Monthly Archives: April 2016

Analog

“Cum definești libertatea?”

Spune multe despre tine, dar nu te face liber.

A defini pare, uneori, o închisoare. Dar o descriere cu acuratețe pare eliberare. Pare, fiindcă vorbim de etern, vorbim și de o lume ce piere, în care până și ideile sunt efemere. Sunt și gânduri de oameni, doar.

Un pește este limitat de marginile râului. Se mișcă aproape perfect în mediul său, atât cât e. Un lup sprintează fără frâu, totuși e limitat de marginile pământului. Sunt aceleași margini. Păsările cerului par a fi cele mai libere, dar niciuna nu atinge adâncurile oceanelor.

O broască țestoasă este prea lenesă pe firele de iarbă, dar ajunge mai departe decât un ghepard, și totuși, nici ea nu cucerește văzduhul.

Noi, în schimb, o facem. Suntem peste tot. Dar cât de liberi putem fi când nu putem descifra taina propriei ființe. Și, probabil, aici ar fi libertatea noastră, a oamenilor. În noi, înscrisă ca o lege. Așa că fii lege mai întâi, ca să fii liber. Pentru că mai apoi nu vei mai fi lege, fiindcă ești deja liber.

Advertisements

Leave a comment

Filed under filosofie, personal, scriituri

Pegas și învierea morților la români

M-am bucurat în 2012 că cineva, într-un final, s-a hotărât să relanseze un brand vechi pe piața românească. În copilărie am avut șansa de a folosi bicicleta fratelui meu, un Pegas clasic, cu șa. Habar nu aveam atunci cât de mare era ideea pe care mă urcam. Era roșie. Toată ziua „meșterea” la ea. De altfel, a fost bicicleta pe care am învățat să pedalez, în curtea casei de la țară.

 

În 2012 am vrut să am bicicleta mea. M-am ales cu un Pegas verde, modelul Stradă 1, verde. Vara respectivă am devenit cunoscut în tot Aradul ca tipul cu tatuaje și Pegas. Am dat o grămadă de bani și eram foarte încântat de aspect. Din păcate era singurul lucru bun din toată afacerea.

 

Citisem pe Internet că nu-și merită banii, valoarea ei fiind undeva la 800-900 de lei. Piesele erau slabe, aduse de prin Taiwan, dacă nu mă înșel. După 3 ani și jumătate se pare că nu am irosit 100 de euro, ci pe toți 300. Îmi făcusem o părere rea despre model în mai puțin de o lună. Acum sunt ferm convins că nu se merită. Găsesc cruiser-e la 300 de lei pe piață, second-hand.

 

Cam așa arată bicicleta după aproape 4 ani:

  • pedalele au fost schimbate. S-au rupt în a doua iarnă de la frig și utilizare
  • apărătoare de la lanț e ruptă, un plastic slab
  • sezutul e rupt și ruginit, iar buretele e tocit, de parcă nici nu ar fi
  • anvelopa de pe spate am schimbat-o în primele săptămâni, fiind de foarte proastă calitate. Mi-am luat un Maxxis. Cea de pe față, originală, e praf acum
  • piciorul nu a fost niciodată funcțional, material slab. Bicicleta se răsturna pur și simplu
  • sudurile au fost prost făcute, iar vopseaua de proastă calitate. În concluzie, toate îmbinările sunt pline de puncte de rugină. Astăzi am observat. Mă aștept să cedeze cât de curând.
  • Toate șuruburile, piulițele și alte cele sunt ruginite. De altfel, după prima ploaie, la trei săptămâni de achiziție, bicicleta scârțâia
  • Schimbătorul de viteze pe butuc a cedat în primele două săptămâni. Am purtat un set de imbusuri la mine pentru multe luni, dar nu am mai reușit să mai strâng ceva la ea. Am recurs la alte metode, ca să nu rămân fără schimbător
  • Apărătorile sunt prea scurte sau amplasate prost
  • Frânele sunt de proastă calitate
  • Am primit bicicleta prin curier pe jumătate asamblată. În momentul în care am pus cheia și imbusul pe ea, am pierdut garanția, conform contractului

 

Multe alte probleme s-au mai ivit pe parcurs. Nici nu vreau să mă gândesc. Am văzut modelele ce au apărut mai apoi. Arată ceva mai bine. Din câte am înțeles, sunt piese mult mai bune pe ele. Eu am avut norocul să fiu prea entuziast. Era și un moment în care mă bucuram de brandurile românești. Dar nu toate sunt bune ca și ciocolata cu rom.

 

Concluzia… am spus acest lucru din primele săptămâni la zeci de arădeni care m-au oprit pe stradă: Nu cumpăra Pegas! Nu se merită!

Leave a comment

Filed under lifeitslef, personal, scriituri, socializare

De ce iubim berile? // pseudo-tratat de apologie

Nu sunt multe lucruri, dintre cele materiale, mai bune decât berea. Apologia berii a început, pentru mine, cu ceva mai bine de 15 ani în urmă. Eram copil, așa că nu puteam să mă omor. Savuram, pur și simplu, o bere.

 

 

Se întâmpla în zilele calde de luni, la țară. Era zi de piață și mă vedeam cu toată lumea. Pe la amiază ne retrăgeam într-un local și îmi comandam o Silva, blondă. Ceream întotdeauna un pahar. Urma adevăratul delir.

 

Apoi au urmat maimuțăielile de oameni mari. Joci fotbal, bei o bere la sec. Te duci la un film la o cafea, bagi o bere. Stai în fața blocului și joci table, scoți o bere. Nu mai am chef să-mi amintesc cum a chemat o vecină poliția fiindcă jucam table în fața blocului. Berea era radler, 1,5 % alcool, nu tocmai cel mai mare delict. In fine

Iarbă verde=bere.

Orice se cam termina cu berea. Acum  m-am stricat și beau bere la pet fiindcă nu am bani. Ciudat că-i spune bere la pet. Cam asta e, o mizerie, nici măcar reciclabilă.

 

Anul trecut, oamenii ardeau într-un club. Eu plecasem în Italia fiindcă spuneam că nu-mi pasă de naționalism. M-am întors fiindcă mi-a fost dor. Iar acum mi-e dor de berea la draft din localurile italienești, de berea artizanală, de berea AIA bună. Fiindcă, în țară nu îmi permit să mai caut bere bună. Ursus e cam slabă.

 

Îmi aduc aminte de Arbema. Nu știu de ce au oprit producția și cum de a murit fabrica, dar berea aia era genială. Avea gust de bere, nu curvăsăria de azi. În ultimii ani am trecut de la Arbema, Silva și Ursus (în 2000 chiar era bere) la Stella Artois. Poate cea mai bună bere la sticlă, „ever.” Au început să o producă în țară, adio bere de import. A mai murit o stea.

 

Nici nu mă miră, lumea e pe dos, berile sunt calde și femeile reci.

 

Revenind la dilemă: Nu știu, îmi place berea!

Leave a comment

Filed under absurde, cafenele, filosofie, personal, pub, pub-uri, scriituri