Antigelul și supărarea nenaturală

Știți gagicilea alea cu același tip de sprâncene? Au aceeași formă vopsită, tatuată, uniform gletuită.

 

De la 12 ani la 50 de ani, toate adoptă același principiu (pseudo-)estetic de parcă ar fi un absolut din altă dimensiune. E nenatural, nepractic și banal. Nu exprimă nimic altceva decât un viitor de plastic.

 

Apoi e tencuiala clasică. Tone de gips, și glet, și var. Să nu se vadă că ești femeie. Dar să se creadă asta. Să stea femeia în cutia ei că nu are mintea liberă. Să creadă că e mai de dorit un ideal mincinos decât un ten natural, fie el și problematic, cu riduri, cu gropi, așa cum e el, de fapt.

La fel e cu genele. Trebuie să fie dese. Nu sunt? Punem gene false, ca după două-trei sesiuni să nu mai rămână nimic nici din cele naturale. Ca la bărbați gelul. Vrei să-ți ascunzi un eventual defect? Calviția prematură e soluția. Tone de gel aruncate zilnic, să fii sigur că nu mai ieși din casă. Totul pentru un moment de glorie când oricum nu te-a băgat nimeni în seamă.

Apoi avem renumitul acid hialuronic. Care oricum e eliminat în 10 săptămâni. Și trebuie iar să dai jde sute de euro. Un individ dubios a făcut mii de euro într-o zi la salonul de deasupra barului unde lucrez??!? Vedeam în curte doar rățuște. Nu știa niciuna să facă mac mac.

 

Ei! Imaginează-ți toate astea pe chipul unei tinere la 8 dimineața! În ultimele zile din Noiembrie. M-a pufnit râsul în fața evidentului. Tot antigelul ăsta de pe fața ei nu o ajuta cu nimic. Nu avea față, ci o grimasă a exasperării înnăscute. Ceea ce eu văd ca banal, nici măcar frumusețe, era un spectacol, pentru 2-3 secunde. Tortură fină numită minciună, frigul o preschimba într-o formă hilară a propriei temeri.

Ce zici de niște creme hidratante când ajungi acasă? Sau ce ar ajuta într-un mod mai aproape de natural pe o astfel de vreme. Ca antigelul și toată tencuiala nu rezistă la extremele naturii…

Banc cu polițiști

De câți polițiști este nevoie pentru a se face dreptate?

Niciunul fiindcă toți sunt proști.

 

Cu ani în urmă am avut un accident. M-a lovit un tip cu mașina. Nu mai intru în detalii despre comunistul de la secție. Îmi aduce aminte de fostul administrator de bloc, ce punea semințe la colțuri, să vadă dacă părinții mei fac curat pe scară.

Vulpea bătrână și securistă mi-a dat amendă fiindcă am trecut ilegal strada, în altă parte, cu 5 minute înainte de accident. Că și-a dat seama că am avut același traseu ca toată lumea prin zona respectivă.

Picioarele mele erau aproape rupte. Mersi!

 

Când mi-a lovit un camion sau jeep (o mașină înaltă) mașina în parcare, și am mers la secție să dau declarație, eu eram criminalul, că de ce fac asta în astfel de mod. Nici astăzi nu s-a găsit vinovatul. Erau destule probe. Și atunci am fost luat la bani mărunți fiindcă ofițerii nu dau teste de logică.

 

Un prieten a rămas fără dinți în urma unei altercații. Sun la 112. Explic situația și… mi se cere să îl dau la telefon. Aaa!? Am sunat eu fiindcă el nu putea vorbi!? Logica? Undeva? Orice fel de logică?

Apoi trimite un echipaj tânăr și inutil, proști din băncile școlii. Că ei nu fac ture cu mașina, nu sunt taxi. Lasă că îi caut eu și rezolv. Că nu îți plătesc eu salariul și benzina.

 

De curând mi s-a furat geaca, portofelul cu toate actele și ceva bani. Mă duc a doua zi la sediul mare de miliție. Nu e de competența lor fiindcă furtul a avut loc pe tren. Să încerc la poliția transport feroviar din gara Timișoarei.

Acolo nu sunt binevenit. Că de ce nu am venit atunci? La ora 1 noaptea, in Noiembrie? Am 24 de ore la dispoziție, din câte știu eu, să raportez furtul. Vin când am chef în cele 24 de ore. Voiam să merg acasă. Îmi era puțin frig. Hue hue. În final, după ce sunt tratat ca un criminal, mi se spune că se rezolvă. Nu se poate. Să merg în Aradul Nou fiindcă nu e jurisdicția lor. Asta doar fiindcă am presupus că hoții sunt din Vinga. Mersi, așa chel și cu barbă, pari incredibil de prost ca toată tagma ta. O seara bună!

 

E incredibil ce legi idioate avem. Pază și protecție, zic ei. La tarabele cu cuțite și paralizante. Proximitate? Să nu își ia **** de la vecinii din capătul satului, doar din cartier. Siguranță? Pentru unii. Cât de puțină curiozitate și interes pentru cetățeanul de rând? De ce? E doar un job! Ce atâta agitație?

Da! 16 ani de când tot am treaba cu ei ca victimă și nu am fost tratat ca atare. Doar abjecții și logică precară. Și când te gândești că o amică foarte proastă voia să se înscrie la poliție… Asta după ce mi-a furat 500 de lei din portofel și înainte de ai găsi al doilea job în trei ani.

Nu mă miră ca toate leprele ajung pe secție (cu mici excepții, sunt oameni cărora le-ar sta bine în uniformă, dar sunt prea deștepți și buni la altceva). Măcar știm unde este culmea prostiei, pe zone.

Ah, nu am menționat secția nr. 2 din sat, sau băieții în civil, sau prostituatele de la mine, din colțul blocului. Țipete, urlete inutile, amenzi nelegale, indiferență, jegmănie. Tot ce se poate unei tagme de idioți și prosti. Am mai povestit eu cu alte ocazii. Bine că nu am fost la proteste. Sigur mă vânau ca pe tâlhari.

Arhitecturi ale nimicului

Înainte erau linii și forme alese, o matematică aproape sacră. Se ridicau semețe, cu fundații pe măsura grandoarei pe care o invocau. Stăteau ca demoni care să măsoare timpul și trecerea noastră prin el. Dar ele erau timpul și dincolo de el, căci rămâneau neschimbate și niciodată la fel.

 

Răceala și căldura lor nu mai e. Nici timpul, nici noi noi. Au rămas doar demonii. Au rămas doar străzi mânjite cu ceva piese hilare. E arhitectura morbidă, desprinsă din lucrările lui H. Bosch. Nu. Lucrările acelea sunt maiestuoase, cu toate hidoșeniile lor.

 

Arhitectura noastră e doar morbid, grotesc, grosolan, urât, infam, inutil. Orașele-devenite-industriale erau ținta disprețului unor artiști. Estetica îi îndemna să condamne decadența arhitecturii. Cât de oribile erau turnurile fabricilor. Ce peisaj anost.

 

Acum, străzile noastre sunt la fel, o arhitectură al unui iad ce se conturează tot mai bine. Viitorul arată oribil. Nu mai sunt linii plăcute, flori și sfere făcute cu măiestrie, coloane infinite, mansarde ale poeților și beciuri ale vinurilor. Doar forme fără sens și putreziciunea.

 

Deși,

mă întreb eu,

oare când am terminat să scriu despre clădiri

și

de unde am început să vorbesc, de fapt, despre oameni?

Despre mine….