Monthly Archives: May 2012

Un personaj cu multe fețe

Nu facem, de data aceasta, acuzații de ipocrizie. În schimb, ne adunăm să bârfim despre un om care se descurcă. E genul de om care adoptă stiluri diferite fiindcă nu și l-a format pe al său. E și destul de dificil pentru o fire nestatornică.

La o privire superficială, ai zice că e un om de temut. Creează impresia că e un om impulsiv. Cunoașterea sa, lasă convingerea că e prea moale și insuficient de tupeist pentru a-și face loc în societate. Urmele de violență de pe trupul său nu sunt altceva decât o prejudecată. Personalitatea sa e definită de mult mai multe elemente. Iar principiul de judecată e că exteriorul (doar) reflectă interiorul. E uneori greu să înțelegi cum un tricou cumpărat ieri exprimă ceva dintr-un om care s-a schimbat mult într-un sfert de secol. De la mica hipstereală la marea gangstereală nu e atât de greu să treci, dacă ești în pielea sa. E cât trecerea de la sacou și skinny jeans la hoody și șapcă. Muzical, vorbind, pe acolo ”se învârte”, britpop, dnb și rap.

Mersul seamănă cu cel al fotomodelelor, dar aceasta se întâmplă doar în zilele senine. Adesea merge încărcat de poveri, gânduri și obiecte. De aproape, primul lucru care-ți sare în ochi e asemănarea cu o celebritate. Poate are și șarmul uneia. Mâinile, de altfel, au un aspect ciudat. Par mâinile unui om bătrân, de la țară, mâini de om muncitor. Parcă vremea a luat-o înainte pe pielea sa. Ochii devin simbolul paradoxului. Unul îți dă senzația de tristețe, iar celălalt, de ură. Pare inestetic, dar natura umană are propriile norme.

Nu vei știi cu adevărat ce are pe inima acest om decât dacă-l întrebi. Fiindcă este sincer și naiv, suficient cât să-ți zică prea multe de la prima întâlnire. Are o voce ușor groasă, de radio și inteligența unui tip care a citit cărți de filosofie. Uneori, te uimește cu câte o idee bună. Poate trece drept o mică enciclopedie. Nu este un artist în sine, dar poate inspira. E genul de om care se impune, fizic și verbal, atunci când are chef. În rest, e leneș și tăcut.

Pare mult mai tânăr decât este. E luat drept un puștan, de multe ori. Unii spun că este prea copilăros, dar pentru un tânar nici nu ar putea fi altfel. Nu-și arată maturitatea decât în anumite circumstanțe. Se complace între a-i analiza pe cei din grupul său și a se conforma direcției alese. În puținele momente când intervine în discuții, se impune de la sine. O face într-un mod natural. Impune o direcție grupului de apropiați doar dacă i se încalcă vreun principiu.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Jurnalism, personal

John Carter, noul erou american

John Carter, creația regizorului Andrew Stanton, a fost lansat în România la data de 9 martie 2012. Filmul întră în categoria fantasy, dar îi lipsește caracterul epic. De-a lungul celor 132 de minute, spectatorul este transpus într-o altă lume, unde totul se petrece cu repeziciune. Creația întră, mai degrabă, în categoria filmelor de acțiune, elementele de fantezie fiind doar un simplu substrat.

Pe scurt, avem de-a face cu un nou erou, creație tipic gândirii americane. Personajul principal, John Carter (interpretat de Taylor Kitsch) este un veteran al Războiului Civil, dornic de a se îmbogăți repede. Aflat în căutarea unei mine aur, acesta ajunge, accidental, pe planeta Marte. Aici descoperim o lume pe moarte, dar nu moartă, așa cum se considera. Personajul nostru devine prizonier, dar, tot accidental, ajunge să fie implicat într-un război dintre două mari orașe marțiene. Nu este doar salvatorul personal al unei prințese, ci și salvatorul lui Marte. Iar acest lucru este împotriva dorinței sale de a se îmbogăți, ceea ce aduce câteva schimbări neprevăzute de evenimente.

Un astfel de film atrage și se vinde prin lumea creată virtual. Marte este înfățișat mai… pământesc. Apar și tot soiul de creaturi, humanoide și animale, tipice unui climat deșertic. Deși acțiunea este centrată pe personajul principal, o analiză psihologică a lui John Carter nu aduce prea multe elemente noi. Este un film cursiv, elementele sunt explicate pe rând pentru a facilitate comprehensiunea poveștii. Spre deosebire de alte creații de gen, lumea fantastică de pe Marte aduce foarte mult cu lumea creată de Frank Herbert în celebra colecție Dune. Avem de-a face cu un mântuitor captiv, care ajunge erou al planetei. Ne sunt prezentate o filosofie cu privire la lume, un răspuns la dilema identității noastre; o societate formată din rase diferite; implicații de ordin politic, sexual și religios.

Personajul nostru, John Carter este pământeanul tipic egoist. Devine conștient de puterile sale speciale (datorită construcției sale pământești, poate sfida legile gravitației marțiene) și le folosește în scopuri personale. Om cu reale valori în lupta corp la corp, supraviețuiește oricăror ostilități. O dată cu integrarea în noua lume, acesta își schimbă prioritățile și luptă pentru valori precum dragoste și dreptate. Este foarte dificil în a defini caracterul psihologic al unui personaj aflat în continuă mișcare. Spre deosebire de opera Dune, unde personajele centrale se definesc în timp, Carter își atinge scopul într-un timp relativ scurt.

Exceptând câteva greșeli de regizare, pelicula arată bine, jocul actoricesc este bine pus în valoare, deși nu are ceva special. Efectele speciale dau impresia de real, atât cât permite povestea filmului. Finalul cu happy end, în schimb, este un kitch. E adevărat că surprinde, prin rolul pe care-l au semi-zeii numiți Thern în firul narativ. Dar finalul filmului tot rămâne unul banal. Am putea vorbi de un final deschis, ceea ce ar face din această creație o virtuală saga. Nu știu cum anume ar putea continua povestea, dar cu siguranță nu va impresiona prin elemente noi. Se pare că astfel de idei sunt uzate, iar folosirea unei distribuții ce conține nume mari – precum Willem Dafoe sau Mark Strong – nu este suficientă.

Trailer cinemagia.ro

2/5

Leave a comment

Filed under film, Jurnalism

Subcarpați timișoreni

Trupa Subcarpați s-a născut în urmă cu câțiva ani. Maestrul de ceremonii cunoscut sub numele de Bean (Alexe Marius) este cel care a fondat acest proiect. Cunoscut pentru colaborările cu Șuie Paparude și echipa Blanoz, Bean a dorit să vină cu ceva proaspăt pe scena underground-ului românesc. Subcarpați se dorește un compromis între diversele genuri de muzică electronică (dnb, break, rap, jungle) și vechea muzică românească, de la cea folclorică la cea tradițională.

Până acum, discografia trupei înseamnă un album de studio, o compilație și un EP. Anul 2012, într-o formulă nouă (cu Vali Umbră și Vj Andri), Subcarpați pregătește un nou album intitulat Underground Folclor. Sâmbătă, 19 mai, clubul timișorean Setup a găzduit prelansarea acestui nou material discografic. Printre invitați s-au numărat și Pugsley, alături de 2 vjs, U8 și Spuchi. Prețul biletului a fost de 15 RON.

Concertul a început la ora 22:00, iar intrarea trupei Subcarpați pe scenă a avut loc cu puțin timp înainte de ora 01:00. Cum Subcarpați este un nume apreciat în Timișoara, clubul a fost plin. Istoria trupei, este legată, de altfel, de orașul de pe Bega. Primul concert al lor a avut loc în 2010, la ultima ediție Tmbase. MC Bean ne-a adus aminte, în timpul concertului, că încă mai poartă brățara de la acel eveniment.

Evenimentul a început timid, publicul consumator a venit târziu, după cum este obiceiul în Setup Venue. Abia după orele 12:00 noaptea s-a simțit atmosfera de party. După o sesiune de warmup cu Pugsley, și-au făcut aparția cei de la Subcarpați. Întreg concertul acestora a mizat pe promovarea noului album. Alături de câteva piese noi, cei prezenți au putut vedea, în premieră, 2 video-uri. De asemenea, s-au oferit și 50 de materiale promoționale, un EP cu 5 piese de pe Underground Folclor.

Maniera de compune muzică a rămas aceeași, ca pe primul album. Ceea ce este nou este calitatea ridicată a compozițiilor. Iar live, Subcarpați sună din ce în ce mai bine. S-a putut observa o ușoară creștere a intensității atmosferei, pe parcursul setului prezentat de Bean & Co. Noul MC, Vali Umbră și-a prezentat 2 piese de pe albumul de debut. Este unul dintre artiștii noului val, promovat de Bean. Publicul a cerut bis cu insistență, întreg play-list-ul trupei nefiind suficient pentru ei. Combinația de break și rap cu elemente din folclor este pe placul multora, mai ales aici, în Timișoara.

Petrecerea a continuat până dimineața târziu. Până și invitații principali au rămas la petrecere, după prezentarea ultimei lor piese. Au împărțit autografe și au stat de vorbă cu fanii, la o bere. Sala s-a golit treptat, lăsând muzica să-și piardă din intensitate treptat. Obișnuitele ritmuri electronice s-au oprit, într-un final, către ora 06:00.

Leave a comment

Filed under events, Jurnalism, muzica

Un (mai) vechi fotoreportaj

Venirea verii înseamnă apropierea de natură a personajului consumator de cultură urbană. După modelul teknivalurilor din Occident, fenomenul ia amploare și în România. Sfârșitul lui aprilie înseamnă începutul sesiunii de distracție în aer liber. În principiu, vara și soarele vor trimite tinerii prin păduri și alte locații verzi. Astronaut Kru din Deva este unul din soundsystem-ele românești care au dat startul pentru 2012 cu Blah Blah Blahnă Free Party.

Pozele aparțin autorilor de drept (Astronaut Kru).

Leave a comment

Filed under events, Jurnalism

De ce suntem privați de libertate?

Avem suficient de multe voci pe care să le ascultăm cu privire la corupția sistemului politic românesc. Un om samavolnic nu poate fi decât un tiran al poporului, din moment ce deține o funcție de conducere. Dar un agramat pe post de Ministru al Educației este un paradox greu de digerat. Iar politicul nu este decât un fundal pentru dilema prezentată în titlu. Fostul ministru al Educației, Ioan Mang, a fost demis pentru plagiat. Alți miniștrii sunt suspectați de diverse acte de corupție.

Este greu de crezut că ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, va fi demis pentru lipsa unei gramatici coerente. Din postura pe care domnia sa o ocupă, un om educat nu își permite greșeli gramaticale. Probabil, în timp, se va dovedi că acesta nu a fost un elev eminent al sistemului educațional. Mass-media nu l-a iertat (Mediafax).  În politica ideală, el este primul exemplu demn de urmat de către cei ce urmează a fi educați. De aceea cred că libertatea unora va avea de suferit. Nu putem promova exemple proaste.

Cred că sărăcia poporului român este efectul direct al lipsei unei educații sănătoase. Iar ridicarea neamului se va face prin Educație. Acest lucru nu înseamnă copierea sistemelor vest-europene, ci implementarea influențelor bune. Vesticii au ajuns la un nivel, nu s-au trezit acolo. Educația din România, din păcate, nu înseamnă altceva decât decizii proaste cu caracter infailibil.

Anul 2003 a însemnat implementarea unei noi strategii în Educație. E anul în care am dat bacalaureatul. Deciziile au fost atât de bune, încât anul urmator le-au schimbat. Încă de atunci, noul sistem constă tocmai în schimbarea sa anuală. Nu mă mir de faptul că domnul Liviu Pop e confuz. Și noi suntem. Dar noi nu avem funcții cu putere de decizie. Noi ne permitem să crăpăm semințe în fața blocului și să reinventăm limba română. În ochii needucaților care vom fi, Liviu Pop va fi un adevărat Star Pop. Are șarm.

Leave a comment

Filed under cultura, Jurnalism, scriituri

O zi perfectă?

Aș putea să scriu despre vise. Aș putea să declin propunerea și să scriu un text critic, despre nimicuri. Sau poate aș încerca furtuna de pe cer. Dar astăzi nu voi fi nici psihedelic, nici ranchiunos. Nici nu mă voi gândi la povestiri frumoase și puțin realiste.

La dilema din titlu am găsit un răspuns chiar astăzi. Minunatul FB mai are câte o surpriză de oferit. Sau, mai degrabă, un amic. E vorba de un site ce conține o aplicație. Nu ai nevoie decât de imaginație și curiozitate pentru a crea o piesă muzicală, cu ajutorul unor sample-uri puse la dispoziție. Alegi un beat, mai bagi un efect, două, o voce și gata piesa.

Incredibox

O aplicație simplă care mi-a adus zâmbetul pe buze. Toată ziua. Dintr-o joacă, am ajuns și la lucruri serioase. În mare, mi-am delectat urechile ore-n șir. Nu e o noutate în domeniu, dar impresionează. Are un buton de înregistrare a unei piese, relativ scurte, comenzi simple și grafică interesantă.

Una din creațiile mele sună astfel:

Xtrambiental

Ps: la munca depusă astăzi în fața calculatorului, pot să spun că a fost o zi perfectă. Site-ul a fost un fel de cireașa de pe tort.

Leave a comment

Filed under muzica

Evoluții alese

Mulți oameni trăiesc pe principiul că trebuie să aparții genului descurcăreț, tupeist, adaptabil. Plecând de la convingeri darwiniste, cei puternici și cei inteligenți nu supraviețuiesc. Viitorul este al celor adaptabili la ostil, nou sau efemer.

Presupun că cei adaptabili sunt și lipsiți de scrupule. Vorbesc de oameni care se compromit (moral) pentru a-și câștiga sau păstra statutul. Au abilitatea de a se mula după circumstanțe (situații, oameni, etc), iar în final, supraviețuiesc. Ceea ce nu reușește să facă cel puternic, întotdeauna încolțit de pești mici, cât și cel inteligent, invidiat până la singurătate de prostime.

Problema e că unii nu rămân, strict, într-una din aceste categorii. Cel care se adaptează câștigă, măcar în șiretenie, în urma experienței de târâtoare. Cel puternic este întotdeauna tentat să aleagă o cale mai ușoară, tipică adaptabilului. Cel inteligent este surprins de vicii, care-l fac moale. Probabil, în final, învingător este cel care face din adaptare un mod de viață.

De aceea nu vom vedea scriitori adevărați, care să fie fericiți. Ei trăiesc, hrănindu-se cu tensiunile create în urma lipsei capacității de adaptare la mediul social. Daimonul lor personal reprezintă suma angoaselor cu care se confruntă. Remediu pentru chinul lor este scrisul, unde, ei devin sinceri și ajung mai aproape de puritate*. Sfârșitul unei opere nu înseamnă decât începutul unor noi serii de tulburări, a unei noi perioade de căutări lăuntrice.

Iubesc artistul nemulțumit de opera sa. Iubesc obsesia pentru perfect, stadiul ceresc, de neatins. Ador convulsiile poeților în fața celor mai oribile creații. Publicul needucat primește lucrarea ca un dat, criticii îi fac analiza, dar autorii se leapădă de ea. Vor binele mai mare. Mă întreb ce simte un părinte.

În final, cel care trăiește în permanență cu stresul de a nu-și găsi locul, sucombă. Ființa sa cedează presiunilor, trupul moare. Hermann Hesse vorbea de un lup singuratic. El renunță la etică, devine intelectualul ce preferă depravarea cabaretului în locul stivei de cărți. Tânărul talent nu rezistă faimei. Viața privată e consumată în dureri, sursă de inspirație în muzică, dar și otravă. Amy cedează.

Ian nu îndrăznește să ajungă la 27 de ani. La 24 se oprește. Necunoscutul de pe stradă se angajează la o bancă. Alt spirit care se oprește.

Evident, textul de față face abstracție de problema cea mai profundă a omenirii, Dumnezeu. Ideea în sine schimbă, paradoxal, întreaga dilemă.

Între culmea depravării și o nouă șansă, omul transferă viața din planul realului în cel artistic. E ca și cum obiectul dragostei sale capătă proporții perfectibile. Liniile devin ideale. Conturul se prelungește lasciv, iese în afara timpului, doar ca să ajungă de unde a plecat. Formele exprimării nonverbale rămân întipărite mintal. Facem apel la ele din pasiune pentru obiect. Ne trăim senzațiile în chip fantezist, unde orice trăsătură e frumoasă. Noi, bărbații, ne iertăm faptele din Paradis și privim defectele post-Izgonirii ca virtuți. Totul devine o călătorie… a degetelor pe suprafețe line, moi.

În intelectul celui care creează e sărutul unui infinit. E sufocant precum cosmosul lipsit de oxigen. Sentimentul de nou e dat precum eterul deasupra smogului. Consumul operei create devine o ascensiune către tărâmuri pure. De o astfel de puritate se făcea vinovată ideea prezentată mai sus (*, n.tr.). Sfârșitul visului nu face altceva decât să-ți aducă aminte, brusc, că trupurile înoată.

Leave a comment

Filed under arta, carte, filosofie, muzica, religie