Cred că cel mai important aspect în educația unui copil, nu un solitar garant totuși, ar fi pura observație.
Ce îi place copilului? La ce este bun? Ce înclinații are?
Trebuie încurajat să facă, să spună, să gândească activ. Viața e în mișcare, statica e pentru momentele de repaos. Din păcate nu avem menirea de a trăi în meditație continuă, în contemplare fără sfârșit.
Copilul trebuie încurajat să îndrăznească, să ajungă singur să se cunoască și să poată fi liber.
Investește (timp), nu frânge aripi! Căci viața sboară!
Citesc ocazional, mai degrabă titluri de știri decât știrile în sine, despre tot soiul de oameni celebri și contemporani și despre cât de preocupați sunt ei ca reprezentanți de seamă să vorbească despre bolile mintale. Să nu ne înțelegem greșit, prea puțini dintre ei studiază într-un fel sau altul problema, cât sunt direct afectați de ea. Sunt victime.
Parte a unei industrii care afectează cel mai mult psihicul omului, entertaining-ul (cinematografie, muzică și altele) distruge omul ca să îl vândă ca pe un produs de consum larg. Este costul plătit de fiecare vedetă recunoscut mai degrabă ca un pact cu diavolul. Nu ai viață personală, nu ai intimitate, nu ai dreptul la odihnă sau statutul de nevinovat și, adesea, nu ai o părere, o viziune, o filosofie. Nu ai scuză pentru ceea ce ești. Promovezi tot soiul de lucruri pe care nu le trăiești, spui ce trebuie spus și faci orice ca să rămâi acolo. Sau ești pus la zid. Pentru a fi fresh, trebuie să ieși în decor, dar până și aceea e regizat.
Kanye West, un personaj neinteresant pentru mine, este modelul perfect astăzi. Și-a exprimat niște opinii ciudate pentru statutul său, nimic nou. Dar reacțiile sunt de preț. Oamenii sunt dezamăgiți. Așa și ar trebui. Kanye nu a fost niciodată un exemplu de urmat. Face parte din showbiz. Face parte din tagma oamenilor spălați pe creier care ajută pe alții să manipuleze masele de fani. Vinde. Vinde mult. Vinde tot felul.
În primul rând, omul e dezaxat, are probleme mintale. Face parte dintr-o industrie care asta face. Asta spuneam la începutul discursului meu. Se vinde prostie și mizerie. Muzica nu mai e artă, teatrul nu înseamnă nimic, moda e pură fantezie reciclată, filmul nu mai spune nimic… Omul Kanye e victimă. A cedat psihic live și nu o dată. Lumea a râs și a făcut povești/meme-uri cu el.
Ipocrizia unor astfel de actori pe scena vieții publice, oameni care spun un lucru și cohorte de fani care visează ceea ce spun, victime ale propriilor decizii proaste si altele, ipocrizia aceasta este evidentă. Soluția pentru Kanye si ceilalți e să iasă de acolo. Unii actori au făcut-o. Și-au vândut vilele cu 24 de dormitoare cumpărate după un apogeu al carierei, au renunțat la agent și se îngrașă în tihnă, acasă, pe ale continente.
Cine spune că este reprezentant al oamenilor ce suferă de boli mintale dar încă mai fac parte din industrie este ipocrit. Dar dacă iese și caută vindecare pe bune, intră în anonimat. Camarilla hollywoodiană se apără. Îi șterge de pe lista… vedetelor.
Ce ziceți de marile companii/corporații? Cât de ușor s-au dezis unele de K.W. când a început să spună niște adevăruri. Personal, nu sunt de acord cu toate declarațiile din ultimii ani. Feriți-vă de omul ce nu mai are nimic de pierdut. Căci s-ar putea să pornească o revoltă și, în nebunia sa, să vă ia la dans.
Și marile companii sunt în spatele campaniilor fals-umanitare, dar cât de ușor întorc spatele celor care le sunt imagine. Să nu cumva să piardă milioane de dolari sau euro. Că exact de ultimii angajați, cei mai de jos, le pasă lor. Că ei sunt dați afară primii. Să nu uităm cu cât îi plătesc pe copiii care lucrează pentru ei. Cât de fals e spectacolul lumii, cu moda, cu fotbal, cu cinematografe (apropo, Teambuilding e un film slab. Pur și simplu), cu bâlciuri, cu festivaluri! Cât de ipocrit e totul!
Prea multe decizii ce țin de bunul mers al lucrurilor, în general, sunt luate ca urmare a unor polemici de tip ”gura mare, minte îngustă”. Și cum prostia se ia, corupe, influențează, grupuri, asociații și tot felul se formează ca atare. Bunăoară multele și elevatele păreri despre sănătate…
După zeci de ani cercetări, oamenii de știință au ajuns la o concluzie logică cu privire la tratamentele de tipul vaccin. Au stabilit niște protocoale de siguranță pentru orice antidot, în anumite limite, au stabilit niște timpi pentru observații și câte și mai câte. Pandemia nu tocmai nouă de SARS(-COV2) nu a ținut cont de protocoalele vechi. Mass media ne spunea ca timpul ne presează. Oameni de știință declarau că inovațiile tehnologice ne permit să nu mai așteptăm 1-2-3 ani.
Apoi, ni s-a spus ca până și banalul paracetamol poate avea 2 pagini de contraindicații. Dar ce e virusul care a omorât și chinuit prea mulți oameni și ce sunt bolile tratate cu paracetamol? Nu tocmai noul din vechiul virus SARS e ceea ce ne-a intrigat, chiar speriat la început? De mass media nu știa să prezinte altceva ca știre. Unele trusturi nu ieșeau din legea știrii de tip ”șoc, șoc, groază, groază”. De răceli și gripe nu ne mai e teamă decât dacă durează prea mult și sunt violente. Dar virusul acesta ne-a dezbinat ca multe altele atât de ușor.
Aș spune că e logic sa te vaccinezi, e decizia corectă pentru zilele noastre în cazuri asemănătoare. Dar au sărit peste etape importante din protocoale gândite de cei de dinaintea noastră. Au mizat pe vaccin (tratament preventiv) și până și presa a ignorat importanța tratamentelor pentru cei care sunt deja bolnavi, măcar că apăruseră câteva (2-3), chiar eficiente, la un moment dat.
După 2 doze de vaccin și probleme cu alergiile, unei persoane din familie i s-a agravat starea și a făcut o formă cruntă de astm bronșic. Tratamentul (un vaccin) costă 2000 de euro. La pensie, asigurarea de stat e o gură de aer. Vorbim de ani grei de muncă. Asigura 90% din preț. La 2 doze de Pfizer, trupul meu dă semne de probleme ce țin de circulația sângelui. Mă bucur că membri din familia mea nu au făcut vaccinul.
Frica, mai degrabă decât logica, m-au convins să mă încred în oameni pripiți. Iar acum se știe că cele 2 pagini de contraindicații pentru Pfizer nu sunt glumă. Protocoalele erau de siguranță. Dar ne-am grăbit și unii și alții să ne facem soclu și să strigăm tare despre ce avem mai mult în cap, într-un loc mare și spațios ca o vilă de influencer numită Prostie, părerea.
E foarte dificil să tragic o concluzie logică și coerentă cu privire la tot ceea ce se întâmplă în jur. Virusul există, nu se știe cum a ajuns viral, la propriu și la mass-media. Există, afectează pe cei slabi sau slăbiți. E mai grav în vest decât în est șamd
E ciudat cum oamenii pot să creadă că în 2020 un virus poate fi activat prin unde (4, 5G, indiferent). Pare scenariu SF, dar e doar o problemă de timp până vom avea acces la alte informații cu privire la cum funcționează lumea în deplinătatea ei. Mecanismele ei încă ne joacă feste. Și am învățat multe doar ca să ne întoarcem la mai vechea filosofie ce spune că nu știm (mai) nimic.
Eu am început abia acum să înțeleg unele concepte despre Divinitate, acum, când sunt atât de departe de sacralitatea pe care o doream cu 15 ani în urmă.
Ciudat, am ajuns să mă întreb cine sunt dacii liberi tocmai acum. Cine sunt oamenii aceia care fac dreptate dar nu o fac legal într-un sistem corupt și bolnav în care principalii actori sunt politicienii și mafia, iar cei secundari, noi toți? Și puțini, acei spectatori/actori care au de spus cel mai mult și de făcut cel mai mult cu privire la această problemă. Or fi niște hippioți, dacopați cu adevărat sau doar niște oameni care vor păduri fără derapajele filosofice tipice unor oameni care încearcă să reînvie ceva mort?
E era reinventărilor mintale, ideatice, abnegației, nici măcar a nopții minții că măcar aceea ar fi odihnită. Nu mai sunt bărbat ci sunt ce vreau eu, ceea ce decid eu prin libertatea de ființă vie universală! E era gândurilor moarte în esența lor. Eu sunt dac, eu mă simt femeie, eu mă declar antiteist, eu sunt, fără diplomă, fără certificat, eu sunt universul. Apoi mori și ești la fel de prost ca toți strămoșii tăi. Ce bine că e pământul plat și Dumnezeu fraier că altfel… cine te ținea în viață.
Revenind la cele sfinte, în lipsa unei sacralități pierdute sau în nevoie de reîntoarcere la ceea ce am căutat și pierdut, cred că discuțiile la bere ar trebui să se refere la cezari și atât. Cele sfinte nu se spun, se împărtășesc, se strigă pe străzi, se șoptesc în taină, în locurile ascunse, se hrănesc în singuratate și se scuipă larg, cu gura deschisă ca șeol peste marea moartă.
Revenind la primul subiect, cezarii, nu poți trage concluzii decât dacă ești o persoană analitică la modul intens. Să cauți, să vorbești, să investighezi. Care e treaba cu virusul acesta? Veșnica intrebare: crezi în el? Apoi urmată de: Știi tu pe cineva? Da, știu. Știu că a fost infectat și s-a infectat. Știu că altul a murit. Asta, dacă poți fi sigur 100% că testele indica SARS-COV2 și nu o răceală sau o gripă, după cum spun alții.
E pandemie. E un virus care nici măcar nu sună a ciuma neagră, care nu lovea pe cei slabi ci pe oricine. Trebuie să ne protejăm. De aceea avem un minister al sănătății. Să pună știința în aplicare. Altfel spus, să se ofere omului de rând protecție fiabilă, apoi celor mari. Nici măcar. Avem măști, cele mai proaste, cumpărate la suprapreț sau ieftine dar achiziționate en gros. Calitatea e îndoielnică. Nu sunt măști pentru uz medical. Oricum sunt pentru o singură utilizare, trebuie purtată după anumite reguli până în 4 ore. O poartă, în schimb, președintele țării. Iar în mass-media se anunță că rezistă la mai multe spălări și nu își pierde eficiența. Normal, pentru că este cea mai puțin eficientă în caz de pandemie. Ce să și piardă, la o eficiență de poate 10% (e notată cu 90%, dar nu acoperă etanș căile de acces pentru viruși)?
Cezarii noștri, protectorii noștri, nu știu ce fac. Habar nu au să se protejeze pe ei. Și nici măcar nu se sinchisesc să o facă. Se vede tot în mass-media. Legile nu sunt pentru oameni ci pentru dobitoace, de aceea se revoltă românii, care, se știe, nu sunt cele mai inteligente minți dintre cele oricum îndrăcite.
Iar colegii lor într-ale protecției cetății, milițienii, sunt cea mai proastă speță de oameni de la noi. Gândirea lor critică lipsește cu desăvârșire, că școală nu prea au. Un singur exemplu elocvent de la mine din sat, nici o secție de poliție nu s-a mobilizat să ofere măști (măcar că sunt aproape inutile) în loc de amenzi. Nu! De când li s-a cerut, agenții umblă în haită să vâneze, mare parte, oameni amărâți, care, ce-i drept, ar avea nevoie de puțină educație.
Nu mai vorbim (în detaliu) despre sistemul medical. Ca la prima zăpadă, autoritățile au rămas luate prin surprindere de valul doi anunțat tot de către ei în primăvară. Exact, începe în octombrie, dacă îmi bine aduc aminte. Iar despre cadrele medicale… e ciudat că cei drepți, puțini, care au refuzat să ia mită ca să nu lase oamenii să moară trag acum cot la cot cu cei care și-au vândut sufletul în trecut pentru 10 lei sau 1000 de euro.
De corporații, la fel. Sunt ajutate să reziste în virtutea faptului că au mișcat la un moment dat sume de bani, ca să vadă vulgul ce politician de succes este cutare, măcar că aveau bani și relații să facă lucruri mari cât piramidele din Egipt. Și omul de rând, omul mic este lăsat să se descurce de vreo 30 de ani. Ba, mai mult, i se pun și bețe în roate.
Viitorul sună bine, mai ales în faliment. Discrepanța se va adânci. Dar aveți grijă pe cine privați de educație, voi cei bogați, căci odinioară, plebea decapita regi!
“NU mă duc la vot fiindcă toți sunt la fel!”. O idee pe care o îmbrățișez nu cu mult drag. Și am motivele mele să fiu suspicios față de oameni. E vorba de votul meu de încredere, la urma urmei, pe care nu-l mai dau nici unor vechi prieteni, deveniți doar cunoscuți, măcar că acum un an încă ne dușmăneam.
Unii încă se agață de idealismul democrației. Eu nu mai pot. Omul prost alege în concordanță cu ceea ce are în cap. La fel și cel inteligent. Și nu e un garant că nu se înșeală, primul sau ultimul.
Iar mi se vor lăuda prietenii virtuali, puțini, că merg la vot. Iar vor acuza pe cei care nu fac astfel, fără să se gândească puțin că, totuși, acel vot poate fi pentru PSD. Ceea ce e un dezastru. Adică doar acolo dracul e pe față. Mi se va spune că unii au murit pt dreptul meu la vot. Dragilor, am și eu credințe. Nu le scuip altora chiar așa. Diferă de ale voastre. Exact asta îmi permite libertatea democratică. Pot să merg sau să nu merg la vot. Pot să votez un rău ascuns, unul pe față sau pot să sper că un om și echipa lui vor învinge sistemul.
Aici este problema: sistemul! Voi încerca să merg la vot. Am șanse dacă nu mă îmbăt înainte. Altfel…
Am în cap imaginea unui om care poate schimba fața Aradului, oraș momentan mort. Dau un exemplu: sunt 5 localuri pe care le frecventez. Lucrez într-unul din ele. E o mică fabrică de bani. Cele 5 localuri se vor cu personalitate. Cam ștearsă. Toate 5. În rest ai localuri cu caracter strict comercial, lipsite total de personalitate. Ce recomand unui amic din Timișoara? Evident, nu!?
La fel este și în alte domenii. Alt exemplu: cultura. Avem o mână de oameni care se ocupă de proiecții de filme. Se chinuie. Rar intervine în discuțiile lor cineva din exterior. Parcă au bisericuța lor. Pentru că nu știm să participăm activ la reînvierea orașului. În orice aspect.
Cică suntem o familie, s-a văzut în pandemie, în comparație cu Timișoara. Nu, nu suntem. Ne mâncăm între noi pentru 3 lei, ne bârfim și săpăm pentru un statut de rahat între rahați. Acceptăm și trăim cot la cot cu corupția. La masă cu milițianul stă interlopul cu renume.
Idealismul meu a murit cu ani în urmă. Din cadavrul său s-a născut un perfecționism crunt, haotic, ipocrit. Dar asta nu mă face să tac. Luptele mele personale sunt altă poveste. Despre ele, conștientizarea propriei mizerii, iertare sau nu, nou început sau repetăm, principii și bețe, voi scrie pe viitor. Și despre minunatele povești din industria ospitalității arădene. Cu tâlc, cu răbdare, cu mintea deschisă, să devin eu, în primul rând, un om de bine.
Revin. Acceptăm un sistem bolnav dar vrem să nu mai fim mințiți și înșelați. E simplu. Că tot făceam referire la domeniul în care activez. A trebuit să alung oamenii problemă din jurul meu ca să fiu. Să stau eu cu mizeriile mele și să văd cine sunt. Ca să nu fiu tentat să spun că alții sunt mai răi. Eu sunt propriul meu rău, momentan. Și foști prieteni cu care incep să iau legătura au fost puși o vreme deoparte. Tot ca să rămân gol, să văd ce vreau de fapt și cine suntem.
Nu toți sunt la fel. Probabil, unii politicieni sunt ca și mine, omul. Se luptă cu ei înșiși pentru a fi. Rămâne de văzut ce iese din democrația arădeană. Vedem, dacă iese omul meu, cum reușește să se lupte cu sistemul. Dacă nu cumva mă înșel din nou și omul este sistemul corupt.
Ies de la serviciu pe la orele 17:00. Merg cu bicicleta spre casă, pe centru, un drum de maxim 10 minute, lejer. Când să ajung pe celebra stradă Unirii, care tocmai și-a schimbat iar sensul, mă oprește un tânăr de la miliția locală. Primesc avertizare verbală că nu am voie pe trotuar cu bicicleta, îmi ia datele. Mă amenință că data viitoare… Amenda e de 290 RON. Criminal la salariu minim.
În mod normal, sunt obligat de lege să circul cu bicicleta pe unde sunt piste, dacă sunt, cum sunt. Toată lumea din Arad vede unde e de văzut și presupune cum ar trebui să fie. Să nu rămânem în urma altora (Tm) ni s-a tras și nouă niște km de piste pt bicicletă, știe toată lumea cum.
Mă întreabă pulet de ce. Eu îi răspund, cu minim de respect, fiindcă nu vreau amendă și nici nu mă gândisem cât e de gravă situația, din cauza mașinilor. În urmă cu câțiva ani, niște colegi de-ai dânsului m-au “scos” frumos de pe trotuar. Era să mor de două ori. Pe bune. Îmi ziceam că prefer să dau amendă pentru o lege proastă decât să mor terfelit între două mașini. Și îi descriu situația frumos. Contrarăspunsul e o logică milițienească de stat, tipică unei anumite perioade: dar același lucru poate spune un pieton despre tine, când ești cu bicicleta!!!
Viteza face diferența, dragilor.
Ce să îi explic la om că situațiile nu sunt la fel? Dau bună-ziua și plec, confirmând că scap doar cu avertisment. O senzație de nedrept mă urmărea. De fapt, pulet plătit din bani publici, ce nu gândește nici cât unii dintre colegii săi (acum doua luni, un coleg de la rutieră mi-a spus că la <acum> intrare pe Unirii nu trebuie să stau la semafor fiindcă e inutil-chiar era) a scăpat de un scandal public. Ou și oțet românești.
A fost o situație banală, aș zice. Dar nu e. Nu am tupeul de moment să știu ce să răspund, nici nebunia de a suporta aspre, grave consecințe. Și era mai tânăr decât mine. Dialogul ăsta ante-decembrist mi-a părut ca o discuție între Socrate și orice atenian mai prost, literalmente orice atenian antic. El avea tolba de rahat la el, eu mă gândeam că nu are sens să mă cert, mai bine tac și poate scap, că milițienii sunt mare parte ce e mai prost din noi, vreau să-mi termin un proiect ce presupune chiar banii pe final de lună, la muncă și nu mi-l pun în cap. Am lăsat vita la păscut (agenda avea ceva date în ea. Cadet se lega de orice).
Situație: s-a schimbat sensul de mers pe Unirii. Ceea ce înseamnă că miliția locală stă să dea avertismente și amenzi pentru cei care nu știu asta și nu sunt atenți la semne.
Milițienii sunt îndreptățiți de lege să dea amenzi pentru fapta mea. Sunt prea proști să înțeleagă sistemul și să gândească pentru ei. Am cerut piste de biciclete, acum suntem obligați să le folosim. Riscul e acela de spital, sau morgă (față de riscul pietonului, maxim de a ajunge la spital dacă un biciclist prinde oarece viteză), sau amendă.
Aradul a ajuns o cocină din cauza administrației și nu numai. În toate aspectele.
Poliția locală e o șleată/miliție ad-hoc, întocmită din tot soiul de oameni mai puțin fericiți din societate, fără pregătire, ce și-a tras legalitatea printr-o banală hotărâre. Nimic care să o valideze, nimic demn de o Constituție (ce frumos sună acest concept, acest ideal al unei lumi cu adevărat libere, după această banală și amară experiență).
Post scriptum: am un salariu bun, ceea ce mă obligă, în litera vreunui principiu de ordin stoic, să îmi rup spatele. Mi-am ales locul de muncă la recomandarea unui amic bun și l-am obținut printr-un interviu scurt. Mi-am dat cuvântul că mă fac sclav, atâta timp cât nu mi se cere sufletul. Deja sunt unii ce vor o bucată.
Știu de ce am un loc de muncă bine plătit în această perioadă, de unde am bani de amendă de 290 RON pentru că am bicicletă. Uite, vă spun și vouă. Pentru că e bolnavă administrația. E coruptă, de la primar (același, nu marionetele de moment, chiar tipul ce stă la mine la masă) până la ultimul boschetar din piață, ce pândește nota de plată ca un drogat (poate aceeași masă).
Față de D mă simt obligat. Mi-am dat cuvântul. Față de oaspete, la fel. Asta mi-e meseria. Față de Falcă și pulet milițienesc sau drogangiu de colț de stradă, nu. Scuzați-mi eventuala ipocrizie dar mă simt neînțeles. Pe primii doi îi plătesc să-mi slujească fără să-și rupă o fărâmă de suflet, pe ultimii i-am ajutat fără nici un folos.
În timp ce alții au luat foc din pricina unei crime rasiste comise de către poliție pe un alt continent, eu mă loveam de altă problemă. O știți. E veche și reală, problema defrișării pădurilor românești.
Ceea ce e imposibil de acceptat, nu și de înțeles, e faptul că multe din companiile care fac acest lucru nu investesc o parte din câștig în replantarea lor.
În satul natal al tatălui meu e liniște. Nu se respectă regulile din ultimele luni. Atât în sat cât și în afara lui, natura a recucerit spațiul. Nu mai sunt livezile de altă dată, nici trotuarele cu pietriș. Nu mai sunt câmpurile verzi, curate. Peste tot a explodat vegetația, iarbă, copaci noi, bălării, tot felul.
Nu la fel e la deal, unde familia mea are moștenite câteva parcele de păduri. Sunt goale, doar câțiva copaci ce nu sunt de folos. Pentru că unii vecini fac mii de euro tăind săptămânal din ele. Și ți le aduc la poartă mult mai ieftin și fără birocrație decât dacă ai face asta legal.
Și mă gândeam la multele implicații. Oamenii ăia au copii care vor crește. Ei ca și mine acum, nu vor putea respira.
Nu sunt adeptul violenței. Cu toate acestea, dpdv politico-social, îmi vine și mie să sparg și să lovesc. Mi-e scârbă de oamenii politici. Și am ajuns să-mi fie silă de poliție.
Dar nu aceasta este problema. Corupția e problema. Întunericul minții unora și bolnăviciunea altora e ceea ce mă sâcâie. Atitudinea aceea de a te pune pe tine și pe ai tăi, cel mult, peste ceilalți oameni. Disperarea bogaților de a fi și mai bogați, pe spatele săracilor. Invidia și proasta informare. Lipsa de modestie și un enorm iureș al omenirii nu știu exact înspre ce.
În alte cuvinte, nu mă mir de ceea ce se întâmplă în State. Vorbim de zeci de ani de frustrări. Și atitudinea celor ce au ieșit în stradă nu se diferențiază de aceea a polițiștilor implicați. Au apărut deja oportuniștii. Pentru ce să spargi vitrina unui magazin? Pentru ce să arzi clădiri sau mașini de poliție? Le vor plăti contribuabilii altele noi.
De data aceasta justiția se întâmplă. Omul considerat principalul vinovat va fi judecat, nevasta a intentat divorțul etc. Dar… societatea trebuie să se schimbe. Legile trebuie ajustate. Sistemul trebuie curățat de corupție.
Lucruri bune nu se vor întâmpla dacă dobitocia unui om instiga doar la dobitociile altora. Ceea ce este o crimă rasistă, mă tem, a scos la iveală nu doar rasismul alb ci și pe cel negru.
Sper că toate aceste nebunii nu se datorează faptului că negrii, galbenii și roșii sunt invidioși pe albi că sunt primii în top la măcelarirea semenilor pe teme rasiste. Altfel doar se schimbă ierarhia. Și sper că dorința de schimbare în bine e sinceră. Nu de alta dar am auzit despre cazuri recente ce nu au scos oamenii în stradă. Negrii omorând albi pentru motive fără sens. Îmi imaginez scenele.
Mi-am propus să nu mă compar cu alți oameni, cu mulți ani în urmă. Să evit în discuții, pe cât se poate, comparația cu cei din jur, mai ales că avem un obicei foarte prost în acest sens. Ar fi just și în conformitate cu filosofia că suntem ființe unice. Orice comparație și orice judecată cu privire la altă persoană mă ajută doar în lumina unor concepte găsite în economie (concurență ne/loială, libertatea pieței etc) sau chiar în sport (competiție).
Dacă presupun că nu trebuie să omor pe nimeni ca să dobândesc ceva, orice competiție nu e decât o încercare de a te dezvolta, de a crește, de a-ți ridica valoarea, normele, de a schimba limitele a ceea ce ești. Asta nu înseamnă să muți gardul o palmă, boala oricărui vecin român. Nu privim nici la capra sa, știind că acum mănâncă din palma ce era de drept a ta. Mutăm gardul la locul său.
Judec oamenii din jur. Mă compar cu ei, în mintea mea. Dar, in final, creșterea mea vine din propiile forțe, nu pe spatele lor. Așa că mă compar în liniște.
Atunci pentru ce să mă las pradă invidiei? Trebuie să îmi repet ca o mantră, că eu plătesc pentru mine în final, chiar dacă, poate, acum mai plătesc și pentru alții. Sunt oameni care nu au ambiție să facă ceva drastic în viața lor. Iar momentele lor de imbecilitate le suport. E nevoie de o schimbare. Mi-e ciudă sa îi văd prosperând. Sunt oameni care au trăim în sărăcie și au furat ca să le fie acum bine. Dar vor pierde totul. Eu aș fi fericit. Nu am nimic decât gândul că e vremea de îndreptare și restul vor veni pe rând.
E just să nu te uiti la cum prosperă prostul, hoțul și mincinosul. Sfârșitul lor e in falsa bogăție.
Lămurit cu privire la sine si la restul, ochii pe dinăuntru!
Te uiți la el. Îl asculți, îl urmărești pe stradă, îți notezi tot ce poți despre gesturile și despre expresiile sale faciale, despre grimase, griji, temeri și bucurii, într-un caiet rupt.
Îl ții minte.
Îl clasezi și-l pui într-un sertar de arhivă la care apelezi la nevoie.
Nu îl judeci după sex sau orientare, după pantofi, după vot. Nu în epoca noastră.
Îl judeci după prostie sau după nivelul de inteligență. Apoi după capacitatea de a se vindeca de una, de cealaltă sau de ambele valori.
Și să nu dorești moartea cuiva e sub demnitatea (pentru mulți, ambiguă) de om.
stereologabsurd 