De câteva luni mi-e o lene teribilă. De fapt, de vreo 30 de ani mi-e tot lene. Recunosc fiindcă îmi place adevărul. E frumos, e crud, e violent şi dureros, e murdar, e bine, e tot ceea ce unele persoane nu vor fi niciodată.
În urmă cu o lună plec din ţară. Sunt chemat în ţara Canaanului(cam asta e Italia pentru unii români; pe lângă faptul că vezi cactuşi de 2-3 metri, crescuţi în sălbăticie) pentru o slujbă bună. Lucrurile merg prost, iar mâinile mele fine de artist suferă. Acum îmi pare rău că am fost leneş, din nou. Altfel eram boemul de bine ce trebuia să fiu, nu boemul de rău ce pierde vremea. M-aş duce în centrul Romei cu o pancartă pe care să scrie adevărul: “Will work for money“. Altfel, n-aş lucra deloc. Contrar unor opinii teologice, munca e un blestem (citiţi Geneza).
Aş lucra de foame, de prieteni, de bere, de ceva care să fie al meu, pe truda mea, de orgoliu, de demnitate. Adică aş lucra pentru bani şi nimic altceva. Fiindcă altceva este absurd, este distrugerea spiritului, este o mare pierdere. Singura excepţie e pentru artişti sau, pur şi simplu, pentru cei care câştigă bani din hobby-uri. Dar şi ei lucrează cu plăcere, nu din plăcere. Altfel ar fi mult prea crunt. Ce ziceam? Ah, nu sunt boemul ce trebuia să fiu, adică să trăiesc din ceea ce produce mintea mea. Deci lenea ucide şi ea, ca şi munca.
În ţară am scăpat de un proces penal. M-am trezit cu un dosar la 5 luni după incident. Bravo garda! Prostia mea că nu mi-am apărat iubita impulsivă(fostă) într-un mod decent, adică demn de trecutul meu de 30 de ani non-violent fizic. Am prieteni care se bat tot timpul si nu sunt ameninţaţi cu puşcăria. Eu am supărat un individ recunoscut în lumea interlopă. Rezultatul e un dosar bine făcut, pentru 2 pumni cică mă lua Interpolul şi mă ducea acasă. De ce? Sunt curios cum ar fi fost dacă victima chiar stătea o zi în spital. Nu a stat. În schimb şi-a făcut un dosar blană. Fiindcă eu sunt un nimeni, iar el are relaţii. Pe lângă 2 salarii neplătite m-am ales cu o altă sumă frumuşică pe minus(ador limbajul de interlopi). Decât cheltuielile pentru tratament, fără alte daune. Să-ţi fie de bine.
Cică în Anglia aş avea mai multe şanse. Am condiţii bune şi sunt ajutat să-mi găsesc de lucru. Dar, cică, Anglia e cucerită de străini, nu de cei europeni. Iar Italia pare a fi prima ţintă pentru ISIS. Apoi, în Franţa, umorul e exagerat şi (răs)plătit pe nedrept.
Aş vrea să fiu mai concret dar nu mă lasă ego-ul. Hai că nu e greu să citeşti printre rânduri! Deci, nu dom’le Mândruţă, nu mă bag la recrutări.
Ţara mea nu FACE nimic pentru mine, nici nu a făcut. Nu îmi asigură un loc de muncă, plătesc ca un câine fiindcă e coruptă, îmi sfâşie demnitatea, prea mulţi oameni sunt de… rahat. Dacă am greşit, eu plătesc, dar nu un preţ umflat. Ca simplu cetăţean plătesc oricum şi pentru ceilalţi care greşesc. Diferenţa e că eu fur o găină de foame, iar ei fură din tată în fiu. E bine, dar e târziu, că unii demnitari stau în puşcării(fie şi de lux, tot pe banii bugetarilor). Şi mai am motive să nu mă apăr cum vor ei, cei pe care i-am ales.
N-aş muri pentru ea, dar, totuşi, e ţara mea. Dar n-aş muri pentru obsesiile unor oameni care nu sunt mai diferiţi decât mine. Mai degrabă m-aş lupta pentru dreptul meu de a nu fi luat cu sila în războaie inutile. Şi cum singurul război just e cel în care te aperi…
stereologabsurd 