Al doilea Mare Război a început fiindcă oameni mari, morali, disciplinați, nu au luat atitudine. Au vorbit, au discutat, dar nu au făcut nimic concret care să oprească din fașă un evident flagel. Nu vorbesc despre excepții.
Aceștia erau oameni buni, atât cât poate să fie un om numit bun. Nu au acționat ferm și împreună. Și răul s-a dezlănțuit. Am în minte boieria lui Churchill care a avut un rol cheie în a riposta când lucrurile mergeau rău, într-un final. Un gentleman în toată puterea cuvântului acționând moral. Tot ce scriu pare iluzoriu, mincinos, efemer. Dar nu pot să nu remarc un rol puternic, jucat bine în istoria ciclică a ororilor umane.
Păcatul oamenilor de bine a fost pasivitatea în fața răului. Au stat și au privit e imaginea prezentată public. Adevărul e firesc ușor diferit. Puținii care chiar s-au împotrivit, în Germania, au plătit scurt. Repede.
Analogia o fac cu educația copilului. Nu sunt de acord cu violența, dar o palmă bine plasată și la timp, poate salva omenirea de un psihopat cocoloșit și protejat de mic. S-ar spune acum că psihopații au suferit traume în copilărie, nu au fost protejați. De aceea sunt așa. Adevărul, elementul principal în dezvoltarea lor este abuzul. Dar tot exagerare este și lipsa unei pedepse fizice. E corecție, nu drum la spital. Omul de bine nu găsește plăcere în pedepsire, dar lipsa unei pedepse pe măsură (omul este mic) e interpretată ca un totul e permis. Vom avea un nou soi de psihopați, cei protejați atunci când au spintecat o pisică în fața blocului de curiozitate.
Răul se propagă. O palmă își are rostul ei. Altfel va fi legea pumnului. Două principii sunt importante: fermitate și compasiunea (pentru copil, nu pentru altceva). Aș adăuga și principiul echilibrului: mila, nu cheia de 28.
stereologabsurd 