Monthly Archives: November 2016

Discuții familiale

Familia e mai importantă decât prietenii. Am auzit vorba asta din gura unui părinte. Apoi am auzit-o din gura unui amic. Și a unui cunoscut. Chiar și unii prieteni au spus-o. Dacă în familie o aud în certuri, cu prietenii a fost la beții.

 

Cel mai rău a fost să o aud în momente triste. Omul, cu o față supărată, îmi spune că tot familia rămâne pe primul loc. Apoi vin și prietenii. Adevărul e că, da, familia e prima, acolo, fie pe patul de moarte, fie de ziua ta. Dar să nu uităm că totul a început cu o prietenie.

Părinții mei au fost prieteni când s-au cunoscut. Nu s-au născut așa, părinți ai mei. Tatăl meu și-a pus prietenii pe locul doi și și-a luat nevastă, o prietenă. Și ce prieteni avea! Și ce viață au dus până în acei ani! La fel au făcut și ei. Și au rămas prieteni.

Asta e familia pe care o las în urmă, într-un fel sau altul. Mai departe ține de alegerile mele cu ce prietenă îmi fac familie. Dacă mă scuz, ca și o fostă iubită, că familia e mai importantă decât o relație și că prieteniile nu durează, noi nu am fi fost, eu nu aș fi. Iar acum nu mai sunt pentru că sunt un fost.

 

E destul de simplu. Ai o familie care e pe primul loc. Apoi ai prieteni. La un moment dat lași acea familie, fiindcă nu mai poți fi un copil. Îți iei cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă și faci o familie, nouă. Ceilalți rămân prieteni, dacă vreți asta.

Familia e mai importantă decât prietenii, dar prieteniile stau la baza ei, o hrănesc. În final, oamenii decid ce fel de legături aleg să dezvolte. Eu, unul, m-am săturat, doar, să aud asta ca pe o scuză pentru prietenii de rahat.

Advertisements

1 Comment

Filed under cutume, etica, filosofie, lifeitslef, personal, scriituri, socializare

Cei 7 ani de acasă (plus cei trei, ce doisprezece și ceilalți trei, plus cei doi și încă doi…)

Sincer, vorbele din bătrâni nu prea mi-au plăcut. Mi s-au părut demodate, greșite, oarbe, de-a dreptul. O vreme am acceptat câteva, apoi m-am scârbit și de ele. Niciodată nu erau de ajuns. Nu știu dacă au fost vreodată bune sau doar au rămas blocate în era lor. Dar, acum, pentru mine nu mai înseamnă mai nimic.

 

Nici nu vreau să mă gândesc la vorba cu cei 7 ani de acasă. Eu am stat 5. Primii 5 ani din viață au însemnat o educație dublă, de la părinți și bunici. Apoi am mers la grădiniță, despre care auzisem. Pe lângă educația de acasă (de la oraș) și de la țară, am primit și educație de grădiniță. Era prin 1990.

Apoi am mers la școală. Am schimbat grădinița cu școala primară. Făceam educație civică și tot felul. Educația mea creștea. Nu eram doar eu, acasă, uneori cu părinți și frați, alteori singur sau în combinații. Libertatea mea creștea odată cu cunoașterea. Apoi am aflat că libertatea mea va fi limitată de a altora. Mai târziu am crescut suficient cât să intru în societate. Eram matur.

Am stat 18 ani acasă și am primit și alte lecții de viață, nu doar cele de la părinți. Apoi am mers la facultate și la muncă. Altfel de educație. Aveam 26 de când am plecat de acasă la a doua facultate. După a doua facultate m-am întors și am tot plecat până în ziua de azi. Am muncit ca un câine și am încercat să fur orice pot, de la înțelepciune, la meserie și la batoane de ciocolată.

 

Astăzi mă opresc din educație și realizez că am primit mult de la părinți. Și de la societate. Când am devenit bărbat m-am hotărât să tai din educația proastă și să-mi fiu propria lege. Cum ar trebui să fie orice bărbat decent. Ceea ce am și făcut. Undeva pe la 14 ani, ca în vremurile tribale. Nu, nu devii bărbat în armată. În armată se leagă boii la căruță, nu se fac rituri de trecere la maturitate.

Am fost supărat fiindcă nu mi s-au oferit 7 ani de acasă prea sănătoși, am zis eu atunci. A trecut ceva vreme până să realizez că profesorii mei și-au făcut treaba. Mai departe, era datoria mea să-i cinstesc, continuându-mi creșterea. Ceea ce fac eu cu mintea mea mă deosebește și mă face unic în lumea asta. Cu puținul de la părinți, și de la prieteni și cunoscuți, și de la șefi, și de la oricine altcineva, mi-am făcut bagajele pentru călătoria asta. Și este destul.

 

Și atunci mă întreb, de unde vorba cu cei 7 ani de acasă? Cine mai are timp să stea 7 ani acasă, când până și simpla educație părintească poate dura liniștit 18 ani? Are să-mi fie milă de bătrânul pe care poate nu-l voi respecta pe stradă. Îmi va scoate ochii cu cei 7 ani de acasă, iar eu îi voi pune ochi cu o viață întreagă de acasă, unde acasă are 5 biliarde de stele, iar noi nu suntem decât călători de la un dormitor la altul.

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, Uncategorized

Making monsters great again!

Când Hitler a preluat puterea în Germania, a venit cu o ofertă greu de refuzat. Poporul german era supărat după înfrângerea din Primul Război Mondial. Erau cu moralul la pământ, dar dornici să se ridice din nou. Să nu mai vorbim de problemele economice și influența politică la acele vremuri. Le-a oferit ceva ce-și doreau prea mult. O cale către bunăstare și mândria de a ajunge acolo.

Un întreg popor a văzut în Hitler un om care să-i ridice și să-i facă mari din nou. Problema e că atunci când un lider politic promite ceva unui om, fratelui său nu îi promite nimic. În plus, îi creează un sentiment de nesiguranță. TOCMAI fiindcă nu suntem egali, nici măcar ca frați. Suntem diferiți, chiar unici, așa cum am fost învățați de mii de ani.

Unii au privit dincolo de spectacol și au văzut că oamenii sunt luați pe sus de trupele speciale, în mijlocul nopții. Fiindcă au spus ceva pe timpul zilei, sau sunt evrei, sau sunt comuniști, sau, sau… Dacă îi oferi o putere și mai mare unui monstru, îți va devora la capacitate și mai mare. Și știm ce a urmat. Cei care nu l-au urmat, au protestat, au fugit și/sau au suferit pedepse, la rândul lor.

 

Cu Trump lucrurile stau altfel. Nu cred că va porni un război mondial. Nici nu va lua decizii împotriva vreunei minorități. Va face ca președinte ceea ce a făcut și până acum, spectacol. Poate își va ridica un turn, poate va simula o luptă de wrestling, poate va arunca cu bani unde e nevoie, fiincă are de unde și motive să se afișeze. Dar nu va lansa bombe nucleare asupra Europei dacă se cere. Și nici nu cred că se va război cu Putin, din moment ce sunt prieteni. Cu Hillary era altfel.

Să nu uităm că în timp ce Hitler era un dement, rusul Stalin era un ucigaș cu sânge rece la scală mondială. Acum avem un bufon, adică un degenerat mai mic și un (alt) ucigaș cu sânge rece. Ultimul e mai inteligent, mai puternic fizic, mai șmecher, mai influent. Și în plus denigrează pe bune dreptate Occidentul. Nu ai cum să nu-i dai dreptate lui Putin în zilele astea, chiar dacă-l urăști! Eu, unul, încerc să urăsc comunismul rusesc deodată cu politicul și mentalitatea Occidentului. Între două rele pur și simplu nu se mai merită să alegi.

 

Când un politician ne face o promisiune, trebuie să ne gândim că bunăstarea unuia înseamnă decăderea altuia. Nimeni nu ia de la bogați și dă la săraci și mai face și politică. Se ia de la fraieri și se dă la orbi și tot așa. Nu suntem egali. Dimpotrivă, suntem unici. Idealul era să ne respectăm așa, nu să ne mințim într-un fel sau altul.

Le oferi drepturi homosexualilor? Vrei și căsătorie pe motiv că heterosexualii au dat greș? Vom ajunge ca la GAP, în Londra, unde homosexualii sunt privilegiați fără limită, iar heterosexualii sunt discriminați. Căsătoria va deveni doar un statut social, un contract cu multe clauze de ordin financiar, totul bazat pe profit mârșav. Nu un legământ unde cuvântul spus este cuvântul dat. Pentru orice fel de sexualitate.

Le oferi drepturi negrilor (afro-americanilor) pe motiv că sunt victime? Au fost. Acum mulți sunt mai rasiști decât europenii. Conceptul de Founding Fathers este una din cele mai mari aberații. Or fi fost founding fathers pentru societatea actuală, dar să nu uităm de una mult mai interesantă pe care au distrus-o din teamă.

Le oferi drepturi țiganilor din România? Sunt egalii noștrii în societate, de ceva vreme. Ba mai mult, s-au descurcat mai bine ca românii. Au case  și averi mai mari, păcat că nu știu nici cât românii să le gospodărească. Încă au rămas la stadiul de paraziți, lipsiți de prea mult bun simț. În final, sunt oameni și oameni, și printre ei.

 

Cred că idealul era să facem pace, noi între noi, nu să dăm drepturi și șanse unui om sau unui grup de oameni, măcar că e evident că nu sunt destul puternici să dețină vreo putere.

Leave a comment

Filed under cultura, etica, events, filosofie, istorie, minte, personal, politic, satire, scriituri, socializare