este absurd, este distrugerea spiritului, este o mare pierdere. Singura excepţie e pentru artişti sau, pur şi simplu, pentru cei care câştigă bani din hobby-uri. Dar şi ei lucrează cu plăcere, nu din plăcere. Altfel ar fi mult prea crunt. Ce ziceam? Ah, nu sunt boemul ce trebuia să fiu, adică să trăiesc din ceea ce produce mintea mea. Deci lenea ucide şi ea, ca şi munca.

 

În ţară am scăpat de un proces penal. M-am trezit cu un dosar la 5 luni după incident. Bravo garda! Prostia mea că nu mi-am apărat iubita impulsivă(fostă) într-un mod decent, adică demn de trecutul meu de 30 de ani non-violent fizic. Am prieteni care se bat tot timpul si nu sunt ameninţaţi cu puşcăria. Eu am supărat un individ recunoscut în lumea interlopă. Rezultatul e un dosar bine făcut, pentru 2 pumni cică mă lua Interpolul şi mă ducea acasă. De ce? Sunt curios cum ar fi fost dacă victima chiar stătea o zi în spital. Nu a stat. În schimb şi-a făcut un dosar blană. Fiindcă eu sunt un nimeni, iar el are relaţii. Pe lângă 2 salarii neplătite m-am ales cu o altă sumă frumuşică pe minus(ador limbajul de interlopi). Decât cheltuielile pentru tratament, fără alte daune. Să-ţi fie de bine.

 

Cică în Anglia aş avea mai multe şanse. Am condiţii bune şi sunt ajutat să-mi găsesc de lucru. Dar, cică, Anglia e cucerită de străini, nu de cei europeni. Iar Italia pare a fi prima ţintă pentru ISIS. Apoi, în Franţa, umorul e exagerat şi (răs)plătit pe nedrept.

 

Aş vrea să fiu mai concret dar nu mă lasă ego-ul. Hai că nu e greu să citeşti printre rânduri! Deci, nu dom’le Mândruţă, nu mă bag la recrutări.

 

Ţara mea nu FACE nimic pentru mine, nici nu a făcut. Nu îmi asigură un loc de muncă, plătesc ca un câine fiindcă e coruptă, îmi sfâşie demnitatea, prea mulţi oameni sunt de… rahat. Dacă am greşit, eu plătesc, dar nu un preţ umflat. Ca simplu cetăţean plătesc oricum şi pentru ceilalţi care greşesc. Diferenţa e că eu fur o găină de foame, iar ei fură din tată în fiu. E bine, dar e târziu, că unii demnitari stau în puşcării(fie şi de lux, tot pe banii bugetarilor). Şi mai am motive să nu mă apăr cum vor ei, cei pe care i-am ales.

N-aş muri pentru ea, dar, totuşi, e ţara mea. Dar n-aş muri pentru obsesiile unor oameni care nu sunt mai diferiţi decât mine. Mai degrabă m-aş lupta pentru dreptul meu de a nu fi luat cu sila în războaie inutile. Şi cum singurul război just e cel în care te aperi…

Leave a comment

Filed under absurde, etica, filosofie, personal, politic, religie, scriituri