Rar s-a mai întâlnit o nație atât de bleagă și de sictirită ca și cea a românilor în Europa. Vorbim de o Europă veche sau mai degrabă învechită. Istoric vorbind, am avut zeci și sute de triburi și nații de tot felul care s-au mișcat pe teritoriul său, mutând pioni pe tablă, schimbând moduri de gândire politic și reînnoind mersul lumii. Văd harta continentului în culori și nuanțe de popoare care s-au mutat unele pe altele, s-au dislocat unele pe altele ba chiar s-au șters de pe fața pământului și nu mă refer nici la hoardele lui Attila, nici la triburile dace din primele secole, în mod anume.
În ziua de azi, statutul politic și economic al continentului pare o nălucă. E un dat cu mii de ani în cârcă fără nici un viitor. Lumea a mers mai departe, după cum ar spune un cunoscut romancier horror. Europa a îmbătrânit. Avem un secol ce a vrut să dovedească moartea Divinului ca o fundație pentru noul secol din care aproape s-a scurs un sfert, secol ce încearcă noi redescoperiri și în cele spirituale.
Dar politic vorbind, și atingând și economicul, situația actuală europeană cere reforme, care în sine par a fi ruperi brutale de matcă. Reformele par a fi operații medicale grele în care se taie și se aruncă, în speranța (credința, sic!) că ceva va mai putea crește, nou și sănătos. Uniunea învață, deși are un început copilăresc de timid, încă. Și cât de șubredă pare.
La noi în țară, situația reformelor e critică nu pentru că existența lor ar fi un semnal critic prin sine ci situația e critică pentru că ele nu sunt și dacă sunt, sunt schizoide. Perioada 1996-2000 e evidentă acum analiștilor. Politicienii de atunci au încercat niște soluții drastice pentru că cineva a greșit crunt înainte de 89, iar alții au făcut scrum totul între 1990 și 1996.
Cine se mai încumetă să propună o reformă, una care să dureze și să fie organică, să se schimbe în funcție de provocări? Cine să mai gândească un program atât de complex de redresare națională, în timp, nu brusc și să suporte consecințele politice? Omul de rând e dezbinat de drepturile unor lezați emoțional sau de recenzia unui episod de umor de slabă calitate, umor denumit bășcălie, atât de tipic plebei. Cine vrea să se schimbe dur, brutal, cu sfâșieri nocturne, terori zilnice și de durată când ne putem plânge de milă? Asta îi!
E nevoie de curaj și de vizionari care să îndure ce e mai rău din partea votanților ca să ridicăm nația din prăbușirea ei continuă. Adevărul e că ne băgăm bețe în roate singuri. Harnici, harnici, dar fiecare în ograda lui. Aruncăm gunoaiele la vecini, în poieni, pe margine de drum sau pur și simplu le dosim pe undeva.
Ah, și e nevoie de transparență.
stereologabsurd 