Monthly Archives: July 2016

Am fost la curve!

Nu mă condamna, și tu ai fost! Și acum negi. Nu vrei să știi, dar ai fost. Sau, mai rău, ești!

Nu, nu ești la curve. Ești una din ele! Să nu mă înțelegi greșit.

 

La o bere un om îmi spune că a fost la curve. De altul, aflu mai târziu că a fost și el. Tot la bere. De alții, știam deja. E curiozitate, doar.

Dar, tot la o bere, mi se aduce aminte că toți avem un preț. Te vinzi sau nu te vinzi? Majoritatea, în cele mai dese cazuri, se vinde. Ăla e prețul tău. Și al ei. Sau al lui.

 

Când simți că ai atins un oarecare vârf să te întrebi dacă ești primul e o greșeală. Am fost mulți pe acolo. Și vârful acela e o curvă.

 

Ești singur, ești ca o curvă. Nu ești! Am trecut mulți pe acolo. Aroganța fără știință nu e virtutea ta. Poate fi a curvelor, dar nu a ta. Nu ești arogant că te vezi solitar călător printre drumuri noi. Sunt noi pentru tine. Și spre deosebire de cărările bătătorite, ideile sunt întotdeauna virgine. Ca și curvele.

 

Drumul tău solitar e drumul maturizării, sub formele care le poate lua. Și nimeni, și nimic nu te-a pregătit pentru el. Au spus ceva părinții tăi? Poate erau curve și nu au spus totul. Sau au spus cât au știut și ei, limitat, ca la… Mda!

 

Ești o ființă unică. Drumul tău e unic. Dar au trecut și alții pe acolo. Și trec deodată cu tine. Dar fiecare e singur. Fiindcă în lumea ideilor, nu avem limite materiale. O cărare e unică fiindcă e a ta, chiar dacă toți cei dinaintea ta au trecut pe ea. Despre predestinare ca știință a lui Dumnezeu și limitare umană materială, cât și despre liberul arbitru, strict, al spiriului în lumea creată voi alege alte cuvinte, cu alte ocazii.

 

Alții nu au. Eu nu prea am avut. Am avut doar curve. Ca și mine. Și eu eram altfel decât ele. Cică nu aș fi meritat chiar așa. Alții au și nu vor ce au. Eu m-aș bucura cu firmiturile lor de caviar. Și, da!, cu Cola lor dietetică.

 

Relele peste măsură sunt acele care dau efect de mlaștină. Nu e chiar așa. E ceva mai mult decât liane salvatoare. E ceva trascendent lumii noastre. Zeci de probleme sunt, de fapt, problemele altora. Sunt negurile minții, exagerări ai unei proaste interpretări. Sunt efecte ale unei metafizici pe care o ignorăm sau sunt lucruri normale. Nu le vrem, nu ne aruncă spre cer, nu ne sedează. Sunt, pur și simplu. Se întâmplă fiindcă nu suntem doar noi aici! E o lume întreagă.

 

E o lume de curve unde prostia primează, nu omul primează ca primă primată. Că nu ne comparăm. Îmi aduc aminte când am scăpat de o curvă. Eram grav. Apoi eram fericit, fiindcă am știut cât eram de singur. Pe tine te rupe ideea că ești singur, acum, când încă ai! Pe mine m-a rupt, când i-am spus ei, că am fost singur tot timpul. Apoi nu am mai văzut-o. Și acum știu că am scăpat de ce era mai rău. Și e bine, deși e crunt de solitar.

 

Către supra-omul lui Nietzsche sau omul nou al lui Hristos e același drum. E, de fapt, vorba de același concept. Cineva nu accepta unele detalii, și, între ei, o mulțime de variații. A fi nou, a fi tu, a fi deasupra-ta, a fi omul depășit, auto-depășit e totuna. Ți-ai învins demonii.

 

Da, ma!, ești singur. Spun oameni ce nu văd altceva decât pe sine. Ca fosta mea iubită. De aia trebuia să ne despărțim. Că lumea e singură, nu că ea e curvă. Și că se simte vinovată, și m-am făcut și eu curvă, poate o câștig, deși tot nu am înșelat.

 

Și m-am trezit singur. Și fericit că mi-am făcut partea. Mulțumit de sine, fără pierderi, decât materiale, care oricum trec fără să le controlăm. Eram eu. Gata de drum! Dar drumul meu era al meu. Trebuia să-l îndur fiindcă l-am ales, într-un fel. Ca o curvă.

 

Cu tine e altfel. Puțin.

 

Nu ești singur când te naști. Că nu te naști din Neant. Aia ți-e mamă, curvo! Și nu mori singur, că nu ești Hristos. Tot timpul va fi cineva lângă, dincolo de percepție. Deci cum poți să crezi că ăsta ți-e motiv să fii singur în viață? Vorbim de capete, nu de Tot. Treci singur? Înseamnă că așa vrei! Înseamnă că te iubești singur, ca un psihopat. Aroganța aia, de care nici nu știai!?

 

Eliberează-te de tine, cel rău, ca să fii tu, cel de bine, și așa vei fi tu. În abis, sau cavernă, în iad sau pe drumurile către vârful muntelui, către ceruri sau alte dimensiuni, vei fi singur! E drumul ascetului, deși el coboară mare parte din drum.

 

El Camino

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, personal, religie, satire, scriituri, socializare

Aradul verde

Mi-aș fi dorit ca Aradul să aibă maluri ca ale Tamisei. Uneori. Alteori, mi-aș fi dorit să văd trei studente din Franța, la un pahar de vin, pe o pătură. Exact ca în Timișoara, dar fără poliția locală care să dea amenzi pentru acest fapt. Și mi-aș fi dorit cabluri și alte cele aranjate frumos, pe lângă marginile clădirilor, parte din arhitectură, ca și în Spania.

 

Mi-aș fi dorit, acum nu prea mai îmi doresc, fiindcă nu mai vreau.

 

Aradul are aluatul de rahat, altfel nu ajungeam aici. Sigura scăpare e un praf de copt magic, să schimbe plăcinta. Nu prea mi-a plăcut primarul actual, dar nici concurența. Am devenit aproape apolitic dorindu-mi un oraș nou. În schimb, am un oraș industrial, cu multe valori vechi distruse. Un mare plus sunt parcurile de pe lângă Mureș, care par a fi un alt impas in calea măreției gândite ca un oraș sumbru, sec.

 

Vinul bun e sec iar sumbrul îl prefer pentru literatură și film, nu pentru cetate.

 

Pentru cetate îmi doream idei bune, aplicate corect. Noi avem cel mult jumătate de bine în mai toate aspectele orașului. Sincer, nu mai suport să văd mall-uri și super/hyper/mega-marketuri că nici Bucureștiul nu are atâtea. Și nu faci asta pentru concurență loială sau mai știu eu ce ideal. Și nu mai suport trotuare asfaltate. Ce ziceți de cele pavate, cu toate căblăraiele pe sub pământ, pe lângă o canalizare decentă. Nu de alta dar așa am văzut în alte orașe și am văzut că e bine, e de viitor.

Numai la români se pot întâmpla bizarerii. Mâine, poimâine facem autostrăzi pentru biciclete fiindcă așa fac și olandezii, cu toate că noi încă nu avem nevoie de așa ceva. Încep să cred că vreo 40-50 de ani sub dominație, fie și ungurească, măcar aspectele astea vor fi puse la punct, în mod corect. Cu tot cu riscul să nu mai fim liberi ca individ și nație ca acum câteva decenii. Dacă îmi iau glonț, mă scurg pe dale de marmură, nu pe bitum.

 

Am primit o scurtă filmare azi-dimineață, de pe bicicletă, printr-un parc. Asta m-a stârnit. Aradul e încă verde. Că dacă mergi spre vamă sau prin alte zone nu vezi decât griul de fabrică. Simplu, fad, apoi te arunci în neant. Eh, decât la fabrici, în aer condiționat, mai bine boschetar sub pod la Micălaca.

Problema nu e actualul sau viitorul primar. Că am mai văzut șarlatani și dictatori dați jos de pe scaun. Au urmat elevii lor la succesiune. Mare lucru! Nu-i mare lucru. Vorbă scoasă din context al unui poet de stradă.

Cred că prefer Slovenia. Nu de alta, dar până și urâtele satanice autostrăzi se unduiesc frumos peste trupul unei țări aparent banale. Și e atât de frumos. Munți ca la noi, lacuri și lanuri de porumb și grâu bine amenajate. Și nu m-a durut să trec prin mijlocul lor cu o construcție ce pare luată din grotescul minții umane. Uite că uzinele nu mai sunt monștrii. Și șerpii de asfalt, beton și metal stau frumos pe lângă verde.

 

Verde, prea mult verde!, țipă strident un șofer beat.

Leave a comment

Filed under absurde, cutume, etica, Jurnalism, lifeitslef, minte, personal, politic, scriituri, socializare

Despre cum să fiu

De-a lungul anilor am adunat câteva prietenii. Poate dintr-un zel amăgitor sau fals, poate din neştiinţă sau din alte motive pe care îmi este greu să le descopăr acum nu am făcut prea mare diferenţă între oameni. Oameni pe care îi cunosc şi oameni necunoscuţi, prieteni şi duşmani. Sunt inconjurat de mulţi cunoscuţi. I-am văzut, i-am observat, i-am pândit. Nu cred că am căutat să îmi bat joc de ei, doar fiindcă i-am văzut în momentele lor puerile. Am respectat dreptul lor la a fi.

Am mulţi amici şi am prea mulţi prieteni. Îmi spuneam că sunt 6 prieteni, restul amici, dar adevărul e că sunt mai mulţi decât degetele de la două mâini. Fiindcă mă cunosc şi încă le pasă. Ar putea să spună ceva şi să plece. Ocazional se mai găseşte câte unul să-mi spună că sunt prost pentru felul în care gândesc, imediat după ce mă laudă pentru lucrurile mari şi valoroase pe care le pun pe blog. E un fel de “eşti deştept, dar eşti prost”. Bine, Gică!

Evident iubesc absurdul, chiar dacă doare, şi paradoxul. Paradoxul se trage din credinţa creştină. Eu sunt un depravat, nu mă pot lăuda că mai am credinţă. Am ales să renunţ la ea fiindcă sunt hedonist şi urăsc ipocrizia. De aceea nu mai cert pe nimeni care e slab ca mine, în exact aceeaşi privinţă. Dar nici nu renunţ la principii. Nu mai vreau să fac rău, ci vreau să fac bine. Nu mă mir că sunt luat de prost de către oamenii pe care i-am apărat de zeci de ori pe ascuns. I-am iubit şi nu le-am scos ochii pentru multe din greşeli. Am tăcut şi am reparat ce am putut, cât am putut. Dar ei sunt zeloşi, şi orbi, şi m-au scuipat cu orice ocazie. Acum, unii se întorc fiindcă le este dor de compania mea.

Cel mai mare regret în prezent este că m-am irosit pentru oameni care nu meritau. Când am văzut că nu merită am continuat munca în speranţa că mai poate ieşi ceva bun. Am aruncat mărgăritare în noroi şi, uneori, tot eu le-am cules. Regretul de care vorbesc e că am obosit. Am obosit atât de mult şi m-am stricat ca om atât de mult încât am ajuns să fac numai rău celor care nu merită, celor care mă ajută chiar acum, gratuit. Şi tratamentul acesta îl meritau, mai degraba, ceilalţi, pentru care am tras fără cap.

Aş vrea să fiu prost, dar, se pare că ştiu prea multe ca să mai fiu prost. Se spune despre o anumită filosofie că este nebunie pentru lume. Mă întreb ce este pentru un om, acest pharmakon? Medicament pentru sine şi cei care acceptă, otravă pentru ceilalţi din jur. Dar dacă pierzi esenţa, tu, ca vindecător, nu te otrăveşti şi tu? Sau vorbim despre cel de-al treilea sens, de ţap ispăşitor? Un fel de placebo distorsionat şi reinterpretat încât să nu mai fie nimic decât un miraj aproape perfid.

Cred că cel mai fericit moment pe care-l voi avea va fi acela când eu voi eu.

Leave a comment

Filed under absurde, cultura, cutume, etica, filosofie, lifeitslef, minte, personal, satire, scriituri, socializare